Ruptura puternica USR-Citu. Cine pleaca?

Premierul Florin Citu a intrat in coliziune totala cu USR Plus. El are nevoie de programul Anghel Saligny pentru a fi ales in fruntea PNL. In plus, ar vrea si remanierea cat mai rapida a 2 ministri USR : Stelian Ion si Claudiu Nasui. Presedintele Iohannis ar sustine si el aceste miscari, spun surse politice.
USR Plus s-a prins si apasa pedala momentului : ori ne respecta si ne cere aprobarea pentru legi, hotarari si decizii de remaniere, ori premierul zboara din functie prin motiune de cenzura sau se rupe coalitia de guvernare. Cine va muta primul va castiga in aceasta criza politica. 

Dan Barna, copreședintele USR PLUS, a declarat miercuri după ședința conducerii partidului că ”toate opțiunile sunt pe masă”, inclusiv depunerea unei moțiuni de cenzură, după ce premierul Florin Cîțu a forțat adoptarea OUG pentru planul de investiții, în ciuda opoziției USR PLUS, scrie g4media.ro

Principalele declarații ale lui Dan Barna:

  • este o încălcare a protocolului de colaborare în coaliția de guvernare
  • un articol din protocol arată că pregătirea ședinței de guvern se face în coaliție
  • apreciez că premierul a acceptat să nu forțeze ordinea de zi, și să mai avem o ședință de guvern în această seară
  • Pentru noi, toate opțiunile sunt pe masă. Vom vedea cum evoluează situația la ședința de guvern în această seară
  • PNDL e un program exact ca cele ale lui Liviu Dragnea, risipă de bani și subdezvoltare. Am transmis premierului azi amendamentele noastre pentru PNDL
  • A fost o forțare evidentă prin introducerea PNDL pe ordinea de zi suplimentară
  • Nu există avize de la Ministerul Transporturilor și Ministerul Justiției
  • Discutăm despre toate temele în dezbatere, inclusiv SIIJ și PNDL.
  • Problema noastră e că, deși nu aveam un acord, ne-am trezit cu acest subiect pe ordinea de zi
  • (Despre amenințarea lui Florin Cîțu la adresa lui Stelian Ion): Tactica asta cu amenințări e departe de a da credibilitate acestui premier
  • Nu vă jucați cu USR PLUS, suntem aici să guvernăm, nu ne dăm bătuți
  • Moțiunea de cenzură e o opțiune pe masa USR PLUS? ”Exact asta a fost discuția cu colegii, toate opțiunile sunt masă, literal toate opțiunile”

Stelian Ion:

  • Despre avizul pe proiectul de OUG: Nici acum nu am primit originalul proiectului, pentru avizare. A fost transmisă în copie la începutul procedurii o variantă. Eu nu am știut că în această dimineață va fi pus pe ordinea de zi
  • Premierul nu a făcut presiuni asupra mea. Dar semnătura ministrului Justiției e foarte importantă. Că le place sau nu un anumit aviz de la MJ, el trebuie respectatDeputatul USR PLUS Mihai Polițeanu îl atacă dur pe premierul Florin Cîțu, căruia îi reproșează că forțează adoptarea PNDL 3 în Guvern, fără avizul Ministerului Justiției. „Rușine, Florin Cîțu! Rușine, PNL!”, spune Polițeanu, avertizând că „nu se mai poate continua așa”.
    „Rușine, Florin Cîțu! Rușine, PNL!
    Căpătuială pe bani publici și clientelism demne de PSD. Nu aceștia sunt partenerii de guvernare cu care putem schimba România.
    Se forțează, în ciuda opoziției USR PLUS,  adoptarea PNDL 3 in Guvern, fără avizul Ministerului Justiției.
    Din păcate, se dovedește că am avut dreptate când am avertizat că PNL nu are nicio voință politică pentru reformele fundamentale.
    Nu se mai poate continua așa”, scrie deputatul USR PLUS pe Facebook.

    Rareş Bogdan a reacţionat, astăzi, după scandalul din şedinţa de guvern, printr-o postare pe Facebook în care a explicat că programul de investiţii de la care a pornit criza din coaliţia de guvernare reprezintă o “urgenţă naţională”.

    “Am promis că modernizăm și reformăm România. Am promis investiții. Să nu uităm că oamenii au așteptări. Cum să ieși de la guvernare acum? Asta așteaptă românii, lipsa răspunderii guvernanților? Programul „Anghel Saligny” este vital pentru modernizarea României, cum să-l blochezi?? Îl rog pe domnul Dacian Cioloș să privească în viitorul imediat al unei eventuale ieșiri de la guvernare. Ce vor spune oamenii? A mai existat un moment când partenerii noștri au refuzat să guverneze, iar rezultatul a fost dificil pentru ei. Acum nu e loc de discuții, programul „Anghel Saligny” este URGENȚĂ NAȚIONALĂ!! Guvernul Cîțu va investi 50 de miliarde de lei în drumuri, gaze, apă și canalizare! 50 de miliarde pentru dezvoltare, oameni buni!! Lăsați porțiuni din țara asta în întuneric? O lăsați în noroi? Alungați alte milioane de români din țară??

     

    57% dintre localități nu au canalizare.

    29% dintre localități nu au apă curentă.

    69% dintre localități nu au rețele de gaze naturale.

     

    Sunt 20.000 de kilometri de drumuri județene nemodernizate, și 27.000 de kilometri de drumuri comunale la pământ!

    Ce faceți, băieți?? Nu vedeți pădurea de copaci? Râd și curcile!

    Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim! Sau nu știți cine a fost Anghel Saligny? A fost un pionier al științei construcțiilor, recunoscut la nivel mondial! Invențiile sale, soluții unice, funcționează pe toată planeta. Saligny nu e un pod, ci un simbol al modernizării! Programul pe care-l contestă partenerii noștri este primul de o asemenea amploare și are capacitatea de a reforma din temelii infrastructura României. Și e doar primul program de acest fel asumat la Florin Cîțu. Sau asta e problema?”, a scris Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL.

Leave a Reply