Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis miercuri rivalilor săi externi să nu ”treacă linia roşie” în relaţiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul într-o mulţime de dosare, relatează agentiile de presa.

Declaratiile lui Putin sunt revoltatoare in contextul in care Rusia este cea care a declansat invazii militare in Georgia in 2008 si in Ucraina in 2014, in paralel cu raptul teritorial asupra Ucrainei prin preluarea ilegala a peninsulei Crimeea si transformarea acesteia intr-o fortareata amenintatoare la adresa altor riverani la Marea Neagra. Agresorul spune celor care se apara sa nu treaca “linia rosie”. Si mai afirma ca “linia rosie” o stabilesc ei, pe unde trece.

Aceasta nemaipomenita indrazneala in forma continuata si ilegala a lui Vladimir Putin ne transmite de fapt ca Rusia va anexa ce teritorii vrea ea, sub amenintare cu agresiunea militara.

Incepand de azi, NATO este avertizata oficial si amenintata. E de datoria noastra ca aliati sa luam cele mai puternice masuri de aparare si descurajare. Ele au inceput deja. Intreaga conducere NATO a spus clar : nu vrem conflict cu Rusia, nu dorim un nou razboi rece. Dar in fata unui stat agresor si impredictibil, nu putem sta impasibili, masuri trebuie luate in paralel cu dorinta de a mentine o cale a dialogului.


”Sper că nimănui nu-i va veni ideea de a trece linia roşie cu Rusia”, a afirmat preşedintele rus, avertizându-i pe cei care vor lua ”intenţiile noastre bune drept slăbiciune”. ”Dar noi vom stabili singuri pe unde trece aceasta”, a adăugat Vladimir Putin în discursul său anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), în aluzie la numeroasele divergenţe cu Occidentul, însă fără a specifica despre ce limite este vorba.

El a avertizat Occidentul că va ”regreta” orice provocare împotriva intereselor Rusiei şi a spus că răspunsul Moscovei va fi unul ”rapid şi dur”.

În acelaşi timp, Putin a denunţat ceea ce el a numit acte nefondate şi neprietenoase continue la adresa Rusiei. Pentru unele ţări ”a devenit un fel de sport să atace Rusie din nimic”, a spus preşedintele rus.

Cu toate acestea, Putin nu a făcut referiri precise la marile dosare asupra cărora Rusia are poziţii divergente faţă de SUA şi UE.

”Ne comportăm în ansamblu cu reţinere şi într-o manieră modestă, adeseori fără să răspundem acţiunilor neprietenoase sau chiar unor grosolănii flagrante”, a afirmat preşedintele rus în discursul său anual către Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Vorbind în faţa celor două camere reunite ale Adunării Federale, Putin a insistat că Moscova s-a străduit dintotdeauna să aibă relaţii bune cu alte ţări şi speră că niciun stat străin ”nu va trece liniile roşii” în relaţia cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat totodată tăcerea Occidentului cu privire la ceea ce el a prezentat ca fiind drept o ”tentativă de lovitură de stat” în Belarus, unde preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat anterior că a dejucat un asasinat împotriva sa.

Evocând această ”tentativă de organizare a unei lovituri de stat şi de asasinare a preşedintelui belarus”, Putin a spus că în Occident ”toată lumea pretinde că nimic nu s-a întâmplat”, adăugând că asupra Belarus se pregătea un atac cibernetic de amploare.

Totuşi, preşedintele rus nu a spus niciun cuvânt despre disidentul Aleksei Navalnîi, aflat într-o stare critică în închisoare, potrivit apropiaţilor săi, şi nici despre comasarea a zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina sau acuzaţiile de spionaj şi ingerinţă în alegerile din SUA ori despre recentul scandal cu Cehia, după ce Praga a acuzat agenţi ai Serviciului militar de informaţii (GRU) de explozia provocată într-un depozit de muniţii de pe teritoriul său, scrie Agerpres.

Poliţia rusă a procedat miercuri la raiduri împotriva mişcării disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi, înaintea manifestaţiilor de protest anunţate în sprijinul opozantului, chiar în ziua în care preşedintele rus Vladimir Putin îşi rosteşte discursul anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), relatează AFP şi Reuters.

CA “NEAMESTECUL IN TREBURILI INTERNE” AL LUI CEAUSESCU

”Liniile roşii” despre care a vorbit miercuri preşedintele rus Vladimir Putin ”sunt evidente”, iar printre acestea se numără inclusiv tentativele de ingerinţă în procesele politice şi lezarea intereselor Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la postul de radio “Komsomolskaia Pravda”, informează TASS.

“În ceea ce priveşte liniile roşii, acestea sunt evidente. În primul rând este vorba de interesele noastre naţionale, de interesele securităţii noastre externe, de interesele securităţii noastre interne şi de a nu admite vreo ingerinţă (…) în alegerile noastre sau în alte procese politice. Este vorba de neacceptarea unei discuţii jignitoare cu ţara noastră, de neacceptarea lezării intereselor economice ale ţării noastre”, a precizat Peskov.

 

1 COMMENT

  1. Te respect și cred ca esti unul dintre cei mai buni analisti politici pe care aceasta tara ii are, insa permite-mi sa nu fiu de acord cu afirmatiile “stat imprevizibil” anexator de orice teritorii vrea el – referitor la Rusia.
    Rusia nu a fost tocmai o prietena a Romaniei – Romania suferind un dezastruoas jaf economic postbelic. Se vede clar in arhivele publice.
    Insa – Rusia de astazi – nu are aceleasi interese.
    Chiar Putin afirma acum câțiva ani in urma ca Rusia nu vrea sa devina urmatorul Iraq – fapt pentru care a si luat masuri in anii ce au urmat perfectand ICBMurile ce trec de scuturi.
    In aceladi timp – US incearca de ceva timp sa deschida o baza NATO/Americana in Ucraina.

    Sa o luam altfel – câte baze militare are Rusia in afara ei ? … Cate are SUA ?
    Sa nu mai vorbim de dezastrele pe care americanii le-au lăsat sau urmează să le lase in urma lor – IRAQ, AFGHANISTAN, LIBIA, … sa nu mai vorbim de America de Sud. Rusii din cate se vede cu ochiul liber vor doar sa isi protejeze teritoriul lor.

    Au fost nenumărate încercări ale Rusiei de a dialoga pe aceste teme – insa de cele mai multe ori SUA a răspuns cu: Nu avem ce discuta. (Sursa BBC si CNN)

    Demonizareac Rusiei fara condamnarea NATO pentru ceea ce au facut in Libia si Siria… nu isi are rostul.

    … da … trebuiau sa il inlature pe respectivul dictator … pe care tot USA l-au ajutat, dar puteau sa o faca in timp ce era in alta parte … nu distrugând o țară.
    Si IRANul tot asa a ajuns dusmanul USA… fiind tradat de americani in favoarea Israelului. (Documentar BBC)

Leave a Reply