Friday, July 4, 2025
21.4 C
Bucharest

Primul SUV electric Toyota are deja probleme

Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp a anunţat joi că va rechema în service 2.700 dintre primele sale vehicule electrice produse în masă, din cauza riscului ca roata automobilului să se desprindă, transmite Reuters.

Cel mai mare producător auto mondial, în funcţie de numărul de autovehicule vândute, a trimis o cerere Ministerului japonez al Transporturilor cu privire la rechemarea în service a modelului bZ4X, primul său SUV full electric. Din cele 2.700 de vehicule afectate de această rechemare, 2.200 erau destinate să ajungă în Europa, 260 în SUA, 20 în Canada şi 110 în Japonia, a precizat constructorul auto

Autoritatea pentru Siguranţa Rutieră din Japonia a precizat că virajele strânse şi frânarea bruscă ar putea duce la desprinderea unui prezon la roată, ceea ce ar creşte riscul ca roata să se desprindă de vehicul. Autoritatea a precizat că până acum nu au fost raportat accidente care să fie provocate de acest defect, dar i-a sfătuit pe şoferi să nu mai utilizeze vehiculul până la efectuarea unei reparaţii permanente.

Această rechemare în service vine la mai puţin de două luni după ce Toyota, un jucător relativ nou pe piaţa vehiculelor electrice, a lansat bZ4X, primul său SUV electric, pe piaţa japoneză, deşi doar ca opţiune de închiriere.

Toyota a fost criticată de unii investitori şi ONG-uri de mediu pentru că nu a acţionat suficient de rapid în vederea eliminării automobilelor cu motoare pe combustie internă şi introducerii vehiculelor electrice. Constructorul japonez a răspuns acestor critici prin necesitatea de a oferi o gamă variată de sisteme de propulsie care să satisfacă dorinţele unor diferite pieţe şi categorii de consumatori.

În plus, automobilele hibride echipate cu un motor pe benzină şi unul electric sunt în continuare mult mai populare pe piaţa din Japonia decât vehiculele complet electrice, care anul trecut au reprezentat doar 1% din totalul autoturismelor de pasageri vândute în Japonia. Cu toate acestea, piaţa vehiculelor electrice este în creştere rapidă, iar producătorii străini, precum Tesla, fac progrese vizibile pe străzile din oraşele japoneze, scrie Agerpres.

Hot this week

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Topics

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img