Sunday, April 19, 2026
19.8 C
Bucharest

“Să dau eu explicaţii? Dar nu aş putea să fiu arestat pentru orice demers?”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a arătat mirat de faptul că ar trebui să dea vreo explicaţie referitoare la revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA la întâlnirea pe care o va avea joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, argumentând că Parlamentul nu are de ce să dea explicaţii.

“Să dau eu explicaţii? Dar nu aş putea să fiu arestat pentru orice demers? Da de ce să dau explicaţii?”, a răspuns Dragnea, miercuri, la Parlament, întrebat dacă va da explicaţii, în întâlnirea de joi, cu privire la cererea de revocare a şefei DNA.

Potrivit lui Dragnea, oficialii europeni “nu pot aştepta de la Parlament” explicaţii pe astfel de teme.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a confirmat că se va întâlni joi cu oficialul CE.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la Bucureşti joi, având prevăzute în program întâlniri la nivel înalt cu autorităţile române. Conform Reprezentanţei CE în România, oficialul european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. De asemenea, conform aceleiaşi surse, Timmermans se va întâlni cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

În cursul după amiezii de joi, oficialul european va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Frans Timmermans a declarat că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. ”Mă voi întâlni cu ea (procurorul şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele”, a spus prim-vicepreşedintele CE, într-o declaraţie pentru caleaeuropeana.ro, preluata de Agerpres.

 

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img