Home Articole Sandu : “I-am dat direct lui Emil Boc 300.000 Euro”

Sandu : “I-am dat direct lui Emil Boc 300.000 Euro”

2155
4
SHARE

Gabriel Sandu, fost lider PDL si ministru al comunicatiilor, a facut declaratii fulminante despre finantarea PDL si spagile pentru Emil Boc si Traian Basescu din afacerea Microsoft.

“Am dat sute de mii de euro direct sefului meu Emil Boc, am cotizat cu doua milioane de euro pentru campania prezidentiala din 2009 a lui Traian Basescu”.

www.antena 3.ro il citeaza pe Gabriel Sandu, cu declaratia din referatul procurorilor :

“Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României”

“Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia sa particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro.”

“Ştiind că nu dispun de această sumă, Cocoş şi Ştefan, persoane interesate în derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft, mi-au propus să închei contractul în condiţiile impuse de ei cu firma susţinută de Florică şi în contrapartidă, ei să plătească la partid 2 milioane de euro şi să contribuie la campania prezidenţială cu alte două milioane de euro. Chiar şi în aceste condiţii, din totalul cheltuielilor efectuate de mine pentru campania electorală, pe care le estimez la 5 milioane de euro, am recuperat doar 2,7 milioane de euro.”


Aceste afirmatii facute in fata procurorilor DNA de fostul ministru inseamna implicarea penala, cu toate consecintele ce decurg de aici, a fostului prim ministru Emil Boc si a fostului presedinte Traian Basescu.

Sa ne asteptam la anchetarea si retinerea acestora in curand?

4 COMMENTS

  1. Eram sigur ca dupa evacuarea chiriasului se vor intampla astfel de episoade.Deocamdata au intrat in rol cei de grad 2-3 care-i dau in plic pe cei din linia 1…Dupa care acestia il vor oferi pe tava DNA-ului pe capul retelei mafiote.Banuiam si ca nu-si vor mai pierde timpul cu Flota pt ca practic in dosar n-a mai ramas nimic.Intrebarea care ramane este,avem aici un nou DNA sau e acelasi instrument cu putin fard care sa simuleze doar rezolvarea dosarelor lui Basescu ? Aici e cheia problemei,i s-a acorda imunitate in continuare acestuia sub forma de impotmolire a dosarelor sau se va merge pana la capat cu rezolvarea lor ? Asadar n-am scapat de Basescu,tot el ofera subiectele fierbinti care sa ne capteze atentia !!! Incredibil !!!

  2. Dupa toate aceste dezvaluiri ale declaratiilor date in timpul anchetei nu inteleg un lucru. De ce nu se fac aceste anchete in direct la televiziune? Sa fie exact ca la conferintele de presa. Toate televiziunile in sala in care se iau declaratii inculpatului sa fie totul in timp real. Sa nu mai astepte romanasii pana iese procurorul cu hartia in mana sa o dea presei. Hai sa fim seriosi. Cred ca cineva face misto cu toate aceste dezvaluiri. Nu spun ca ar fi cineva curat si ca banii nu mergeau la partide dar sa dai publicitatii absolut tot ce declara un inculpat in timpul anchetei mi se pare de domeniul absurdului. Sau cineva are interes sa dispara toate probele caci publicarea lor inainte de a se finaliza dosarul si inainta in justitie duce la viciu de procedura. Aceste probe nu mai pot fi folosite in instant. Si mai am o intrebare. Ce banca din Romania are ;lichiditati de 500000euro pe zi? Hai sa fim seriosi. Nu cred ca exista sucursala a unei banci din Romania, indiferent care ar fi aia, sa detina astfel de lichiditati si sa le mai si elibereze intr-o singura zi. Sa nu mai spunem ca, dupa atentatele din 11 Septembrie, astfel de retrageri de numerar sunt imediat anuntate la toate structurile de securitate internationale cand vorbim de bani lichizi. Nu pot fi decat doua variante. Ori se arunca niste aiureli presei sa aiba si ei ce comenta dupa criticile aduse in CSM pentru scurgerile de informatii din dosare ori dupa aceste critici cei de la DNA procedeaza ca niste copii si vor sa le arate celor care cer stoparea dezvaluirilor din dosare ca se poate si mai rau. Adica sa le faca in ciuda ca niste copii de gradinita.

  3. BOMBA de la DNA – Caz de ASASINAT în ”Dosarul Microsoft”/ STENOGRAME
    Procurorii DNA au intrat in posesia unor indicii privind posibila comitere a unui asasinat. Afaceristul Dumitru Nicolae, zis “Niro”, a dat detalii despre o moarte suspecta petrecuta in Bucuresti, in urma cu 20 de ani. Este vorba despre accidentul de masina in care si-a pierdut viata colonelul Constantin Salitra, fost sef al Directiei Pasapoarte si Straini din Ministerul de Interne si apoi cel care a pus bazele complexului comercial “Europa”. Complex cu care a avut legaturiDumitru Nicolae , dar si un alt personaj controversat, Nicu Gheara. Iar declaratia data de “Niro” vizeaza un alt personaj extrem de influent si de puternic: Alexandru Bittner.

    Dupa cateva luni de arest, “Niro” a decis sa colaboreze cu procurorii DNA. Astfel, acesta a oferit detalii despre afacerea “Microsoft”, referindu-se la momente din timpul Guvernului Nastase. In acest context, Dumitru Nicolae si-a amintit despre intalnirile pe care le-a avut cu Alexandru Bittner, un om de afaceri apropiat, asa cum se stie, de fostul premier Adrian Nastase. Dezvaluirile lui Dumitru Nicolae se regasesc in declaratia cuprinsa de procurorii DNA in referatul cu propunere de inlocuire a masurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, din data de 21 ianuarie 2015, informează Luju.

    Dumitru Nicolae: “Bittner Alexandru, pe parcursul acelei prime discutii ce am avut-o cu el, mi-a dat de inteles in mod explicit ca este foarte puternic… Mi-a solicitat sa-i dau sume de bani pe care… E vorba de sume mici de bani, de circa 10.000-20.000 dolari… Experienta mea cu Bittner a fost una destul de dura”

    Vorbind despre relatia sa cu Alexandru Bittner, “Niro” a explicat ca s-a intalnit cu acesta in anul 2003, dupa ce acesta ar fi incercat sa ii preia afacerile. Dumitru Nicolae sustine ca s-a intalnit cu Alexandru Bittner la un restaurant din Parcul Herastrau. Cu acea ocazie, spune “Niro”, Bittner i-ar fi dat de inteles ca este un om foarte puternic, iar in acest sens i-a adus doua argumente. Primul argument, a declarat Dumitru Nicolae, privea moartea colonelului Constantin Salitra, fostul sau partener de afaceri, alaturi de care a fondat complexul “Europa”. Astfel, “Niro” i-ar fi adus aminte de accidentul in urma caruia Salitra si-a pierdut viata, in 1995, iar Bittner ar fi afirmat ca el inchiriase la acel moment TIR-ul implicat in accident.

    Practic, din marturia lui “Niro” rezulta ca moartea lui Constantin Salitra nu ar fi fost chair un accident si ca totul ar fi fost premeditat. Ceea ce ar insemna ca am avea de-a face cu indicii despre un asasinat.

    Iata declaratia lui Dumitru Nicolae “Niro” data la DNA:

    “In ceea ce priveste relatia mea cu Bittner Alexandru, as dori sa precizez un aspect legat de faptul ca acesta, incepand cu anul 2002, a incercat prin presiuni sa-mi preia afacerea, respectiv comertul cu China, care face obiectul activitatii Niro SA. Repet, in anul 2002, am perceput mai clar aceste presiuni, care erau in forma unor controale repetate ale autoritatilor asupra afacerilor personale.

    Daca nu ma insel, in anul 2003, cand dupa circa 1 an jumatate – 2 ani de controale repetate am inteles ca e vorba de presiuni exercitate de Bittner Alexandru, motiv pentru care m-am intalnit cu acesta la un restaurant din parcul Herastrau pentru a discuta problemele. Bittner Alexandru, pe parcursul acelei prime discutii ce am avut-o cu el, mi-a dat de inteles in mod explicit ca este foarte puternic. Mi-a adus doua argumente pe care mi le aduc aminte, respectiv, un prim argument era legat de faptul ca un fost asociat de-al meu, Salitra Constantin, ar fi murit intr-un accident in ianuarie 1995, tirul implicat in accidentul acela fiind inchiriat la acel moment de catre Bittner Alexandru, iar un al doilea argument era legat de faptul ca datorita influentei lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oras chinezesc pe o parcela de teren ce apartinea de parcul IOR. In fapt, argumentele lui Bittner Alexandru erau foarte puternice pentru mine pentru ca ambele momente la care facea referire m-au afectat foarte mult.

    In fapt, doresc sa precizez ca semnasem la un anumit moment Memorandumul cu Primaria mun. Bucuresti pentru dezvoltarea acelui oras chinezesc. Repet ca, din acea discutie, coroborata cu informatiile pe care le aveam personal, din mediul de afaceri, nu numai ca Bittner Alexandru dadea de inteles ca este un om foarte puternic si are influenta asupra familiei Nastase (intelegand prin aceasta atat asupra premierului Adrian Nastase, cat si asupra sotiei acestuia, Dana Nastase), dar eram convins ca are aceasta putere de a influenta Guvernul.

    Acest demers al lui Bittner Alexandru nu a fost dus la bun sfarsit si pentru faptul ca pentru a-l mai domoli in raporturile cu mine, am fost de acord ca la diferite cereri ale lui de a-i da sume de bani sa raspund pozitiv. Apreciez ca in anul 2003 de cel putin 6-7 ori, Bittner Alexandru mi-a solicitat sa-i dau sume de bani pe care, bineinteles, nu se punea problema sa le primesc inapoi. In opinia mea, e vorba de sume mici de bani, de circa 10.000-20.000 dolari pe care Bittner Alexandru mi le-a cerut si pe care eu am acceptat sa i le dau cash de obicei in urma unor intalniri pe care le aveam la un restaurant din parcul Herastrau, respectiv, la biroul acestuia situat in str. Ion Ionescu de la Brad.

    Repet, experienta mea cu Bittner Alexandru a fost una destul de dura fiind nevoit sa-i dau acele sume de bani”.

    “Niro” despre Salitra: “Ma considera ca un fiu… Prima afacere adevarata am facut-o atunci cand m-am asociat cu colonelul Salitra si s-a construit ‘Europa’. Eu aveam 30%, iar el 70%… Dupa retragerea mea a intrat in complexul ‘Europa’ Nicu Gheara, cel despre care s-a spus ca a tocmit, ulterior, ucigasi profesionisti ca sa ma lichideze”

    Constantin Salitra a fost asociatul lui Dumitru Nicolae, cei doi punand bazele complexului comercial “Europa”. Relatia acestora a fost una extrem de apropiata, dupa cum a sustinut Dumitru Nicolae.

    Prezentam in continuare declaratiile date de “Niro”, in 2007, dintr-un interviu acordat publicatiei Romania Libera, in care Dumitru Nicolae vorbeste despre trecutul sau cu Constantin Salitra:

    “In 1989, am fost pe strazi din prima pana in ultima zi. L-am vazut pe Dan Iosif, care era unul dintre cei mai agitati de acolo. Chiar am stat sub balcon atunci cand au plecat sotii Ceausescu. asta a fost momentul in care am crezut ca pot face ceva. Imediat dupa Revolutie, colonelul Salitra a deschis magazinul Europa (undeva langa Gara de Nord) si m-a luat sa coordonez activitatea economica. Ma considera ca un fiu, dar nu dorea sa ma faca actionar si nici sa-mi dea salariu. Imi dadea doar bani cat sa mananc eu si ai mei. (…)

    Prima afacere adevarata am facut-o atunci cand m-am asociat cu colonelul Salitra si s-a construit Europa. Eu aveam 30%, iar el 70%. Dupa moartea lui Salitra, in 1995, terenul a ramas al meu, este al meu si acum, dar magazinele le-am inchiriat pe intreaga durata de viata a constructiei unor chinezi. Nu vreau sa intru in conflict cu ceilalti administratori ai spatiilor de acolo. Este extrem de dificil sa administrezi la comun, iar eu am preferat sa ma retrag. Dupa retragerea mea a intrat in complexul Europa Nicu Gheara, cel despre care s-a spus ca a tocmit, ulterior, ucigasi profesionisti ca sa ma lichideze”.
    Data publicarii: 23/01/2015 Evenimentul Iasi

  4. Imi aduc aminte de o fraza celebra de la procesul Ceausestilor :
    ELENA CEAUȘESCU: Să se facă dovada, dovada…! (bate cu palma în masă)

    Doar pe vorbe nu merge.

Leave a Reply