Revolta unui vicepresedinte PSD : “Oameni, care decid, total netransparent, soarta partidului”

Vicepresedintele PSD Ionut Vulpescu, ministru al culturii pina azi, a postat un mesaj foarte interesant pe Facebook :

Solidaritatea fără solidaritate

Azi a fost votată, în Comitetul Executiv Național, lista membrilor PSD care vor face parte din noul Guvern. Noul Executiv va primi votul de învestitură al Parlamentului. Am auzit, o dată în plus, apelul la unitate și la solidaritate. Mă întreb ce mai înțelegem prin solidaritate și prin unitate, ce conținut mai dăm acestor deziderate, în contextul din ultimele săptămâni, care au pus PSD în fața unor slăbiciuni pe care am preferat să le trecem cu vederea, în euforia câștigării alegerilor. Iar slăbiciunile nu pot fi depășite doar cu solidaritate, oricât de solidari am fi. Trebuie mai mult decât asta.

Motivul acestui reînnoit apel la solidaritate este unul care devenise evident de ceva vreme: am dezvoltat și noi în partid o periculoasă cultură a conflictului. Cel puțin declarativ, PSD este un partid de stânga, social-democrat. Ar trebui să fim un exemplu de instituție care funcționează după regulile democrației. Câtă vreme organisme importante de conducere colectivă a partidului, în primul rând Biroul Permanent Național și Consiliul Național, sunt ocolite, nu poate fi vorba de așa ceva. Doar ”solidaritatea” nu este suficientă pentru a păstra unitatea partidului. Este nevoie de dialog, de consultarea permanentă a bazei partidului, de luarea deciziilor împreună cu ea.

Să fim onești cu noi: ”evaluarea” a fost un pretext. Dacă era un lucru serios, ea trebuia discutată în departamentele Consiliului Național, odată cu alte aspecte ale guvernării, inclusiv în legătură cu programul de guvernare. În cazul în care se impuneau schimbări în echipa guvernamentală, ele se puteau face fără umilirea unor oameni, acuzați de lipsă de performanță după un simulacru de analiză, în care ei n-au fost ascultați. Acum ne pregătim intens pentru viitoarea ”evaluare”, posibil la fel de arbitrară, la fel de ipocrită. Își închipuie cineva că o administrație centrală, care gestionează o țară cu 20 de milioane de locuitori, poate schimba ceva fundamental în trei-patru-cinci luni, când un simplu act administrativ durează cu lunile până poate fi elaborat și aplicat, în infernul birocratic care a ajuns România?

Am să fiu foarte direct: schimbând din trei în trei luni miniștrii, de ani buni, aparatul de lucru al ministerelor este scăpat din mână. Nu poți construi nimic, ești singur! Nu poți avea autoritate atunci când propriul tău partid te calcă în picioare, te umilește, te face cu ou și oțet, în loc să te ajute! Te lupți și cu partidul, care generează așteptări iraționale, te lupți și cu aparatul de lucru din minister, care nu mai recunoaște autoritatea miniștrilor, fiindcă știe că peste trei luni, sau peste șase luni, ministrul pleacă și el nu pățește nimic.

Da, avem nevoie de evaluări. De analize de sistem, care să ne ofere soluții. Dar mai funcționează ceva în partid în direcția asta? Cine mai gândește strategic pentru partid? Cine oferă idei și soluții? Cine este ideologul partidului? Sau nu mai avem nevoie de așa ceva? E suficient să câștigăm alegerile, și să ne instalăm la butoanele puterii, după care Dumnezeu cu mila?!

Suntem capabili să tragem vreo concluzie de pe urma acestei crize? Ce schimbăm în programul de guvernare? Cine decide schimbările? Cu cine le discută? Sunt lucruri care nu trebuie să fie doar apanajul câtorva oameni, care decid, total netransparent, soarta partidului, ca și soarta guvernării, dar mai ales soarta românilor. Iar după asta ni se va cere iar să fim solidari cu partidul, că va fi bine. Va fi?

În zilele următoare am să prezint public propria evaluare a activității mele în fruntea Ministerului Culturii și Identității Naționale. Sunt dator asta atât membrilor și simpatizanților PSD, celor cu care am lucrat în minister, dar în primul rând cetățenilor. Mulțumesc tuturor celor care, într-un context extrem de complicat, m-au susținut, în special celor din domeniul culturii. Ei sunt cei care îmi pot evalua activitatea. Ne-am respectat și împreună am găsit soluții problemelor care sunt nu puține în acest domeniu. Am acționat cu bună-credință, în spiritul servirii interesului public. Asta contează, până la urmă.