Wednesday, September 2, 2026
22.1 C
Bucharest

Sportivii rusi, dopati cu ajutorul statului si al FSB

Laboratoarele antidoping din Moscova și Soci au protejat sportivii ruși dopați, în cadrul unui ”sistem de dopaj de stat securizat”, ”condus, controlat și supervizat” de ministerul rus al Sporturilor, ”cu ajutorul activ al FSB, serviciul intern de securitate, ramura interna a fostului KGB”, a acuzat luni raportul McLaren.

Acest document de circa 100 de pagini, comandat în luna mai de Agenția mondială antidoping (AMA) după acuzațiile fostului șef al laboratorului rus antidoping, Grigori Rodcenkov, asupra unui sistem de dopaj organizat în timpul JO de iarnă de la Soci 2014, a fost prezentat de autorul său, juristul canadian Richard McLaren, luni la Toronto.

”Personalul laboratorului din Moscova nu a avut de ales cu privire la implicarea sa în acest sistem (…) care a permis sportivilor ruși să participe la competiții în ciuda faptului că utilizau produse dopante”, se poate citi în concluziile raportului.

Evocând foarte precis cazul Jocurilor Olimpice de la Soci, ancheta independentă condusă de Richard McLaren arată că între 10 septembrie și 10 decembrie 2013, adică în perioada dinaintea Jocurilor, când sunt efectuate controale țintă, eșantioanele stocate în laboratorul din Moscova au fost schimbate.

Potrivit raportului, ministrul Sporturilor, Vitali Mutko, controla aceste operațiuni cu ajutorul serviciilor secrete ruse. Acest ”sistem de schimbare a eșantioanelor pozitive” ar fi fost instaurat încă din 2011 de Rusia și ar fi durat până în 2015, în beneficiul sportivilor ruși din numeroase sporturilor olimpice de vară și de iarnă cu ocazia competițiilor internaționale organizate în Rusia.

În ce privește atletismul, eșantioanele de la controalele antidoping de la Mondialele din 2013 de la Moscova au fost și ele schimbate, înainte ca Federația internațională de atletism (IAAF) să le poată recupera pentru a le analiza, indică raportul.

”La sfârșitul Mondialelor de la Moscova, laboratorul (din Moscova) a pus deoparte eșantioanele pozitive care urmau să fie schimbate prin înlocuirea urinei, înainte ca ele să fie trimise unui alt laborator potrivit instrucțiunilor IAAF”, se arată în raportul McLaren.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img