Friday, October 9, 2026
12 C
Bucharest

Rusia e disperata, ce a recunoscut despre drona SUA doborata intentionat

Rusia e disperata dupa ce avioanele sale de lupta au doborat intentionat o drona americana de supraveghere in Marea Neagra. Mana dreapta a lui Putin, fostul sef KGB Patrusev recunoaste ca Rusia incearca sa fure drona de pe fundul Marii Negre. Patrusev manipuleaza grosolan, afirmand ca misiunile de supraveghere in apele si spatiul aerian international inseamna participarea SUA la razboi. Aceste afirmatii reprezinta batjocorirea normelor dreptului international. 

Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că Rusia va încerca să recupereze drona americană doborâtă deasupra Mării Negre în urma unui incident cu avioane de vânătoare ruseşti, pe care oficialul rus l-a descris drept o confirmare a “participării directe” a SUA în războiul din Ucraina, relatează agenţiile Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

“Nu ştiu dacă vom reuşi să o recuperăm sau nu, dar trebuie încercat. Şi cu siguranţă ne vom ocupa de asta. Sper, desigur, cu succes”, a declarat Patruşev la postul TV Rossia-1.

“În al doilea rând, în ce priveşte drona, americanii tot spun că ei nu participă la operaţiunile militare (în Ucraina). Acesta este ultima confirmare că ei participă direct la aceste activităţi, în război”, a adăugat oficialul rus.

Mai devreme miercuri, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Statele Unite nu şi-au recuperat drona şi probabil aceasta nici nu va putea fi recuperată, având în vedere adâncimea apei în zona unde s-a prăbuşit.

Drona americană de supraveghere MQ-9 Reaper s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră, după ce a fost interceptată de două avioane de vânătoare ruseşti SU-27. Potrivit Washingtonului, în urma unei manevre neprofesioniste unul dintre aceste avioane a acroşat elicea dronei. Moscova recunoaşte că a interceptat drona americană, afirmând că aceasta zbura cu transponderul oprit şi pătrunsese în spaţiul aerian rezervat de aviaţia militară rusă, dar neagă că a provocat doborârea aparatului american, susţinând că drona s-a prăbuşit din cauza unei manevre bruşte, scrie Agerpres.

Hot this week

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img