Friday, March 27, 2026
8 C
Bucharest

Socant ! Au disparut 10 miliarde de euro din conturi blocate de ONU!

Fonduri în valoare de peste 10 miliarde de euro ce aparţineau apropiaţilor fostului dictator libian Muammar Gaddafi şi care au fost blocate în Belgia din ordinul ONU au dispărut din conturile bancare în care erau depuse, scrie joi cotidianul belgian Le Vif, citat de agenţia EFE.

Banii se aflau în conturi deschise la Euroclear Bank de către Arab Banking Corporation din Bahrain şi HSBC Securities Services pentru entităţile Libyan Investment Authority (LIA) şi filiala acesteia, Libyan Foreign Investment Company (LAFICO).

Pe 29 noiembrie 2013 în acele conturi erau circa 16,2 miliarde de euro, din care la finele anului 2017 mai rămăseseră mai puţin de 5 miliarde. Conform cotidianului menţionat, autorităţile belgiene nu au aprobat nicio operaţiune cu aceşti bani, blocaţi în anul 2011 de către Consiliul de Securitate al ONU şi care ar fi trebuit păstraţi pentru proiectele de reconstrucţie a Libiei.

În plus, autorităţile belgiene şi-au dat seama de dispariţia banilor abia în toamna anului 2017. Când au constatat că banii s-au evaporat, au crezut că fondurile erau imobilizate de către bancă, întrucât aceasta a refuzat să le transfere Organului de verificare şi confiscare a activelor (OCSC).

Dacă dispariţia acestor bani se va confirma, atunci Belgia ar risca să fie acuzată de încălcarea directivelor Uniunii Europene şi cazul ar putea ajunge în atenţia Curţii de Justiţie a UE (CJUE), întrucât, în urma deciziei ONU, statul belgian avea obligaţia să garanteze că respectivele conturi rămân blocate.

Şi banca Euroclear Bank, unde erau depuşi acei bani – şi care încă nu a comentat informaţia – ar putea în acest caz să fie vizată de acţiuni legale, mai scrie cotidianul Le Vif.

 

Hot this week

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Fostul director Frontex, acuzat de complicitate la crime împotriva umanităţii şi tortură

Curtea de Apel din Paris a deschis o anchetă...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Topics

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img