Wednesday, December 3, 2025
9 C
Bucharest

Profetiile marelui lider liberal Blaga despre Tariceanu si Basescu

Co-presedintele PNL Vasile Blaga a susținut că formațiunile conduse de Traian Băsescu și Călin Popescu-Tăriceanu nu vor intra în Parlament după alegerile de la sfârșitul anului.

“De ce a fost posibilă victoria din noiembrie 2014 de la prezidențiale? Pentru că le-a venit mintea la cap unora din cele două partide (PNL și PDL — n.r.), patru sunt pe scenă acum — Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur, Teodor Atanasiu și cu mine — și din mai 2014 ne-am dat seama că trebuie să lăsăm orice orgolii deoparte și să construim marele PNL. Nu a fost ușor. (…) Toți spuneau, pe bună dreptate, că nu există capacitate din partea dreaptă să construiască o alternativă serioasă la PSD. Vorbeau doi domni care ne învățau pe noi cum să se unifice dreapta, care puteau să o facă în 2005, domnul Băsescu și domnul Tăriceanu, dar care, după ce am făcut construcția, unul de la perdea și-a făcut partid, altul și-a făcut partid, dar care nu vor intra în Parlament. Pentru că nimic care se naște din căzătură nu poate să reziste în viața politică”, a declarat Vasile Blaga citat de Agerpres la evenimentul de lansare a candidaților PNL Neamț pentru alegerile locale.

Hot this week

Sondaj bombă pentru alegerea Primarului Capitalei

Un sondaj CURS pentru alegerile locale, din data de 7 decembrie,...

Putin şi Şoigu ameninţă Europa cu războiul

După ce au răvăşit Europa cu cel mai sângeros...

Patrioţii care huiduie imnul şi Armata de Ziua Naţională : Vrem în comunism, nu mai vrem democraţie

Patrioţii care huiduie imnul şi Armata de Ziua Naţională...

Arestări şoc la Bruxelles

Arestări şoc la Bruxelles Fosta șefă a diplomației UE, Federica...

Topics

Sondaj bombă pentru alegerea Primarului Capitalei

Un sondaj CURS pentru alegerile locale, din data de 7 decembrie,...

Putin şi Şoigu ameninţă Europa cu războiul

După ce au răvăşit Europa cu cel mai sângeros...

Arestări şoc la Bruxelles

Arestări şoc la Bruxelles Fosta șefă a diplomației UE, Federica...

Unul din oligarhii lui Putin a încasat 7 miliarde de dolari

Leonid Fedun, cofondatorul Lukoil, și-a vândut participația de aproximativ...

Anul 2025 în 5 cuvinte

''Skibidi'', ''prompt'', ''matcha'', ''parasocial'' și ''broligarhie''. Deși nu toată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img