Sunday, May 11, 2025
11 C
Bucharest

Senator PSD : “E nevoie de o clarificare a viitorului guvernării”

Fostul ministru PSD al Justiției, Robert Cazanciuc, liderul comisiei juridice a Senatului, a transmis luni pe Facebook că partidul a suferit cel mai mare eșec electoral din istorie.

„Am suferit cea mai mare cădere din istorie. Asta nu poate fi vina unui singur om și nici a unui corp de anonimi. Am avut cea mai mare încredere în 2016 și am risipit-o pe teme care s-au dovedit a nu fi prioritare pentru cetățeni.

N-am ascultat vocea celor care ne contestă sau a celor care aveau pur și simplu altă opinie, ca să înțelegem ce nu e bine. Este trist că și oamenii care cunosc și recunosc realizările noastre pozitive ne-au dat un vot de blam. Trebuie să înțelegem că populația nu acceptă o clasă politică vulnerabilă. Ipocrizia și dublul limbaj sunt cele care riscă să îngenuncheze definitiv partidele cu ideologie.

E nevoie de o clarificare a viitorului guvernării. PSD are resurse umane. recunoscute și apreciate în orice domeniu. Cauzele și efectele accidentelor de incompetență și obediență trebuie înlăturate deîndată.

Votul acesta nu arată o victorie a dreptei, ci o indignare a electoratului. Trebuie să îl acceptăm și să nu căutăm vinovați în altă parte. Suntem cel mai mare partid de stânga din România și trebuie să reprezentăm cu onestitate pe toți cei care, oriunde, vremelnic s-ar afla, cred în țara lor”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img