Tuesday, August 4, 2026
33.4 C
Bucharest

Romania, locul 23 in Europa la turism city break

România ocupă locul 23 într-un top al destinaţiilor europene de city break-uri, Italia primind cele mai bune recomandări din partea turiştilor din întreaga lume pentru petrecerea de sejururi scurte, de maxim 3 zile, potrivit unui studiu.

“Cei mai mulţi dintre turiştii străini care au ales România pentru un sejur scurt au fost motivaţi de vizitarea de obiective turistice şi de experienţele turistice noi, şi doar într-o mică măsură de cunoaşterea culturii locale”, se arată în studiul realizat de Mercury Research citat de Mediafax.

După Italia, la diferenţă extrem de mică, se află insulele din Grecia şi Finlanda, urmate în clasament de Austria, Portugalia şi Cehia. Ţări precum Muntenegru şi Bulgaria sunt în urma României.

Dacă Italia este vedeta sejururilor scurte, cea mai recomandată destinaţie de vacanţă din Europa pentru vacanţe de lungă durată este Norvegia, urmată de Suedia şi Austria. Cea mai puţin apreciată destinaţie atât pentru city breaks, cât şi pentru vacanţe lungi (minim 4 nopţi) este Ucraina.

La capitolul vacanţe mai lungi, România se află pe locul 24, pe locurile imediat următoare aflându-se Ungaria, Finlanda şi Bulgaria.

De asemenea, Spania se află în topul ţărilor din Europa în care turiştii îşi doresc să meargă în vacanţă în 2015.  Deşi mai bine promovate decât Spania, Franţa şi Italia sunt următoarele destinaţii vizate de turişti pentru vacanţă anul acesta.

“Dacă 8% dintre turiştii din întreagă lume au văzut reclame sau oferte turistice despre Spania, procentul se ridică la 13% când vine vorba despre Franţa şi Italia. Deşi Bulgaria are un scor mai mic decât România în ceea ce priveşte recomandările turiştilor care au vizitat această ţară, la nivel de marketing turistic situaţia se inversează. Bulgaria este mai bine promovată decât România, 4% dintre străini au văzut reclame sau oferte turistice pentru această destinaţie în comparaţie cu 2% pentru România. Doar 1% dintre turiştii străini iau în considerare petrecerea vacanţei în România în 2015”, spun realizatorii studiului.

Studiul The Global Tourism Monitor a fost realizat de Mercury Research împreună cu Asociaţia Global Market Research în prima jumătate a anului 2015,  pe un eşantion de 16.800 de respondenţi din 24 de ţări din Europa, America, Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu şi oferă informaţii despre 111 destinaţii turistice.

Mercury Research este o companie de cercetare de piaţă de top din România, prezentă pe piaţa din România din anul 1994. Compania oferă soluţii pentru cunoaşterea în profunzime a pieţei, optimizarea produselor, îmbunătăţirea operaţiunilor şi eficientizarea comunicării.

Înfiin?ată în 1986, Global Market Research este una dintre cele mai mari reţele de agenţii independente de cercetare de piaţă, reunind 28 de companii de renume din întreaga lume. În România, Global Market Research este reprezentată exclusiv de Mercury Research.

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img