Thursday, June 5, 2025
32.5 C
Bucharest

Rusia, condamnata la CEDO pentru interceptari ilegale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat vineri Rusia pentru sistemul său de interceptare generalizată a comunicațiilor de telefonie mobilă, un sistem care, în opinia instanței internaționale, riscă ‘să distrugă democrația’.

În absența unor ‘garanții adecvate și efective împotriva abuzurilor’, un ‘sistem de supraveghere secretă destinat să protejeze securitatea națională riscă să submineze, chiar să distrugă, democrația’, au apreciat judecătorii europeni, care au condamnat Moscova în unanimitate, după cum relatează AFP.

Curtea a fost sesizată de șeful unei edituri, care a încercat să conteste acest sistem de ascultări în fața tribunalelor din Rusia, dar fără rezultat. El a susținut că serviciile de securitate ruse au posibilitatea de a plasa sub ascultare toate liniile de telefonie mobilă, fără a avea nevoie de o autorizație judiciară prealabilă.

Reclamantul nu a putut proba faptul că el însuși a fost pus sub ascultare, dar Curtea a apreciat că era ‘în drept să se pretindă victimă’ atâta timp cât măsurile secrete de supraveghere îi ‘afectează pe toți utilizatorii’ serviciilor de telefonie mobilă.

În consecință, Curtea de la Strasbourg a constatat erori în sistemul juridic rus în această privință și a condamnat Rusia pentru încălcarea dreptului la viață privată și la corespondență.

Hotărârea de vineri a CEDO intervine în contextul în care deputații ruși au votat în aceeași zi, în lectură definitivă, un proiect de lege ce prevede că Rusia are dreptul să nu aplice deciziile instanței de la Strasbourg, dacă ele contravin Constituției țării. Legea plasează autoritatea Curții Constituționale ruse deasupra celei a CEDO, organismul judiciar al Consiliului Europei, organizație din care Rusia face parte din anul 1996, precizeaza Agerpres.

Hot this week

Mark Rutte dă semnalul în NATO : 3,5% buget pentru apărare şi 1,5% investiţii în industria de armament

Secretarul General al #NATO Mark Rutte, declaraţii după ministeriala...

Ambasadorul SUA la NATO : Aliaţii NATO trebuie să depăşească Rusia

NATO trebuie să depăşească Rusia în ceea ce priveşte...

Încă o lovitură strategică : Ucraina avariază pilonii podului Kerci

Ucrainenii au avariat, din nou, Podul Kerci, numit și...

Exclusiv : condiţiile de pace ale Rusiei sunt o batjocură la adresa Ucrainei

Presa rusă publică un memorandum de pace (cerințe rusești),...

Tăriceanu, achitat definitiv

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de...

Topics

Presa rusă vrea ca Putin să ordone atac nuclear asupra Ucrainei

Kremlinul este așteptat să reacționeze după îndrăzneața operațiune ucraineană "Pânza...

Naționalistul Karol Nawrocki e noul președinte al Poloniei

Polonia și-a ales președintele. Acesta va fi Karol Nawrocki,...

Harry Potter, cu o nouă distribuţie

Serialul original HBO „Harry Potter” i-a distribuit pe Dominic...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img