Saturday, January 31, 2026
-0.1 C
Bucharest

Spionii israelieni ce o vizau pe Kovesi, eliberati din arestul Politiei

Cei doi spioni israelieni ai companiei Black Cube care au vrut să-i spargă adresele de e-mail și care-i sunau apropiații sefului DNA au fost eliberați din arestul preventiv și plasați în arest la domiciliu.

Potrivit unor informatii de ultima ora, statutul celor doi s-a schimbat dupa ce doi sefi importanti din Israel ai companiei Black Cube au venit la Bucuresti si au stat de vorba cu procurorii DIICOT.
Ron Weiner şi David Geclowicz, cei doi israelieni reţinuţi la Bucureşti, ar fi încercat să strângă informaţii care să o compromită pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Mail-urile mele şi ale familiei nu au fost sparte. Din verificările pe care le-am făcut nici măcar nu s-a încercat acest lucru. Au fost doar telefoane care au fost date în mod repetat şi insistent familiei şi prietenilor apropiaţi. Este o anchetă în derulare la DIICOT. Sper să afle cât mai repede şi cât mai complet adevărul. Cu siguranţă sunt implicate persoane pe care noi le-am investigat sau persoane care susţin persoanele pe care noi le-am investigat”, spunea recent șefa DNA.

Potrivit DIICOT, Ron Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, scrie stiripesurse.ro.

Pe David Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus, şi are sucursale atât în Londra, cât și în Paris. Compania oferă servicii juridice și de intelligence.

Firma Black Cube și-a câștigat renumele reprezentând în instanță afaceriști acuzați de infracțiuni economice, iar The Wall Street Journal nota în 2015 că angajații firmei au fost implicați în operațiuni private de contraspionaj cibernetic, infiltrându-se în rețele de hackeri.

Totodată, conform unor surse, personalul angajat în cadrul companiei este cunoscut ca fiind în relații apropiate cu oficialii guvernului israelian și agențiile de informații din această țară.

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Topics

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img