Friday, June 12, 2026
18.1 C
Bucharest

Promisiune soc : “Pâna în 2021, se dublează sau triplează”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis, joi, pensionarilor social-democraţi că prin noua lege a pensiilor, care urmează să fie adoptată, până în 2021, toate pensiile vor fi dublate, unele se vor tripla.

“Principalul obiectiv al proiectului de lege este să nu mai continuăm cu nedreptăţile din actualul sistem de pensii, din actuala legislaţie pentru că nu cred că este admisibil şi nu cred că este corect ca oameni cu aceaşi pregătire, cu aceeaşi vechime să aibă pensii diferite pentru că au ieşit la pensie în ani diferiţi, când legislaţia era diferită. E un act de curaj, dar avem acest curaj, pentru că programul nostru de guvernare produce bani mulţi şi avem de unde, România va avea de unde să susţină un asemenea sistem de pensii. Noi vorbim de câteva zeci de miliarde de euro produşi în plus într-un an şi 9 luni de zile datorită programului de guvernare pe care toţi l-au hulit. Toţi au minţit că nu o să fie bani, că nu o să producă. Dimpotrivă, produce şi produce foarte bine”, a spus Dragnea la şedinţa Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi (OPSD).

El le-a spus acestora că punctul de pensie va fi majorat în continuare, după cum s-a stabilit în timpul campaniei electorale şi cum s-a aprobat în programul de guvernare în Parlament, menţionând că acesta va ajunge în 2020 la 1.775 de lei, iar în 2021 la 1.875. Dragnea a adăugat că va intra în vigoare noua formulă, care “este o formulă simplă şi uşor de calculat de fiecare”.

“Dar acel coeficient care va fi introdus în lege, care se va înmulţi cu numărul de puncte acumulate, ăla nu va rămâne fix pe vecie, el va creşte cu rata inflaţiei şi noi o să punem aici, în Parlament, la care vom adăuga unul sau două procente, deci în fiecare an va creşte. Adică, noi o să ajungem în 2021 cu unele pensii triple, oricum toate pensiile vor fi dublate, pentru că faţă de 871 punctul de pensie în 2016, la 1.775 în 2020 este o aritmetică simplă, se dublează. Şi mai sunt acolo câteva prevederi importante în noua lege a pensiilor. Sigur, încep dezbaterile în Parlament, vom discuta pe ea dacă mai poate fi îmbunătăţită”, a adăugat Liviu Dragnea.

Noua lege “va introduce dreptate în sistemul de pensii” – le-a promis el pensionarilor.

“Dar vreau să aveţi garanţia că este construită foarte bine, am muncit mai mulţi oameni pe ea, doamna Olguţa Vasilescu, cu cei de la Casa de pensii, cu specialiştii de la minister, cu colegii din Guvern, doamna prim-ministru, toată vara am lucrat, am făcut simulări şi chiar este o lege care introduce dreptate în sistemul de pensii şi care face ca în anii următori pensionarul din România să aibă o pensie cât de cât decentă, să nu mai calculeze fiecare leu să vadă dacă a doua zi mai are bani pentru medicamente sau bani pentru pâine, să aleagă între pâine şi medicamente sau dacă are bani să plătească factura la administrator”, a mai spus Dragnea.

Hot this week

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

Fostul ataşat militar al Italiei la Moscova fondează un partid pro-rus, extremist, antioccidental

Noul partid de extremă dreapta al lui Roberto Vannacci,...

Topics

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în cancerul de prostată

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în...

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img