Saturday, February 7, 2026
6.1 C
Bucharest

Romania : premierul gaseste greu vaccin pentru copiii sai…

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că a avut probleme în a găsi vaccinul de care avea nevoie pentru cei doi copii ai săi, precizând că vaccinarea nu trebuie să fie “legată de hazard”.

“Am doi copii, de șase și trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată (…) am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. (…) Poate sunt eu unul dintre părinții care au avut noroc, dar vaccinarea propriului copil nu trebuie (…) să țină nicidecum de o chestiune legată de hazard”, a declarat Grindeanu, la evenimentul “Săptămâna Europeană a Imunizării — Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de cifre”, de la Palatul Parlamentului.

Potrivit șefului Executivului, rezolvarea problemei lipsei vaccinurilor este esențială, dar în același timp trebuie luate măsuri în privința lipsei de informare.

“Este o situaţie care nu mai poate fi tolerată sau acceptată. Este inadmisibil ca în România să existe an de an crize multiple din cauza lipsei repetate a vaccinurilor. Este de asemenea inadmisibil, pentru că această situaţie a adus suferinţă acelor familii ai căror copii au murit de rujeolă”, a afirmat premierul.

“Susțin ideea că părinții au dreptul de a alege ce consideră mai bine pentru copilul lor, dar, în același timp, mai cred că alegerile individuale trebuie puse în discuție, atunci când îi rănesc pe cei din jur, pentru că un copil nevaccinat nu-și riscă doar propria sănătate, ci și pe a celorlalți copii din jurul său”, a spus Grindeanu.

Premierul a precizat că este hotărât să ia măsurile necesare în acest sens.

“Sunt hotărât (…) să luăm măsurile necesare în dialog permanent (…) cu medicii, cu instituțiile responsabile în domeniu, astfel încât, pe de o parte să reușim să rezolvăm — și nu doar temporar — problema vaccinurilor, iar pe de altă parte să reușim să informăm și să educăm corect românii în legătură cu importanța imunizării, pentru că aceasta este calea corectă”, a mai afirmat Grindeanu citat de Agerpres.

Hot this week

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img