Friday, July 11, 2025
28.5 C
Bucharest

Premierul Grindeanu da o replica ferma Gabrielei Firea

Premierul Sorin Grindeanu scrie, luni, pe Facebook, că a fi premier este o “răspundere imensă” şi, pentru a pune în practică programul de guvernare, este nevoie de stabilitate, atrăgând atenţia că adversarii PSD “sunt în afara partidului”, respectiv PNL şi USR. Premierul face aceste afirmaţii după criticile Gabrielei Firea la adresa Guvernului, scrie news.ro.

“A fi prim-ministru reprezintă o răspundere imensă, pe care o iau în serios în fiecare secundă, de când PSD mi-a făcut onoarea de a-mi acorda această încredere. Guvernul României a înţeles nevoile şi aşteptările oamenilor, iar acum putem spune că avem creştere economică – cea mai mare din Europa -, ne respectăm promisiunile din campanie, avem mai multe locuri de muncă, se înfiinţează din ce în ce mai multe firme, încrederea investitorilor e în creştere”, scrie Grindeanu.

El dă exemplul îmbunătăţirea prognozei Băncii Mondiale cu privire la creşterea economică din 2017, afirmând că Executivul încă mai are multe de făcut.

“Pentru asta avem nevoie de stabilitate, de obiective si priorităţi pe care le împărtăşim cu toţii. Adversarii PSD se află în afara partidului. PNL si USR traversează grave crize de conducere şi o lipsă totală de proiecte. În continuarea unei bune guvernări, avem nevoie de investiţii şi relaţii consolidate la nivelul Europei şi nu numai”, mai spune el.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, la Antena 3, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu “ca la început”, dând exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele “se lovesc de un zid”, iar relaţia Executivului cu administraţia locală este “mai proastă” decât pe vremea Cabinetului Cioloş.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img