Monday, September 15, 2025
23.4 C
Bucharest

Rusia anunţă că nu vrea pace, ci continuarea războiului declanşat pe teritoriul Ucrainei

Rusia nu este dispusă la concesii pentru încheierea conflictului din Ucraina şi propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin în vederea soluţionării acestui conflict trebuie puse în aplicare, a transmis miercuri Ministerul rus de Externe, potrivit Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a acestui minister, Maria Zakharova, a făcut aceste comentarii în contextul unui apel al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care, în urma unei discuţii avute sâmbătă la Paris cu preşedinţii ucrainean şi francez, Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron, a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri între Ucraina şi Rusia.

“Zelenski şi Ucraina ar dori să facă o înţelegere şi să oprească nebunia”, a scris după acea discuţie Trump pe platforma sa socială Truth Social, adăugând că Ucraina a pierdut în războiul cu Rusia aproximativ 400.000 de soldaţi. “Trebuie să fie o încetare a focului imediată şi negocierile să înceapă”, a indicat viitorul preşedinte al SUA.

“Îl cunosc bine pe Vladimir (Putin). Acum este pentru el momentul să acţioneze. China poate ajuta. Lumea aşteaptă !”, a adăugat Trump, cu referire la preşedintele rus.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a spus miercuri că Rusia este pregătită să discute asupra Ucrainei cu noua administraţie americană, dar nu a primit încă opţiuni serioase şi viabile pentru a aborda ceea ce ea a descris drept preocupările legitime de securitate ale Rusiei şi îngrijorările cu privire la drepturile populaţiei rusofone din Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care face eforturi intense pentru ca ţara sa să fie invitată să adere la NATO, a insistat în urma declaraţiilor lui Trump că Ucraina are nevoie de garanţii clare de securitate.

Însă Zaharova a susţinut în declaraţia sa că oricine are impresia că Rusia va face concesii Ucrainei se înşală. “În primul rând, Rusia acţionează. În al doilea rând, dacă cineva se aşteaptă ca Rusia să facă orice fel de concesii, înseamnă că aceşti oameni au o memorie scurtă şi o cunoaştere insuficientă a problemei”, a indicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Propunerile de pace ale lui Putin trebuie puse în aplicare, a punctat ea.

Aceste propuneri, enunţate de preşedintele rus în iunie, fac referire la o încetare a focului şi o pace negociată cu Ucraina pe baza acordului nefinalizat la negocierile desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022 şi includ în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), precum şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, condiţii respinse categoric de Ucraina şi de aliaţii săi occidentali.

Rusia leagă însă soluţionarea conflictului ucrainean şi de crearea unei noi arhitecturi de securitate. Astfel, în decembrie 2021, Moscova le-a transmis puterilor occidentale un document care cerea retragerea trupelor NATO din Europa de Est, garanţii că Ucraina şi Georgia nu vor adera la NATO şi iniţierea de negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil, cereri de asemenea respinse din start de Occident, replica Rusiei fiind apoi lansarea invaziei în Ucraina în februarie 2022, scrie Agerpres.

Hot this week

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Topics

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img