Am acordat un scurt interviu colegilor de la DC News.

Ura la care asistăm zilnic pe rețelele de socializare a explodat în ultima perioadă, explicația având legătură și cu efectele pandemiei. În exclusivitate pentru DCNews, jurnalistul Radu Tudor a vorbit despre dezbinarea societății românești, ură, conturi false pe Facebook, derapaje și nu numai. 

„Este de înțeles faptul că, după un an de pandemie, a apărut o presiune psihică, inevitabilă. Noi nu am mai trăit așa ceva. Teama de virus, teama de boală, știrile negative despre infectări, internări la ATI, decese pot să producă o stare psihică vulnerabilă. Aceasta este explicația obiectivă a faptului că foarte mulți oameni sunt afectați din punct de vedere emoțional și psihic de această pandemie. Lucrurile acestea se întâmplă în astfel de evenimente medicale.

Latura subiectivă este generată de un război hibrid, de o amploare fără precedent. România e supusă acest război hibrid folosindu-se conturi false pe Facebook, trolli, care, probabil, în trecut au fost în slujba unui partid, iar astăzi în slujba altui partid. Sunt folosite campanii de manipulare, de fake news, instigare la ură, intoleranță, amenințare. Am fost avertizați că acest război hibrid exact așa se va manifesta. Ani de zile, am ignorat aceste manifestări”, a spus Radu Tudor.

„Sunt operațiuni care vizează, în primul rând, partea vulnerabilă a populației. Și, dacă există câteva mii de conturi false care te înjură pe Facebook și mai apar alte câteva sute sau mii de oameni care, pe fondul unor afectări emoționale, pică în această plasă, deja curentul este creat. Cine se află în spatele acestor operațiuni? Cine sunt acele entități care stimulează o dezbinare profundă a societății românești, bazată în primul rând pe intoleranță, ură și dorința de a face rău semenului tău, având ca element primordial intoleranța față de o opinie contrară?!”, a mai spus Radu Tudor, adăugănd ulterior: „Este foarte greu să mai porți o dezbatere civilizată în România cu argumente pro și contra. E foarte greu să mai fii de acord cu cineva care poate susține un punct de vedere diferit și să încerci să-l combați cu eleganță, decență, bun simț, cu șapte ani de acasă. Toată lumea vrea moarte, pușcărie, arestări, blesteme. Mi-e teamă că acest derapaj devine, încet, încet, dintr-un curent minoritar, unul majoritar. Aș spune că social media e responsabilă, prin lipsa de reglementare, de aceste derapaje. Îmi aduc aminte de audierea lui Mark Zuckerberg în Congresul american. L-au luat la rost: de ce nu oprește milioanele de conturi false, paginile care instigă la ură, la intoleranță, la război.”

„Ceea ce se întâmplă acum e un război hibrid, foarte bine stimulat. Are drept obiectiv destabilizarea psihică, emoțională a României. Astfel de operațiuni se regăsesc și în alte țări”, a mai spus Radu Tudor.

https://www.dcnews.ro/radu-tudor-romania-supusa-unui-razboi-hibrid-de-o-amploare-fara-precedent_809526.html

„Sunt îngrijorat de faptul că multe voci din mediul intelectual își propun să tacă în momentul de față, își propun să nu se implice, să nu iasă în spațiul public, cu credibilitatea lor, cu puterea lor de convingere. Poate unii nu știu despre ce e vorba, poate alții nu au înțeles adevărata dimensiune a provocărilor cu care ne confruntăm. De data aceasta, miza pentru România este uriașă!”, a spus Radu Tudor.

Ulterior, jurnalistul a adăugat: „Cred că numeroasele ONG-uri și numeroșii intelectuali care nu iau atitudine împotriva manipulărilor, conspirațiilor, curentelor care încep să dezbină societatea românească nu vor putea fi iertați la judecata istoriei. S-ar putea ca noi să nu mai prindem această judecată a istoriei, dar comoditatea lor, din păcate, este plătită foarte scump în momentul de față.”

„Nu vreau să zic vorbe mari despre valori sau despre mentalități. Cert este că, în momentul de față, ignorarea medicinei, a valorilor consacrate în domeniul medical, instigarea împotriva medicilor, a sistemului medical, mesaje de o intoleranță fără precedent, toate aceste lucruri indică un derapaj, în care, din păcate, statul este nepermis de neimplicat. Statul, societatea civilă, intelectualii ar trebui să se implice”, a transmis Radu Tudor.

„Soluțiile vin, în primul rând, de la implicarea noastră”, a conchis Radu Tudor.

10 COMMENTS

  1. Radu, ceea ce simti tu, adica o presiune psihica uriasa pe capul cetateanului din tara, este din februarie-martie anul trecut, si nu de zilele astea! Atatea minciuni crase, atata teroare si invinuiri plus restrictii la adresa cetateanului din tara, din acea perioada au inceput! Pe parcursul acestui an, numai minciuni, manipulari si aiureli cu mastile si aparatele neconforme, cu hotiile ocolite de dna, cu spitalele in care ard de vii bolnavii, cu toata brambureala coordonata si controlata din tara despre care se spune ca nu exista, oare nu cumva cetatenii din tara s-au saturat? Nu cumva s-a umplut paharul? Iti amintesti ca am atentionat sa nu te bagi in tarata idiotilor, e mai bine sa fii tu cel din totdeauna? Mereu acelasi sfat ti-l dau! Stiu perfect ce inseamna televiziune si ce inseamna realizator de emisiuni! Nu sunt pe langa subiect, de asta iti dau sfaturi! Cat despre violente, daca caposul plavan de lux isi permite sa nu respecte legea, de ce nu ar fi si la orice nivel tarii, ca toti sunt oameni?! Vexi adunatura de clanuri din guvern care nu vor sa faca o lege clara cap coada care sa fie pusa in practica ad-literam!, am exemplu clar halvetica, de care na cam leaga mandria doar pe respectul legii, cetateanului si drepturilir reale! Astea sunt cele de baza pentru un stat suveran in care exista seriozitatea in orice! In Romania, unde gasesti pic de seriozitate!? Nicaieri! Atunci, vum sa functioneze tara?

  2. INTRADEVAR UN RAZBOI HIBRID. TARA A FOST DEJA AFECTATA. OAMENII SUNT DECAZUTI PSIHIC, COPII SI BATRANII PLANG,SOCIETATEA E PE UN BUTOI DE PULBERE,IAR CONDUCEREA NU SE IMPLICA IN A FACE BINE CI CAT MAI MULT RAU.POPULATIA E ASUPRITA ,IAR TARA SUB ACEASTA CONDUCERE E VULNERABILA. CE POATE INTELEGEA LUMEA DIN ASA CEVA?INTELEG CA URA CONDUCATORILOR PENTRU ACEST POPOR AL NOSTRU ,E MAI MARE SI MAI REA DECAT CIUMA BUBONICA,CARE INCET DAR BINE S-A INTINS PE TOT GLOBUL PAMANTESC. INTELEG CA SUNTEM PREA MULTI,SI TREBUIE SA MAI DISPARA DIN NOI PRIN CEEA CE FAC GUVERNELE LUMII. INTELEG CA SCLAVIA MODERNA A INCEPUT DE MULT. INTELEG CA POATE NU TREBUIA SA INTRAM IN UE. INTELEG CA PAMANTUL NOSTRU SACRU ESTE VANDUT SI INTELEG CA NOI CA TARA VOM PUTEA FI VANDUTI ORICAND. NU MAI SUNTEM ROMANIA, CI SUNTEM UN TRIB, CARE TREBUIE SA NE MANCAM INTRE NOI PENTRU A PUTEA TRAI. SI AM MAI INTELES CEVA”NU TREBUIE SA MA FERESC DE ANIMALE CI SA MA FERESC DE OAMENI

  3. Dar acest fenomen de dezinformare si de manipulare cu bună știință a unor subiecte nu a fost amplificata încă din curtea dvs, a televiziunii la care lucrați? Dacă vreți sa fiți corect, faceți cu onestitate aceasta analiză.

    Subiectul tratamentului minune, al doctoriței minune, subiectul ivermectinei, cate zile in sir au fost băgate în creierii oamenilor ușor de manipulat? De unde au apărut aceste teme? Asa, din senin, sau doar din social media?

    Cate zile în șir, alternativ, la emisiuni de maximă audiență si cu un evident cinism, rezultat doar din calcule politice meschine, au apărut ca invitați: Sosoaca, Simion, Dana Budeanu, Monica Pop sau Adina Alberts? Uneori toți odată? Si exemplele pot continua zi de zi la televiziunea la care lucrați. Zi de zi…
    Sa nu mai vorbim de RTV, unde lucrările devin si mai grotești.

    Si întrebarea este: constatând acest pericol al manipulării susținute a maselor, constatând gravitatea crescândă a acestui fenomen, cum stați cu conștiința?

  4. Acolo, dvs sunteți o picătură intr-un ocean. Ba mai mult, suportați tone de lături de la toți idioții utili unora, culmea, perpeliti bine la emisiunile de după ora 21. Poate greșesc, dar n-am văzut o delimitare a postului fața de ce vi se întâmplă când s-a făcut petiție pt ,demiterea dvs, n-am văzut o susținere în numele libertății de exprimare, n-am văzut o scrisoare deschisa a profesorului Voiculescu, asa cum ne-a obișnuit. 🙂
    Altfel, sunteți de apreciat pentru că vă faceți auzită vocea. Desi tot mai putini o ascultă.

    • Am avut parte de solidaritate din partea lui Cristian Tudor Popescu (Digi 24) si Victor Ciutacu (Romania tv). Plus multe mesaje in privat din medii diverse, care au contat

  5. dl Tudor, desi peste tot e publica (adica nicio teorie a niciunei conspiratii) si deja fapt comun, oficial, agenda The Great Reset a lui Klaus Schwab, a Forumului de la Davos e tabu in media romaneasca; desi viziunea eugenica lui Bill Gates e si ea deja de notorietate (si ma opresc aici) nu am auzit aceste nume si aceste subiecte in mass media noastra, nu am auzit o discutie rationala in care marii jurnalisti ai patriei, in sensul si spiritul clasic al jurnalismului, fie sa puna la indoiala naratiunea oficiala fie sa investigheze putin ce e cu agenda aia si cu indivizii aia.

    Minciunile din naratiunea “autoritatilor responsabile” s-au adunat deja cu zecile, teoriile de azi sunt invalidate miine, cifrele se schimba la ordin, formulele “stiintifice” se schimba prin OUG, bijbiala nu poate fi pusa doar pe seama prostiei, domneste secretomania securista, doar aceiasi si iar aceiasi “doctori” poarta mesajul oficial, etc etc – si dv credeti ca lumea nu mai crede, nu mai asculta, nu mai respecta DOAR pentru ca fac unii (rusii, desigur) razboi hibrid?

    Realitatea e alta si anume ca din ce in ce mai multi oameni se apara, isi apara libertatea, nu mai cred, nu va mai cred. E inceputul falimentului propagandei oficiale, fie ea venind de la “autoritati”, televiziuni sau onlineul detinut de 3-4 companii si controlat de 3-4 oameni.

    Ca sunt isterici si nebuni in ambele tabere – da, cu siguranta, dar nu ei sunt definitorii … mergeti la esenta, fiti macar neutri si cinstiti, aveti dubii, verificati, puneti sub semnul indoielii, incercati sa vedeti padurea nu doar anumiti copaci.

    Ca trust de presa, ca individ, aveti de ales; daca deja ati ales tabara oficiala, tabara globalista, de esenta marxista, foarte bine. Altii au alta alegere. Vedem la final cine invinge. Eu cred ca nu tabara lui Klaus Schwab!

    Nu va mai plingeti ca unii (intelectualii…) nu se (mai) raliaza unei tabere, ca in vremea lui Basescu. Cind mainstreamul nu mai e credibil lumea merge in underground. Rezistenta creste si se organizeaza.
    Ia sa vedem ce fac “autoritatile” daca niste milioane vor merge la biserica de Inviere! Nu atit de mult din credinta cit din PROTEST… Dv daca preferati, stati acasa.

    Asa a fost si in anii 80, pe vremea altui regim totalitar – eu unul nu mai vreau marxism, nu mai vreau totalitarism si egalitarism absurd impus prin legile “progresiste” pe fabricate de UE.

    Dv puteti sa vreti ce doriti, sa faceti ce credeti de cuviinta, sa fiti doar un purtator de cuvint al pozitiei oficiale, sa puneti doar intrebari comode.
    Dar nu dati vina pe razboiul hibrid din care faceti parte si la a carui stirnire – voluntar sau involuntar – ati contribuit. Si nici sa nu va mirati ca ramineti din ce in ce mai singur(i), cu alde Arafat, Imbri, Mahler, Iohannis, Citu, CTP, Digi 24, “miitia si securitatea”. Poate ca la inceput toti am fost pacaliti… dar cei care ramin pacaliti dupa un an nu mai au scuza ci probabil au misiune si, cu timpul, o sa li se vada pe frunte semnul caschetei (cam ca in Inglorious Bastards)

    ps: stima si apreciere A3 care de o vreme incoace a inceput sa mai arate si cealalta parte a realitatii! Curaj in continuare!

    • Cand spuneti ca fac parte din razboiul hibrid imi este clar despre intelegerea dvs a fenomenelor, despre incomoditatea pe care o aveti in dezvaluirea unor aspecte care dau un inconfort. Arafat este un personaj remarcabil, poate excesiv de rational in raport cu cei care-l contesta. Nu va impedica nimeni sa ramaneti la nivelul conspiratiilor cu #billgetz, QAnon si al teroristilor lui Trump. Asta e nivelul. Sanatate

  6. Poate ar fi bine sa blocati comentariile si conturile conspirationiste. Urmaresc de ceva timp activitatea trolilor (vezi Anna Hlibova, Fantine Alexander etc -presupusi troli rusi), se cheama unii pe altii la fiecare postare. Cel mai bun lucru este eliminarea lor. In plus, este si vina televiziunilor care cheama in emisiuni personaje controversate puternic impamantenite in teoriile conspiratiei si desi se stie acest lucru nici macar nu li se demonteaza teoriile in direct. Fiecare dintre noi am contribuit putin cate putin la situatia actuala.

Leave a Reply