Rusia a trimis în Crimeea – peninsulă ucraineană anexată în martie 2014 de Moscova – aproximativ zece bombardiere şi avioane de atac din cadrul Flotei sale a Nordului pentru o nouă serie de exerciţii militare, a relatat miercuri publicaţia ucraineană Zerkalo nedeli în pagina sa electronică.

Este vorba de 10 avioane militare de punte, care au fost desfăşurate pe aeroportul militar din oraşul Saki (Crimeea), urmând ca în zilele viitoare acestea să participe la exersarea unor tehnici de decolare şi aterizare pe portavioane sau pe puntea unor nave militare de mare capacitate.

Serviciul de presă al Flotei Rusiei din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (Crimeea) a confirmat că aproape zece bombardiere Su-33 şi avioane de atac  Su-25UTG a aviaţiei maritime au sosit în Crimeea.

În plus, împreună cu avioanele a venit în peninsulă şi personalul tehnic care le deserveşte.

Se aşteaptă ca după o pregătire necesară, piloţii ruşi vor începe exerciţiile de antrenament la complexul NITKA, creat special pentru piloţii avioanelor de punte.

Militarii ruşi au început anterior pe aeroportul militar Djankoi din nordul Crimeii antrenamente de simulare a capturării unor importante obiective militare şi civile la sol. Zerkalo nedeli scrie că, de fapt, piloţii ruşi se antrenează cum să captureze cele mai importante facilităţi militare şi civile în regiunile din sudul Ucrainei.

Pe de altă parte, autorităţile americane şi-au exprimat, din nou, îngrijorarea în legătură cu posibilitatea instalării de arme nucleare ruseşti în Crimeea anexată, după cum a declarat miercuri subsecretarul de stat american pentru controlul armamentului şi securitatea internaţională, Rose Gottemoeller, citată de agenţia de presă ucraineană (oficială) Ukrinform.

‘Ne exprimăm permanent îngrijorarea în legătură cu afirmaţii ale unor oficiali ruşi şi experţi privind reinstalarea unor elemente ale potenţialului nuclear al Rusiei în Crimeea’, a afirmat oficialul american, în cadrul unui eveniment organizat la Ambasada Ucrainei din Washington cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la tragedia de la Cernobâl.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Anexarea_Crimeei_de_c%C4%83tre_Federa%C8%9Bia_Rus%C4%83

Transnistria şi-a plasat unităţile de apărare antiaeriană în stare de luptă

Tiraspolul şi-a plasat unităţile de apărare antiaeriană în stare de luptă, la ordinul liderului separatist transnistrean Evgheni Şevciuk, a indicat miercuri serviciul de presă al aşa-numitului Minister al Apărării transnistrean, citat de agenţia tiraspoleană de presă Novostipmr şi Interfax.ru în paginile lor electronice.

‘Ca urmare a încălcărilor continue ale spaţiului aerian al Republicii Moldoveneşti Nistrene (RMN) de către un aparat de zbor al unui stat străin şi în scopul opririi zborurilor neautorizate, unităţile antiaeriene ale RMN au fost plasate în stare completă de luptă şi pe poziţii de tragere pentru consolidarea măsurilor şi mijloacelor de apărare’, subliniază serviciul de presă al ministerului menţionat, citat de Novostipmr.

Tiraspolul susţine că a luat această decizie în urma unor presupuse zboruri neautorizate în perioada 4-27 aprilie în spaţiul aerian al Transnistriei, care ar fi fost efectuate de un avion de tip Diamond DA-42 Twin Star, înmatriculat în România, după cum scriu respectivele agenţii de presă.

 

13 COMMENTS

  1. Vai, vai ce stire. Avioanele rusesti sunt de porc si fiare vechi asa ca avioanele americane F-22 ce aterizeaza din cand in cand la Constanta le vor veni cu brio si mai ceva ca-n reclame de hac.

  2. Faptul că noi, membri în NATO, aflăm de treaba asta îmi arată că rușii nu prea au chef de smardoială. Dacă aveau, nu afla nici dracu ce scule, avioane sau alte jucării au mutat și unde …
    Simplu răspuns de descurajare la acțiunea de descurajare a NATO.
    Părerea mea.

  3. super-tare postarea dl.tudor.pana azi habar nu am avut ca aerodromul ala care parea parasit este de fapt fosta baza de antrenament a aviatiei imbarcate rusesti.am dat un search pe google earth si au construita paralel cu pista principala o pista ce simuleaza perfect o pista de portavion tip admiral kuznetsov cu zona ski jump care inlocuieste la acest tip catapulta specifica portavioanelor americane.in ce priveste partea a doua nu am inteles care aparare anteaeriana a transnistriei.ca au niste tunuri de 23 mm,57 mm si 100 mm si manpads-uri igla.asta e aparare aa?dar daca ma gandesc mai bine datorita lor si moldovenilor nu suntem noi pe ultimul loc in zona ca aparare antiaeriana.

  4. Asa cum am mai spus, tensiunile nu se rezolva prin umflarea muschilor. Iata confirmarea: umflarea muschilor americani produce, ce sa vezi, umflarea muschilor rusesti. Raspuns care atrage un contra-raspuns, care atrage un contra-contra-raspuns, si tot asa.
    Iar asta dovedeste doua lucruri:
    1) unii cauta gilceava cu orice pret
    2) de fazani vom pica noi! Si daca nu va place termenul fazani, am unul mai adecvat: “carne de tun”. Sau, hai: “victime colaterale”

  5. Crimea a fost anexata de Imperiul Rus in sec XVIII. Pana atunci fusese teritoriul Hanului Crimeii. Pana aici, nici o legatura cu Ucraina. A devenit in sec XX republica in URSS si mai tarziu i s-a redus din importanta administrativa, devenind regiune (oblast). In 1954 a fost transferata Ucrainei, dar a devenit republica autonoma in 1991, avand, daca nu ma insel, propriul aparat administrativ, ramanand legata , totusi, de Ucraina. Grupul etnic zdravan majoritar sunt rusii, iar nu ucrainienii. Din 2014 se afla sub influenta majora a Rusiei, in 2015 fiind complet integrata Rusiei. Miscarea rusilor este evident discutabila, dar nu sanctionabila, atat timp cat sunt amenintati de gruparea transatlantica. Absolut toate miscarile acestei chestii nordatlantice au avut un caracter subversiv in ceea ce priveste federatia rusa. Exemplul rachetelor amplasate in Ro este graitor. Observatiile, nu numai ale rusilor, in legatura cu scopul acestei instalari, cum ca aceste rachete sunt un semnal belicos venit din partea americana sunt de dinainte de 2014, mitul Iranului fiind o aiureala. Mi se pare, in aceste conditii, ca este absolut logic dpdv tactic si militar, sa aduci nu 10 ci cat mai multe avioane militare, de toate tipurile, in fata amenintarilor potentiale. Ce sa faca rusii? Sa ii roage pe americani sau pe mai impotentii lor servitori europeni, sa isi parcheze armamentul tactic in docurile din porturile Crimeii? Sa il invite pe erdogan, sinistru si deplorabil personaj nato, sa aterizeze pe aeroporturile peninsulei? Este o miscare corecta, de echilibrare a scenariilor smintite pe care le pun in scena nefericitii corporatisti americani; caci a corporatiilor este miza resurselor rusesti. Simplu.

  6. Nu, nu e bine; incercam sa spun ca treaba cu furatul si rusul sovietic nu este complet adevarata, media europeana si americana fiind gestanta acestei minciuni partiale, bazata pe un adevar partial. Mi-ar fi placut o atitudine cumva similara dpdv al reverberatiei vocale, tot din partea mediei eu/sua legata de ceea ce Ucraina a facut impotriva unui alt stat, mai mult sau mai putin indepenedent de-a lungul vremurilor, Romania. Toata lumea tace malc si am sentimentul ca in cartile de istorie viitoare, mielul se va fi pupat cu lupul (Ro si Ukr). In fine, sa dansam hutulca…
    In conceptia, eu zic ca dementa a americanilor, un alt furacios este China. Aveti amabilitatea sa luati nota de citatul (eu l-am selectat din Washington Post) pe care personajul problematic dpdv al sanatatii mentale(opinia mea), Obama, l-a spus: …America should write the rules. America should call the shots. Other countries should play by the rules that America and our partners set, and not the other way around….. Se referea la China. Si acestei tari, super bolnavii americani, ii construiesc scenarii de hoata de teritorii, insule, etc. Eu m-as intoarce la citat: doar aceste cuvinte sa le lecturezi si incepi sa te indoiesti de ce vrea tara manager al organizatiei nordatlantice. Sper intr-o coalitie viitoare ruso-chineza; nu pentru ca ar fi buna, ci pentru ca intr-un fel, va trebui sa contrabalanseze monstruozitatea comportamentului obnubilat (acum) american.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply