Home Articole Radu Mazare incatusat

Radu Mazare incatusat

3195
15
SHARE

Primarul de Constanta Radu Mazare a fost incatusat si retinut pentru 24 de ore, asa cum si el se astepta.

Este a 2 a oara cand Mazare e in arest in ultimul an. De data aceasta, procurorii il ancheteaza in dosarul in care a fost arestat partenerul sau de afaceri Sorin Strutinsky.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a primarului Radu Mazăre, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni), potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Şi în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.

Din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislaţiei aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiţiei ca ofertanţii să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje şi echipamente în orice locaţie de pe teritoriul municipiului Constanţa, în perioada desfăşurării procedurii, utilajele şi echipamentele urmând a fi prezentate, staţionate, pe toată perioada menţionată, sub sancţiunea descalificării ofertanţilor, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalităţii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanţa prin gestiune delegată, inexistenţa numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanţi, şi tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acţiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeaşi calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanta, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

Mazăre şi Strutinsky urmează a fi prezentaţi, la data de 17 martie 2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Radu Mazăre a venit luni la DNA, spunând că a fost chemat în cazul reclamaţiei care i-a fost făcută de ANI şi Horia Georgescu, pentru incompatibilitate şi că este pregătit pentru orice.

“Astăzi am fost chemat în cazul reclamaţiei pe care mi-au făcut-o ANI şi Horia Georgescu, privind o incompatibilitate. Nu ştiu ce acuzaţii mi se vor aduce. A mai fost făcută o reclamaţie similară în 2009, a fost anchetată, iar atunci procurorii au spus că totul este în regulă. Acum, probabil pe aceeaşi reclamţie, îmi vor fi aduse alte acuzaţii”, a spus Radu Mazăre, la intrarea în DNA.

Edilul a explicat că acest caz are legătură cu faptul că TV Neptun şi Ziarul Telegraf au câştigat anumite licitaţii la Primăria Constanţa. Atât la postul de televiziune, cât şi la publicaţia constănţeană, acţionar este omul de afaceri Sorin Strutinsky. Legătura dintre Mazăre şi Strutinsky este aceea că ambii deţin acţiuni la Hotelul Flora, a adăugat primarul.

“La momentul respectiv, în 2009, cei de la ANI au considerat că este conflict de interese, procurorii au cercetat şi au spus că nu este, acum mi s-a făcut iar o reclamaţiue pentru acelaşi motiv”, a mai spus primarul Constanţei.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relaţii comerciale cu Mazăre în opt societăţi. În prezent, omul de afaceri este arestat şi judecat în dosarul de trafic de influenţă în care este acuzat că a primit aproximativ 2 milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări.

Primarul Radu Mazăre este cercetat de DNA în mai multe dosare.

15 COMMENTS

  1. Astia se aresteaza toti intre ei, la sfarsit raman vreo doi tampiti. Ala, traficantu’ de copii cu 6 case luate din barbut la meditatii si eventual premierul copilot plagiator, eventual si ala, Sefu’ Statului sau Regele Sticlei cum dreac il chema. Raman si se bat intre ei in fata la Cotroceni in strada si care ramane in picioare, e declarant campion! Romania, o paranghelie de tara…

  2. URA! Ce bine! Hai si cu PONTA! Ponta, Sova, Sarbu, toti psdistii care au pus-o pe Kovesi, la puscarie toti! Ponta a pus-o pe Kovesi cu 70% vot popular. IA DE LA KOVESI!!!! Carati-va psdistilor, ca nu sunteti in stare, lasilor si incompetentilor! Sa ne curatam de lasitate, poate da Dumnezeu si apar niste romani mai curajosi care se pot lupta cu mafiotii de la SRI si DNA!

    • Stai linistit,nu te agita! Cat sa mai suporte Iohannis oameni mai inteligenti decat el? Chiar si “pas cu pas” tot a invatat ceva de la Basescu,faptul ca i-ar fi “confortabil” sa aiba sefi,oamenii lui peste tot,guvern si parlament, toti numai ai lui,dar neaparat, doar tantalai,lacomi si santajabili,oricum si in primul rand sa fie mai tantalai decat el,iar Ponta nu ii este deloc confortabil nici lui,nici stapanilor lui.Crezi ca Valcov a fost zburatacit de corupt ce o fi el sau ca a furat el Flota? Da prea a atras atentia “prietenilor” ca ii merge mintea si asta “nu e bine”.

  3. *ce ziceţi de o minune în scurt timp!* după mazăre vine potopul pentru scăunarul milog ales să denigreze orice şi NaCl sau vanish-ul îl doseşte pentru anumite momente personale.

  4. Cam tarziu.Constanta a ajuns o ruina iar populatia actyiva subordonata celei asistate.Oameni care n-au muncit aproape deloc in viata cumuland toate sumele si formele de ajutor de la primarie au venituri mai mari decat multi dintre angajati.Care mai au si copii,platesc taxe si impozite, muncesc…Este trist dar aceasta e cumplita realitate din spatele acestui mascarici.bine ca l-au inchis Constanta merita un primar si nu un mafiot

  5. Cu studii la Dimitrie Cantemir,masterat la Hyperion si ceva studii economice pe la Pitesti..?????, la ce sa te astepti?(Vezi CV); Abia asteapta Blaga sa o haleasca. Stai sa treaca iuresul DNA-ului, si daca Blaga scapa fara sa-l bage DNA la mititica, nu o sa mai auziti de Alinuta-vrabiuta cum nu mai auziti de Antonescu.
    Blaga e precum nea NICU care vedea ardei grasi de 5kg sau 20t de grau la hectar. Asta vede PNL la 50% in sondaje. Mai ceva decat in sondajele lui Pieleanu. Ramai mut si te crucesti!

  6. Radu, este adevărat ce se aude, ceea ce circulă pe net şi în viaţa militară? * maine se semneaza ACORDUL cu UCRAINA pentru RAZBOI ?* ca să intre românica în război. De ce nu ni se spune nimic? De ce nu informează poporul guvernanţii? Ce ascund de nu vor să se afle nimic? azi a fost o zi de informaţii şi trezirea la realitate: cutremur 4.7 grade.

  7. De remarcat supusenia Raducului venit la DNA cu bocceluta facuta p[recum un proaspat recrut la unitatea unde a fost repartizat,cuminte fara aere si fara figuri asa cum o facea pe vremea lui Base !!! Atunci se alinta,se victimiza,dadea spectacole acuza in stanga si-n dreapta pe oricine l-ar fi deranjat de la ora de caiac sau zmeu pe apa….A plecat Basescu s-a cumintit si Raducu,nu mai are cine sa faca ordine in urma lui,cine sa-l protejeze.Baiatul asta a transformat un oras destul de prost administrat de vechii primari intr-unul foarte prost,ingrozitor de prost administrat.A dezvoltat o tumora cu sclipici numita Mamaia in detrimentul corpului sanatos al orasului asta dupa ce a impartit-o prietenilor si apropiatilor astfel incat tot ceea ce produce aceasta fabrica de prostit prosti sa se duca in buzunarele amicilor sai pt a i se returna lui stiu ei cum si unde.Nimeni nu i-a deranjat de la aceasta afacere de grup decat a fost un pic hartuit (chestiune de zile) in perioadele preelectorale.

  8. incredibil, uşor uşor apar materialele(marile puteri, americani şi nu numai) despre care aminteam în comentarii şi mulţi, limitaţii necunoscători aruncau cu noroi! Apropo de subiectul puşcării, am văzut o statistică pe luju.ro în care se menţiona că sunt mai multe persoane fizice decît locuri, nu ştiu de ce nu închiriază sediile unităţilor militare sau să le treacă în patrimoniul justiţiei ca să aibă necesarul locuibil, sau preferă să vîndă toate acele sedii ca să plătească amenzi din bugetul ţării! Oricum multe din sedii împreună cu spaţiile sunt scoase la vînzare, găseşti numai boşi cu bani, vile de ultimă oră dar de unde au avut banii, nimeni nu ştie, vezi cum se construiesc vilele posibil şi a unora din alte oraşe, maşini multe de B şi tari la poartă. daţi-i înainte cu tupeu boşilor! şi-aşa nimeni nu vă trage la răspundere.

  9. 17/03/2015
    DNA-Dezmintire

    Agentia de presa Ereevan News aduce la cunostinta cititorilor urmatoarea dezmintire data de DNA in urma valului de proteste ale constantenilor provocate de iesirea primarului Radu Mazare incatusat din sediul DNA.
    Comunicat: “Purtatoarea de cuvant a DNA, d-ra Minciunica Catusel este imputernicita sa aduca la cunostinta publicului faptul ca nici vorba ca primarul Radu Mazare sa fi fost arestat de catre procurorii d-nei Kovesi(Basescu). Aparitia in aceasta dimineata a distinsului primar de Constanta, incatusat, la iesirea din sediul DNA face parte dintr-un scenariu comun DNA-Primaria Constanta conform caruia unul din rolurile pe care d-l Mazare il va interpreta cu ocazia deja consacratului carnaval de la Mamaia din aceasta vara este cel al nu mai putin celebrului personaj Papillon. Aparitia sa de astazi face parte din programul de repetitii al acestui scenariu.”
    A consemnat pentru dvs.
    Zabrelean Dubachian

Leave a Reply