Friday, May 1, 2026
2.9 C
Bucharest

PSD anunta : Case closed. Catalin Ivan nu mai e membru

Europarlamentarul Cătălin Ivan nu mai este membru PSD, acest subiect fiind închis, a declarat luni purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Adrian Dobre, citat de Agerpres.

“Aşa cum a precizat şi dl preşedinte Liviu Dragnea, aşa cum ştim şi noi, dl Cătălin Ivan nu mai este membru de partid de cel puţin un an de zile, el a părăsit Organizaţia sectorului 1 Bucureşti, lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere. Sigur, dl Ivan pretinde în continuare că ar fi coleg cu noi. Noi, conform documentelor pe care le avem la dispoziţie, ştim că acest lucru nu mai este adevărat. Această poziţie a dlui Ivan este o poziţie personală. Îi aparţine în exclusivitate, este dorinţa domniei sale. Din punctul nostru de vedere, dumnealui nu mai este membru de partid”, a precizat Dobre, într-o conferinţă de presă ținută la sediul PSD.

Întrebat în legătură cu ultima postare pe Facebook a europarlamentarului, conform căreia în octombrie 2015 el s-a transferat la Organizaţia PSD Dobrovăţ, de unde a fost convocat şi a şi votat ca membru PSD cu drepturi depline, Dobre a spus: “Înţeleg preocuparea faţă de dl Cătălin Ivan, dânsul este în continuare europarlamentar, dar nu mă puneţi să comentez ceea ce spune o persoană care nu mai este membră a PSD. Este un subiect închis pentru noi”.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img