Wednesday, March 18, 2026
3.8 C
Bucharest

Rareș Bogdan despre PSD : Are în sânge ura. Tovarăşii aveau agenda lor, nu a României

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că PSD “are în ADN ura faţă de societatea civilă” şi, dacă în anii ’90 Ion Iliescu “trata presa liberă cu ‘Măi animalule’ “, acum PSD “a trecut la ‘mitocanule’ “.

“PSD nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba, are în ADN ura faţă de societatea civilă şi cei care îndrăznesc să acuze fardul pus peste socialismul cu faţă umană şi capitalismul de cumetrie. În anii 90, Iliescu, Bârlădeanu şi Marţian ne făceau GOLANI şi tratau presa liberă cu “Măi, animalule”, iar după 33 de ani, PSD-ul lui Ciolacu, Tudose şi Stănescu, vopsit în culorile curcubeului familiei S&D, a trecut la MITOCANULE. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, din păcate. A trebuit să luăm o decizie într-un moment crucial pentru securitatea regională şi a Uniunii Europene, asta o ştiu toţi, chiar şi cei care pretind că sunt şocaţi, dar prefăcătoria, limbajul dublu, interesul pecuniar au prevalat în faţa ideii de colaborare onestă. Noi chiar am crezut că e posibil, dar tovarăşii aveau agenda lor, nu a României”, a scris Rareş Bogdan, joi, pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, i-a reproşat, miercuri seara, lui Rareş Bogdan, că “dinamitează” coaliţia “cu ştiri false”, pentru a acoperi discuţiile despre faptul că s-a dus la piaţă cu un ceas de 30.000 de euro, scrie Agerpres.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img