O reactie suprinzatoare, ferma si fara echivoc : Deutsche Welle, postul de radio finantat de statul german, lanseaza critici serioase la adresa procurorului sef DNA Laura Codruta Kovesi.


Laura Codruța Kövesi acuzată din nou de plagiat

Noi acuzații privind integritatea șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, pun în mare dificultate sistemul de putere din România, care s-a sprijinit explicit pe ”lupta împotriva corupției”.

Plagiatul șefei DNA, Laura Codruța Kövesi este dovedit de multă vreme. Lipsește confirmarea unui for oficial, așa cum este CNATCDU, dar pentru opinia publică sunt suficiente dovezile prezentate până acum. Așa cum arăta cineva, nu e nevoie de mari specialiști, căci și un copil de 10 ani poate constata că un text este copiat. În treacăt fie spus, tezele acestea de doctorat ale polițiștilor, procurorilor, generalilor, pe teme de securitate, infracționalitate transfrontalieră etc. sunt doar jalnice insăilări de fraze standard și clișee administrative. Chiar necopiate de-ar fi, și tot nu ar putea, într-un regim academic normal, să fie luate în considerare. De fapt, dacă ne uităm la producția recentă de teze doctorale care au intrat în atenția opiniei publice, nu e nicio diferență esențială între o teză copiată și una ”originală”. Ele vehiculează același limbaj mecanic care nu spune nimic și care mimează cunoașterea. Plagiatul rămâne totuși dovada cea mai clară a imposturii academice.

Prima sesizare a plagiatului Laurei Codruța Kövesi aparține Grupului de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică. Încă din 2012, GIP a publicat un tabel meticulos cu pasajele copiate de procuroare și textele originale, semnalând și erorile de transcriere a unor note (www.grupul.ro).

Mai târziu plagiatul a fost confirmat de ”Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România”, o platformă inițiată de un grup de profesori de la Universitatea din  Cluj (GRAUR) și dedicată furtului academic (www. plagiate.ro).

Traseul informațiilor legate de acest plagiat este prin el însuși extrem de interesant, căci pune în lumină politizarea excesivă a subiectului. Așa cum plagiatul premierului Ponta a fost tratat cu mare insistență în presa eurofilă și proamericană, despre plagiatul procuroarei șefe Laura Codruța Kövesi a scris cu predilecție presa de ”opoziție” națională. Meritul excepțional al ”Indexului” citat mai sus este că își propune  – și până acum a reușit – să facă abstracție de afilierea politică a celor acuzați de plagiat, tratându-i pe toți cu aceeași măsură. De exemplu, ”Indexul”  a publicat la vremea respectivă și un dosar cuprinzător, riguros alcătuit, al plagiatului lui Victor Ponta.

Cazul Kövesi are însă și el particularitățile lui ieșite din comun, căci procuroarea șefă a DNA este personajul emblematic al luptei anticorupție, sau dacă vreți întruparea însăși a eticii laice și arma cea mai teribilă pe care occidentalizanții au îndreptat-o împotriva clientelismului care structurează viața publică românească. Laura Codruța Kövesi este campioana luptei anti-corupție susținută explicit de oficialii americani și cei europeni, în pofida valurilor succesive de contestații locale. Ultimul val de critici și incriminări aparține chiar fostului președinte Traian Băsescu care a devenit, după toate aparențele, cel mai înverșunat detractor al procuroarei.

Unele acuzații par îndreptățite, altele mai puțin, dar ceeea ce scade credibilitatea acuzatorilor este că par animați exclusiv de resentiment. Acest fapt a permis Laurei Codruța Kövesi, cel puțin până acum, să-și păstreze poziția.

E clar însă că ne aflăm la un punct de cotitură și că steaua procuroarei începe să apună. Dacă nu s-a găsit în România un om cu autoritate morală și suprafață publică care să denunțe impostura Laurei Codruța Kövesi, atunci acuzatorii ei obișnuiți, puși sub urmărire penală și a căror credibilitate a fost mereu pusă la îndoială, s-au hotărât să facă un gest ”kamikaze” și să se autodenunțe. Deputatul Sebastian Ghiță a dat marți seara o declarație la Parchet prin care dezvăluie că a participat în 2012 alături de câțiva miniștri ai Guvernului Ponta la falsificarea Raportului Tehnic de Expertiză întocmit de Comisia Tehnică a Consiliului Național de Etică referitor la teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi. Comisia nu se întrunise, în realitate, niciodată, căci plagiatul era evident și Guvernul avea motive să aplaneze scandalul. Fostul președinte Traian Băsescu a declarat apoi la rândul său că cel care a scris raportul a fost chiar ministrul Educației Mihnea Costoiu și că premierul Ponta era la curent.

De aici înainte faptele ar trebui să intre pe făgașul normal: întrunirea CNATCDU în noua sa componență și examinarea tezei incriminate. În paralel, ca o consecință a denunțului lui Sebastian Ghiță, ar urma să se deschidă o acțiune penală împotriva demnitarilor care au participat la falsificarea raportului din 2012.

Politic vorbind situația este însă extrem de confuză și este posibil să asistăm la o nouă tentativă de mușamalizare. În orice caz acesta a fost primul impuls. Șefa PNL bunăoară, Alina Gorghiu, a căutat în mod evident să minimalizeze situația afirmând că autodenunțul lui Sebastian Ghiță pare ”doar o cacealma”. Președintele Klaus Iohannis a părut la rându-i extrem de incomodat de subiect, declarând că gestul lui Sebastian Ghiță este ”ciudat” și că s-a produs ”din cauza campaniei electorale”.

Dar problema nu este doar electorală, deși, cu siguranță, că are și această motivație. E mai gravă. Căci întregul sistem de putere din România se susține pe anchetele DNA și pe credibilitatea persoanelor care le girează.

Horațiu Pepine

http://www.dw.com/ro/laura-codru%C8%9Ba-k%C3%B6vesi-acuzat%C4%83-din-nou-de-plagiat/a-35912548

 

10 COMMENTS

  1. Este ok,ca un ziarist de la un ziar din Germania sa publice un articol despre madam Kovesi.Sper ca mrs Iohannis sa nu mai de-a meditatii atata si sa ia odata atitudine fata de acest plagiat.Altfel se face partas la toata gogomania asta!

    Din pacate in ziarele noastre locale ,nu se discuta despre plagiatul lui madam Kovesi.Asta da curaj!Ori daca se discuta ,unii dintre ziaristi sar in apararea lui madam Kovesi.Este laudabil ca un ziar din Germania publica un astfel de articol,deoarece nu este asa ,ziaristii nostri is pentru madam Kovesi ,si nicidecum pentru aflarea adevarului si adoptarea unei pozitii decente si de bun simt .

    • Pun pariu pe o naveta de bere ca si teza de doctorat a lui Klauss Joha WC este plagiata. Ar fi bine ca niste jurnalisti de investigatii de la Antena3 sa mearga pe firul acestei teza pentru a vedea daca a fost plagiata sau nu????

  2. Ok.
    Dar de ocupantul principalului scaun al ţării s-a scris în legătură cu casele prin acte cu conţinut fals demonstrat ?
    Din punctul meu de vedere ceva nu se leagă !
    Nu e pentru cine-i pregătit, cade cel nimerit!
    Oare o să…cadă?
    Sper să se termine bateriile robotului la modul real !
    Oare am auzit eu rău la emisiunea din searaasta(Oana şi Razvan) că madam Kovesi a cerut ajutorul pt.a o salva jurnaliştilor A3, sau am visat ?

    • scuze: i-a cerut lui Ghiţă asta !!!
      Şi cum era cu credibilitatea în sondaje?
      Cum e cu procesul tembel cu cei de la A3 ?
      Ce se lasă pentru credibilitate?

  3. Horatiu Pepine a avut multe interventii controversate functie de comanda care venea de la mai marii politicii germane…A fost si pro Basescu in unele momente de cumpana dar si usor anti in alte momente mai putin fierbinti pt a da o nota de echilibru.Este posibil ca cei de la Bruxelles sa fie deranjati de atitudinea DNA fata de Basescu,de noua pozitionare…Ori nu le convine ca a fost protejat la comanda USA…Cred mai degraba in prima varianta sunt deranjati ca i-au bagat familia in priza iar el s-a plans pt asta,semnalele incep sa vina…Nu-i usor sa fii nici procuror sef la DNA.De ocicei mai bag cate un pronoistic de data asta chiar m-am blocat,depinde numai si numai de capacitatea ei de a tine la astfel de amenintyari dar si de aliatii pe care-i va avea.Altfel Basescu o face si scapa.

  4. deci denuntul asta e facut la DNA? Adica madama se va autoancheta?
    E tare!

    ps: excelent textul lui Pepine, un exemplu de jurnalism de clasa – indiferent de alte posibile conotatii…

  5. Semnalul Deutsche Welle ma intereseaza spre deloc. “.Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”. Stim noi cei de aici cel mai bine ce se intampla in ograda noastra. In afara de circ zilnic si la maxim, turnatorii de tot felul ca astea nu se pot numi denunturi, iesiri “pe sticla” a unora si altora, amenintari si bani multi alocati acestor institutii de forta care nu se regasesc si-n rezultate, mare lucru nu vedem. Deutsche Welle sa ne lase.
    Mai bine astia ar spune ca-n Romania se pregateste, guvernul meu, parlamentul meu, institutiile mele forta ca doar nu degeaba ii acorda aia tot felul de premii si recunostinte Presedintelui.

  6. Horatiu Pepine nu e baiatul ala fost angajat al lui Vantu, sustinator al lui Basescu cu care Mircea Badea a avut niste contre in trecut ?

  7. Eu cred ca, Kovesi va iesi mult mai puternica, iar romanii cei normali la cap fara creier prespalat sustin eforturile acestei femei puternice de a curata tara de hoti si mai ales de a indeparta toti politicienii corupti de la varf! DOAMNE AJUTA-I!

Leave a Reply