Tuesday, May 13, 2025
10.4 C
Bucharest

Premierul da militaria jos din pod : ” Toată lumea merge la televizor și își dă cu părerea”

Sorin Grindeanu a ținut să-și mustre miniștrii, în direct, de față cu presa, în deschiderea ședinței de Guven de joi, 20 aprilie. Premierul le reproșează membrilor echipei sale că își dau cu părerea la televizor pe subiecte care nu țin de ministerele lor.

„Nu-mi doresc ca altcineva să discute despre lucrurile dintr-un minister decât titularul de la acel minister. Îmi doresc ca ceea ce înseamnă mult discutatul impozit pe gospodărie, am văzut că este o întreagă efervescență. Toată lumea merge la televizor și își dă cu părerea. Acestea sunt lucruri premergătoare. Până nu vom ajunge la ceea ce am spus că vom face, v-aș ruga să vă abțineți. Singurul care poate să vorbească din punctul de vedere al Guvernului pe acest subiect este ministrul Finanțelor. Asta ca să fim foarte clari din punctulul de vedere al comunicării publice, pentru ca am văzut foarte puțini dintre dumeavoastră care să nu-și dea cu părerea”, le-a spus Grindeanu miniștrilor, potrivit stiripesurse.ro

Hot this week

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Topics

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img