Saturday, April 18, 2026
16.9 C
Bucharest

SRI : Starea cetateanului italian e foarte grava

Dintr-un comunicat SRI aflat starea pacientilor de la Spitalul Agrippa Ionescu :

Medicii spitalului SRI luptă pentru salvarea vieţii pacienţilor răniţi la clubul Colective.

Starea pacienţilor internaţi la spitalul SRI, “Dr. Agrippa Ionescu”, din Bucureşti este următoarea:

Doi pacienţi români, cu vârstele de 30, respectiv 44 de ani, au fost stabilizaţi hemodinamic şi au o stare generală staţionară. Celor doi li s-a aplicat toaleta plăgilor sub anestezie generală.

Doi pacienţi pentru care medicii sunt rezervaţi

Un pacient-cetăţean italian în vârstă de 20 de ani şi un roman, cu vârsta de 35 de ani, sunt instabili hemodinamic, intubaţi, cu o stare generală foarte gravă. Pentru ei s-au practicat incizii de decompresiune şi toaleta plăgilor sub anestezie generală.

Cei doi cetăţeni spanioli au fost stabilizaţi, aceştia prezentându-se pe 30 octombrie 2015, intoxicaţi cu fum. Medicii de la spitalul SRI susţin că vor fi externaţi curând.

Un pacient cu răni uşoare

Un pacient în vârstă de 22 de ani s-a prezentat la spitalul “Dr. Agrippa Ionescu” pe 1 noiembrie, are arsuri superficiale şi este stabil hemodinamic şi respirator.

Atât pacienţii cât şi membrii familiilor acestora au beneficiat de consiliere psihologică de la momentul internării şi până în prezent.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig, a vizitat ieri, 31 octombrie, spitalul SRI şi a asigurat personalul medical de tot suportul pentru a-şi putea indeplini misiunea.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img