Tuesday, April 7, 2026
14.1 C
Bucharest

Senzationala poveste a romanului gata sa cucereasca NASA si Pentagonul

O poveste exceptionala pe pagina de Facebook a Ministerului Apararii Nationale :

Un român, fiu de militari, a ajuns în finala concursului organizat de NASA și US Special Forces Command cu un satelit LSAT, iar noi toți putem să-l susținem.

Se numește Cătălin Edu, provine dintr-o familie de militari, tatăl său a fost pilot pe MIG 29 și mama sa a fost medic în aviatie și mai târziu în marina militară, așa că a simțit nevoia să se implice în activități similare, pe partea de inginerie și creativitate.

Face parte dintr-o echipă internațională compusă din doi britanici, un american și el, un român îndemnat de cariera militară a părinților săi.

LSAT este un CubeSat (satelit de masă mică – 1.33kg și dimensiuni 10x10x30cm) care operează în orbita joasă (500km) și facilitează comunicarea între trupele speciale și baza de operare. Existenta unui astfel de satelit este esențială deoarce au existat situații în care trupele au fost sub foc continuu timp de 20 de ore fără să poată chema întăriri.

LSAT este foarte eficient din punct de vedere ar resurselor și al punerii în orbită datorită masei mici și a tehnologiei care a scăzut considerabil în dimensiuni și în cost.

În orbita joasă, unui astfel de satelit îi ia 2 ore să înconjoare Pământul, iar o constelație de astfel de sateliți ar asigura o acoperire mult mai bună decât infrastructura actuală.

Aplicațiile satelitului sunt:
• scanarea și localizarea semnalelor slabe emise de dispozitivele de urgență, dispozitive de comunicare;
• scanarea și localizarea semnalelor de la senzorii independenți din teren;
• detectarea stațiilor care bruiază comunicațiile.

Concursul are și un vot public pe lângă cele oficiale, așa că echipa LSAT ar fi recunoscătoare pentru voturile dumneavoastră.

Pentru mai multe detalii și votarea proiectului puteți accesa :

https://herox.com/cubesat-challenge/entry/16321

 

Hot this week

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Topics

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img