Friday, April 3, 2026
12.1 C
Bucharest

Romania si-a sabotat singura accesul la fonduri europene

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a declarat, luni, la Bacău, că România nu a fost suficient pregătită să acceseze fonduri europene pentru proiecte de calitate încă din ianuarie 2007, când a aderat la UE, ea menţionând ca impedimente în ceea ce priveşte întârzierile acumulate în decursul timpului birocraţia, legislaţia românească suplimentară în domeniu, dar şi contestaţiile în instanţă la licitaţii, cu termene lungi de soluţionare.

“Eu cred că România nu a fost pregătită suficient pentru a accesa aceste fonduri europene cu proiecte de calitate încă de la 1 ianuarie 2007, atunci când a intrat în Uniunea Europeană. Avem foarte multe întârzieri acumulate de-a lungul anilor. Suntem pe teren tot timpul, venim şi tragem semnale de alarmă unde este cazul, tocmai pentru a ajuta. Avem experţi pe teren care ajută autorităţile locale, guvernele României, care, pentru noi, nu au culoare politică. Ne asigurăm că, în toate statele membre, aceşti bani şi această apartenenţă la Uniunea Europeană este maximizată şi este accelerată implementarea pe teren”, a declarat comisarul european Corina Creţu.

Aceasta se află, luni şi marţi, la Bacău, pentru a vizita, alături de premierul Viorica Dăncilă, o serie de obiective cu finanţare europeană şi pentru a participa la conferinţa cu tema “Investiţiile urbane în Europa: provocare pentru schimbare”, scrie Agerpres.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img