Home Articole Sefa Uniunii Judecatorilor critica dur “modul acesta tipic comunist” de la DNA

Sefa Uniunii Judecatorilor critica dur “modul acesta tipic comunist” de la DNA

4339
7
SHARE

Sefa Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, judecatorul Dana Girbovan a postat aseara un mesaj foarte dur in legatura cu derapajele grave de la DNA si atitudinea unor factori externi fata de aceste probleme serioase.

Iata postarea :

Ambasadorul american Hans Klemm a fost azi – 6 iulie – in Camera Deputatilor, unde a fost intrebat de jurnalisti, printre altele, si despre “marele scandal” din jurul procurorului sef DNA Laura Codruta Kovesi.

Am urmarit inregistrarea intrebarilor si raspunsurilor si e socant sa constati cum presa romaneasca a distorsionat cele spuse de catre ambasadorul american, unele site-uri de stiri mergand pana la titluri de genul: “Klemm intervine în scandalul din DNA” sau “Kovesi, în grațiile SUA!”.

Pentru referinta, am facut un transcript in engleza al intrebarilor si raspunsurilor:

Intrebare: About Laura Codruta Kovesi, the head of Anticorruption department, what can you tell us, because it’s a huge scandal here.

Hans Klemm: I don’t have any particular statement on madam Kovesi.

Intrebare: The Government of the US and the Embassy sustain forward the…

Hans Klemm: We are retaining our confidence in her work and, as that work is reviewed by the Romanian judicial authorities, we are confident that…

Intrebare: But her work is question marked.

Hans Klemm: Again, this has to be a decision made by the Romanian authorities.

Ce se poate lesne vedea este ca ambasadorul a declinat o referire expresa la doamna Kovesi si a aratat ca isi mentine increderea in munca ei, adica a procurorilor DNA, de vreme ce aceasta activitate e revizuita de autoritatile judiciare romane. Dupa care ambasadorul a insistat ca decizia in privinta evaluarii apartine autoritatilor romane, ferindu-se sa faca alte comentarii.

Acum, trecand dincolo de analiza pe text a celor spuse de ambasadorul american, faptul ca presa si politicienii romani asteapta evaluari si aprecieri de la ambasade in privinta chestiunilor din justitia romaneasca, ba chiar insista in obtinerea acestora, este o mare problema in sine, cu atata mai mult cu cat sunt in curs proceduri de evaluare si control a activitatii si managementului DNA.

DNA-ul a ajuns in aceasta criza pentru ca autoritatile statului – acelea in care zicea ambasadorul american ca are “incredere” – au evitat si ezitat prea mult sa isi exercite efectiv rolul de verificare si control, bazandu-si inactiunea tot pe declaratiile laudative ale ambasadelor, desi acestea nu au nici atributia legala si nici instrumentele necesare pentru o evaluare de profunzime a unei institutii sau a unui sistem de justitie dintr-o alta tara.

Altfel spus, mentalitatea institutiilor romanesti a fost de genul ca, daca ambasadele “lauda” si “aplauda”, noi nu putem spune ca lucrurile nu-s chiar asa pentru ca ne contrazicem “partenerii”.

Modul acesta tipic comunist, in care s-au prezentat bilanturi si discursuri glorioase in ropote de “aplauze”, care au ignorat insa cu totul orice tip de probleme, a adus DNA-ul in situatia critica de azi.

La DNA nu s-a facut un control de fond de 10 ani. Chiar si in criza actuala, fara precedent, in loc ca autoritatile abilitate sa fi decis efectuarea unui control de substanta, pe o perioada de timp suficient de lunga pentru a permite concluzii ce sa vizeze inclusiv tendintele la nivel de institutie, Inspectia Judiciara va face un control de fond doar de la inceputul anului 2016.

Pentru a corecta aceasta situatie pe viitor, care in loc sa ajute de fapt slabeste sistemul judiciar, ar fi mult mai util ca ambasadorii straini in Romania, atunci cand fac declaratii despre chestiuni ce tin de justitie, sa se asigure inainte ca au cunostinte temeinice despre sistemul de drept romanesc, iar declaratiile pe care le fac sunt lipsite de echivoc.

“Aplauzele” despre activitatea unei institutii ori persoane nu se poate face pe sarite, luand numai ce da bine, dar ignorand problemele, in timp ce se clameaza principii marete de genul “sustinem lupta anticoruptie” ori “statul de drept”.

Efectul final al unor astfel de declaratii echivoce, care lasa loc la interpretari in toate directiile si nu puncteaza probleme concrete, nici chiar atunci cand acestea sunt vizibile, arunca in derizoriu aceste principii, mai ales daca sunt emise de ambasadori ai unor tari cu sisteme democratice mai consolidate decat cel romanesc.

La fel si jurnalistii romani, inainte de a se astepta ca ambasadori straini sa faca evaluari ale justitiei din Romania, ar trebui sa studieze Constitutia si legile Romaniei, pentru ca justitia in orice stat democratic se face doar dupa lege.

Incredere intr-o institutie poate fi pastrata numai la pachet cu responsabilitatea sa. Cu alte cuvinte, depinde direct de gradul de eficienta si profesionalism cu care autoritatile abilitate isi vor exercita atributiile de evaluare si control, daca o institutie ca DNA-ul va continua pe trendul descendent sau se va recredibiliza prin responsabilitate.

7 COMMENTS

  1. Hans Klemm: I don’t have any particular statement on madam Kovesi.

    Hans Klemm: Again, this has to be a decision made by the Romanian authorities.

    Asta trebuie sa le intre in cap stalinistilor si rezistentilor din Romania. Inclusiv lui carmen stalin de pe acest blog.

  2. Cand n-o sa mai dureze procesele ani si zeci de ani in Romania o sa avem incredere si in ce spune doamna “Sefa” Garbovan !

    A se vedea si sondajul lui Pieleanu, cand romanii spun ca nu au incredere in Justitie majoritatea se refera la durata proceselor si deciziilor judecatorilor si o mica parte la activitatea DNA.

    • Exact, cand fiecare isi va vedea de treaba lui si nu de a altuia o vom duce mai bine. Pana atunci ce spune doamna, truica si ai lui fac bine, tot acasa? ( si asta e doar un exemplu despre eficienta colegilor doamnei )

  3. Si sa faci “Sefa” un Presedinte (asa e titularura Danei Garbovan” e tot cam pe langa o atitudine comunist-santierista.
    E ca si cum cineva ar zice analist, nu analist militar etc 😉

  4. Am indoieli mari ca judecatorii sunt niste sfinti intangibili si ca raul trebuie cautat mereu in alta parte.Judecatorii nu au nici o responsabilitate pentru toate acele sentinte mici care se dau si acele dosare de notorietate care se tot amana ?!? Doamna Garbovan poate ar face bine sa faca lumina in aceste cazuri,bun,am inteles,procurorii DNA sunt raul pe pamant,nu trebuie sa ne repete la infinit,propaganda nu se face la kilogram ca sa ajunga mesajul la cei care-l asteapta.

  5. Well, până una-alta ar fi bine ca Mr President Johannis, al cărui nivel de engleza vorbită atinge pe cel al unui elev de clasa IX (cu siguranța, pe cel al lui Trump il depășește) sa lase totuși traducătorilor specializați din stafful prezidential misiunea de a traduce discursurile ambasadorului “aliat”. Nu ca m-ar interesa nervii lui Klemm, vizibil întinși de cand s-a schimbat placa la Washington, dar daca se mai apucă si alt judge din România, in afara de Her Honour Gârbovan, sa dea pe față faptul ca “aliatul” Hans patronează o droaie de impotenti si nemernici care-i traduc tendențios discursurile, cred ca dă in dambla. Sau, mai rău, dă sfoara in țară (la el acolo) cum ca stop conferințele de presa comune, ceea ce ar provoca o mare durere si scrâșnire a dinților la Cotroceni, unde Klaus s-a pregătit, sunt sigură, in cele mai mici amănunte, sa-si verse “lumina” (cu care l-a blagoslovit the American Jewish Committee) asupra “popoarelor” participante la G20. Si, ca veni vorba de nivelul de engleza al unora si-a altora din elita dâmbovițeană: am auzit de la unul din cei 3000 de participanți la Recepția de 4 Iulie a.c. cum ca madam Koveși, aflată din întâmplare in raza auditivă a acelei persoane, se plângea mieros unor cucoane anonime pe tema conflictelor cu propriul “staff” zicând ca “it’s not nice for DNA” sa-si dea pe față problemele interne. Ca sa n-o mai obosim pe Judge Gârbovan cu tradusul de trivialități, pot sa ajut personal, laolaltă cu cei o mie, cel puțin, de alți buni vorbitori de engleza colocvială prezenți la respectiva receptie (era sa zic “do” dar nu vreau sa provoc pe nimeni) redând sensul literal al expresiei it’s not nice, adică acela de “nu-i frumos” sa faci asa sau asa, care, urmat de indicația ” for DNA”/pt DNA minimalizează pt interlocutor atat problema expusă cat si plânsoarea vorbitoarei referitoare la subiect. Altfel zis, Koveși se plângea de “tradarea” staffului/procurorilor care strica imaginea instituției ca o mămica, exasperată de obiceiul lui fi-su de a se scobi in nas in fata musafirilor, ce se plânge la coafor altor mămici–nu e frumos pt un copil de familie, draga, i-am spus-o de-o mie de ori! Nu zic ca madam K n-o fi vrut sa minimalizeze cazul procurorilor “revoltati”, am văzut tendința respectiva, absolut jalnica, susținută de Johannis si de Lazar, mai inainte, dar mi-e teama ca aici e mai degrabă vorba de necunoașterea expresiilor colocviale adecvate temei-si, daca asa cum pretind flașnetele DIGI24, cunoașterea limbii engleze vorbită e arhi-suficientă ca s-o califice pe madam K. Pt slujba de procuror-sef UE, mi-e teama, repet, ca nivelul cucoanei e sub standardele Bruxelles-ului in materie. Poate c-o va ajuta Prună, cine stie? Până una-alta, mai încet cu engleza pe scări, dlor susținători ai anti-corupției universale, ca Brexitul nu s-a terminat încă.

Leave a Reply