Producătorii români de pâine trebuie să vină pe piaţă cu sortimente deosebite, pentru ca românii să nu mai cumpere produse de panificaţie congelate, aduse din import, a declarat, joi, Elena Tatomir, director general al Direcţiei Generale Politici Agricole şi Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Ea a răspuns astfel unei întrebări privind prezenţa masivă în magazine a produselor de panificaţie congelate.
‘Am discutat acest subiect cu colegii din morărit şi panificaţie. Avem foarte multe supermarketuri şi probabil piaţa doreşte să consume astfel de produse. Cei care lucrează în acest sector ar trebui să se concentreze ca aceste produse să fie oferite de producţia internă şi să nu mai vină din import. Mai ales că avem producţii foarte bune în domeniul cerealelor şi industria de morărit şi panificaţie ar trebui să se concentreze şi să-şi pună întrebări legate de acest segment’, a spus Tatomir, în cadrul conferinţei ‘Agro-Business pe profit’.
Oficialul MADR a susţinut că autorităţile nu pot interveni în a stabili nici regulile pieţei şi nici doleanţele cumpărătorilor.
‘Vorbim de cerere şi ofertă. Cred că cei din sectorul de morărit şi panificaţie trebuie să îşi reconsidere abordarea faţă de piaţă şi gama sortimentară, pentru a oferi cumpărătorilor produse deosebite şi să satisfacă cerinţele acestora’, a adăugat ea, la conferinţa organizată de ziarul Bursa.
La rândul său, Daniel Constantin, membru în Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor şi fost ministru al Agriculturii, a arătat că, până acum, fermierii români din acest domeniu nu s-au preocupat să producă valoare adăugată, mulţumindu-se să găsească cumpărători pentru grâu.
‘Motivul (pentru care există cantităţi mari de pâine congelată pe piaţă – n.r.) este simplu: exportăm prea multă materie primă. Şi fermierii sunt de înţeles aici. Au fost ani de zile în care nu au câştigat nimic, nu au fost pe profit. După anul 2007, au fost tentaţi să obţină venituri imediate, din vânzarea directă, acesta a fost businessul pe care l-au creat. Dar acum, după paşii făcuţi pe zona de dezvoltare şi de creştere a producţiei, încep să se gândească la o valoare adăugată mai mare, la un câştig mai mare’, a spus Constantin, prezent la acelaşi eveniment.
În luna mai, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Nini Săpunaru, declara că în România intră zilnic 25 de tiruri cu pâine congelată din import, ceea ce înseamnă o cantitate de 875.000 de tone pe an.
’25 de tiruri cu pâine congelată intră în fiecare zi în România, adică 875.000 de tone pe an. Deci, orice pâine proaspătă din aceste magazine este de fapt pâine congelată adusă din import’, a spus Săpunaru, în cadrul unei conferinţe.
Un Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care intră în vigoare joi prevede faptul că operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea ‘produs/din produs decongelat.
‘Este vorba despre un Ordin ANPC care intră în vigoare pe 20 octombrie şi care prevede obligativitatea operatorilor economici care comercializează produse congelate sau produse care provin din produse congelate să afişeze acest lucru’, a declarat pentru AGERPRES Paul Anchel, director general ANPC.
Operatorii economici care nu vor respecta prevederile acestui Ordin vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, sancţiunile putând include şi suspendarea activităţii în cazul în care aceştia se opun total afişării acestor informaţii..
eu cred ca si minciunile Alinei Gorghiu ar trebui etichetate asa, pt ca provin din vechile minciuni PDL care inghetau apele, doar ca acum sunt decongelate
🙂 🙂 cerere şi ofertă?
Nu serios!
Românii cer pâine importată din străinătate?
Mai daţi-vă-n pana prostului cu manipulările voastre, mincinoşilor !
Ideea de comerţ prin cerere şi ofertă/import gen ”bagă-aici că habarniştii cumpără, nu au încotro, nu au opţiune”!
Terminaţi naibii cu manipulările! Poate nu vă amintiţi despre modificare datei de expirare când produsele erau deja stricate!
Personal, nu ştiam acum 2 ani :
– cum şi de ce bagă mulţi pâinea în congelator,
– de ce pute pâinea după 24 de ore, mai ales cea feliată!
– cum de se importă lapte dacă avem vacile la o azvârlitură de ghioagă?
– cum de se importă carne de orice dacă avem 🙂 câinele în curte?
E valabil pentru orice produs de pe piaţă care este importat!
Mare şi multă atenţie la micii consumaţi fierbinţi, dacă nu sunt garnisiţi cu blană şi parfumaţi de coada câinelui!
Şocant! Citez din spusele acestiu individ:
** Klaus Iohannis: Dacă Cioloș a fost bun un an, cum să nu fie bun şi în continuare**
Serios bre?
Ia-l acasă şi fă borş cu el dar nu-l impune acestui popor care încă mai ştie ce a fost înainte de 1989 şi a trăit din plin perioada bătăii de joc şi a nesimţirii ordinare în cei 26 ani de proastă democraţie cu prioritate cei 10 ani de ‘domnie” băsesciană bazată doar pe furăciuni din orice !
Bun, si face ceva statul si guvernul care vezi Doamne (Fer) este trup si suflet pentru cetatenii acesteia ? Aceeasi treaba se intampla si cu vaccinurile aduse de te miri de unde si cate n-ar mai fi pe care inca nu le stim. Au fost inundatii in zona de est a Romaniei. N-am vazut nici un guvernant sau pe Presedintele Republicii, nu sa merga pana acolo, ci sa adreseze un cuvant de imbarbatare celor napastuiti. S-a dus in schimb dl, Becali, mult hulitul de catre unii si a dat o mana de ajutor celor din zona. Nu vad in programul niciunui partid ca acele canale de preaplin si irigatii sa fie finalizate. Mult hulitul impuscat, la sfaturile specialistilor a avut bunul simt sa demareze cateva lucrari funciare de mare amploare, care bineinteles noii veniti le-au abandonat ca fiind ramasite comuniste. Painea de zi cu zi pentru astia e un mizilic.