Thursday, May 14, 2026
10.8 C
Bucharest

Scandal in ALDE. Un senator cere demisia lui Tariceanu

Lucrurile par sa mearga tot pe dos in ALDE. Dupa afirmatia profund jignitoare a senatorului Daniel Barbu pentru militarii din teatrul de operatiuni Afganistan, azi un alt senator ALDE lanseaza un atac devastator la Calin Popescu Tariceanu.


Senatorul ALDE Vasile Nistor i-a solicitat, luni, lui Călin Popescu-Tăriceanu să își prezinte demisia din funcția de președinte al Camerei superioare a Parlamentului, întrucât este “acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului”.

“Îmi pare rău că nu este domnul președinte Tăriceanu (în sala de ședință — n.r.). Domnule Tăriceanu, consider că aveți datoria morală față de România să vă prezentați demisia din funcția de președinte al Senatului întrucât sunteți acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. În orice țară din Europa democratică, al doilea om în stat reprezintă un etalon pentru ceilalți. Ca președinte al Senatului, ar trebui să dați dovadă de considerație și respect pentru românii care v-au votat și v-au acordat încrederea”, a spus Nistor, de la tribuna Senatului.

În opinia sa, imaginea Senatului a fost “știrbită” din cauza abaterilor și a faptului că în funcțiile de conducere se regăsesc persoane care au dosare penale.

“Ceea ce se întâmplă în țară și numărul mare de protestatari îmi întărește convingerea că imaginea Senatului a fost în ultimii patru ani știrbită din cauza unor grave abateri realizate de către colegii mei și care nu ne fac deloc cinste. A venit momentul să demonstrăm că nu toți suntem la fel. Unii membri ai Senatului sunt anchetați sau au dosare penale și din acest motiv consider că a venit momentul ca aceștia să demisioneze din funcția de conducere deținută la nivelul Senatului, să renunțe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator pentru a se pune la dispoziția Justiției”, a spus Nistor citat de Agerpres.

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img