Friday, December 13, 2024
2.4 C
Bucharest

Şeful CIA : Rusia a devenit vasalul Chinei

Şeful CIA : Rusia a devenit vasalul Chinei

Într-o amplă tribună publicată în ultimul număr al revistei americane Foreign Affairs, William Burns, şeful CIA, schiţează un portret extrem de critic al liderului de la Kremlin. Fostul diplomat american constată că de fapt Rusia lui Vladimir Putin, după ce a eşuat în tentativa de a cuceri Ucraina, a devenit azi un vasal al Chinei.

În opinia lui William Burns, «tentativa eşuată a lui Vladimir Putin de a cuceri Ucraina arată că Rusia nu mai este marea naţiune atotputernică. În plus, ţara depinde acum de China, rivalul numărul unu al SUA, şi de aliaţi sulfuroşi precum Iranul şi Coreea de nord».

În tribuna sa publicată de Foreign Affairs, şeful CIA, pe vremuri diplomat în post în diverse state din Orientul apropiat şi mijlociu, spune că de două decenii încearcă să înţeleagă «ambiţiile nemăsurate ale lui Putin şi visul acestuia de a reforma un ansamblu atât de mare şi puternic. Această obsesie tragică şi brutală a făcut dintotdeauna de ruşine Rusia, scoţându-i în evidenţă slăbiciunile, economia unidimensională şi sistemul politic corupt».

Seful CIA continuă prin a constata că «în ciuda ofensivelor ruseşti care continuă în Ucraina, tentativa de invazie la scară mare este un eşec. Scopul iniţial, acela de a cuceri Kievul şi de a îngenunchia întreaga ţară, s-a dovedit unul imbecil şi iluzoriu. Armata rusă a înregistrat pierderi uriaşe. Cel puţin 315.000 de soldaţi ruşi au murit sau au fost răniţi iar două treimi din stocurile de blindate ale ţării au fost distruse. În aceste condiţii, războiul macină încet dar sigur puterea lui Putin» spune americanul care vede astfel şi oportunităţi de a recruta noi surse la Moscova. Lucru pe care îl spunea anul trecut şi şeful MI6, serviciile de informaţii externe britanice.

În paralel cu giganticele pierderi umane şi eşecuri strategice ale Rusiei, tabăra adversă a strâns rândurile. «Acţiunile lui Putin au împins Vestul să se unească pentru a spijini Kievul. Numeroase state au relansat cursa înarmărilor şi se pregătesc pentru un eventual război. NATO şi-a întărit forţele şi a câştigat doi noi membri – Finlanda şi în curând Suedia». Astfel, «Rusia nu mai este decât umbra unei mari puteri. Economia rusă a suferit pierderi pe termen lung iar ţara a devenit vasalul Chinei. Dealtfel nimeni altcineva decât China priveşte cu aşa mare atenţie sprijinul pe care îl aduc americanii în Ucraina» scrie patronul CIA.

Declasificarea strategică

În ciuda acestor critici extrem de severe vizavi de Rusia lui Putin, William Burns atrage atenţia că totul în Ucraina depinde de continuare şi accelerarea ajutorului adus de aliaţii occidentali ai Kievului. «Dacă SUA se retrag din conflict, în acest moment crucial, şi îşi întrerup sprijinul în favoarea Ucrainei atunci acest lucru ar echivala cu un autogol de proporţii istorice» avertizează Burns. Mai ales că şi Rusia şi-a regenerat capacităţile de producţie şi înarmare graţie unor arme şi componente critice venite din ţări precum Iran şi Coreea de nord.

Analizele şi mesajele transmise de Burns prin intermediul tribunei sale din Foreign Affairs sunt fireşte de luat cu prudenţă, provenind de la şeful serviciilor de informaţii americane. Ele scot însă în evidenţă un nou fel de a face politică, inaugurat în fapt încă dinaintea declanşării războiului din Ucraina. Ilustrarea cea mai bună şi concretă este ceea ce se numeşte «declasificarea strategică», o practică ce nu este pe gustul tuturor serviciilor de informaţii. Francezii, în particular, preferă să rămână discreţi. Pentru William Burns însă, «divulgarea intenţionată a anumitor secrete pentru a-i pune în dificultate pe rivali şi a-i ralia pe parteneri a devenit o unealtă puternică, esenţială pentru responsabilii politici». Astfel, în noiembrie 2021 şeful CIA s-a dus să-l prevină pe Putin şi consilierii săi că americanii sunt la curent că Rusia se pregăteşte să atace Ucraina, scrie rfi.ro

Hot this week

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa. Cunoaște cel mai bine Rusia”

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa....

Ambasadorul Daniel Fried, mesaj pentru românii care susțin candidați pro-ruși : Mergeți până la Moscova și vedeți

Daniel Fried, fost Adjunct pentru Afaceri Europene al Secretarului...

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii și interpușii lor să genereze schimbare”

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii...

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Topics

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Apărarea se întăreşte : încă 3 avioane F-16 pentru România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de...

Știripesurse.ro : mandatele POT ar putea fi invalidate

Noul Parlament, ales în urma alegerilor din 1 decembrie, ar...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img