Home Articole “Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României”

“Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României”

11864
57
SHARE

Într-o declarație semnată de cei doi președinți ai Camerelor, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, vine un răspuns exploziv pentru Departamentul de Stat al SUA. Cei doi susțin că este de neînțeles poziția SUA și afirmă că au luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul venit de peste ocean.

”Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.

Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:

a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;
a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;
a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;
a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot
Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.

Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România.

Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa.

Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați.

E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate.

Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.

Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă”, arată Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

 

57 COMMENTS

  1. E o cacealma,ei cred ca tine minciuna.Un PSD-ist spunea foarte senin ca modificarile cu privire la presedinte din legile justiitiei au fost solicitate de CSM…Adica noi nu stim,americanii n-au aflat ca domnul Alistar s-a dus acolo pe persoana fizica nu cu avizul institutiei si ca “solicitarile” sunt ale dansului nu ale CSM-ului ? Toata lumea stie ca institutia a respins aceste modificari….Asa vreti sa-i prostiti pe aliati,domnilor ? Discursuri sforaitoare,promisiuni de tip abureala,calmarea spiritelor pt ca in liniste poti sa faci cele mai rapide smecherii ?

    • E binisor, se poate si mai bine. De exemplu sa le aducem aminte ca s-au mai ingrijorat ei si la referendum, cu vrajeala aia markovista de fraudare a doua milione de voturi. Tot din surse de “incredere”… :)))
      E bun si ce zice Liviu Plesoianu. E bun tare si-mi da speranta ca mai exista viitor.

      http://liviuplesoianu.ro

      • Super tare o chestie pe blogul respectiv : “Presedintele Romaniei alaturi de Klaus Johannis”. O poza cat un roman de Dostoievsky !
        Asa e, Plesoianu e speranta ca mai sunt sanse. Desi, fiind cam singur, e doar o speranta !

      • Asa se casitiga RESPECTUL
        NU prin milogeala , uite sefu ce mai doriti…si poate o sa fiti si dvs domn cu mine..

        Excelent comunicatul Traiceanu- Dragnea – Parlament !
        Felicitari
        Bravo
        Great
        M-a uns pe suflet
        In sfarsit…
        Asa DA
        Brilliant

  2. In sfarsit, un raspuns corect si hotarat al Parlamentului. Felicitari. Sper sa se clarifice o data pentru totdeauna aceste probleme iar cei din SUA sa vada cine sunt ”binevoitorii” care ii tot intoxica.

    • Tu chiar crezi ca americanii sint “intoxicati” de unul si de altul? Americanii stiu mult, MULT mai bine ca noi care e adevarata situatie, numai ca adevarata situatie LE CONVINE. De ce? Fiindca le permite tinerea coloniei Romania sub control strict. Americanii au in Romania interese uriase, iar cele militare si strategice sint pe ultimul plan. Sigur ca n-o sa recunoasca asta niciodata, si atunci le baga pe-astea slabe, cu lupta impotriva coruptiei. Ia sa vedem, daca lupta asta ar lua la bani marunti niste firme americane – le stim cu totii – le-ar mai placea lupta impotriva coruptiei?

      • Absolut de acord cu tine! As mai adauga doar o informatie: cine vrea sa stie mai mult despre noua administratie Americana poate cauta ” This is not America” by Alan Friedman (A.F. jurnalist expert in economie si politica, moderator televiziv, fost corespondent ” Financial Times” si “International Herald Tribune”, Editorialist ” Wall Street Jurnal”).
        http://www.alanfriedman.com

    • Sper sa ne scoată cat mai repede din UE NATO etc…sa semnam un acord cu Transnistria …atât meritam

    • Prietene, doar partial de acord cu afirmatia ta, la care subscriu desi este incompleta. Corect: nu trebuie sa fim sclavii NIMANUI!
      Sau, daca vrei, doar sclavii adevarului si dreptatii! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

      • Nu esti sclav daca cineva iti cere sa nu fi condamnat si urmarit penal si sa conduci Parlamentul Romaniei. Nu esti sclav cand cinevs iti spune ca din pozitia de hot si puscarias sa te apuci sa schimbi legile juridice in favoarea ta! Am ajuns acum mai rau ca si la revolutie. Sper sa se urce in elicopter de manutza tăriceanu și cu Dragnea!

        • Proasto, fii, cu doi i.
          De ce sint astia doi “penali”? Fiindca asa a decis corduta, scula americanilor in Romania?
          Tu n-ai auzit cum se fac dosarele? Tu n-ai auzit cum se smulg “denunturile”? Tu n-ai auzit indicatiile “dati-mi un ministru, ceva” sau “vreau sa ajungem la premier”? Tu n-ai auzit de presiunile asupra familiilor? Tu n-ai auzit de dosarele tinute la sertar CU ANII, ca sa fie folosite la momentul potrivit, daca impricinatul nu joaca cum cinta “aia de sus”? Tu n-ai auzit de “penalii buni” si “penalii rai”?
          Tu auzi doar ce-ti convine si doar ce se potriveste cu ideile care ti-au fost bagate cu pickhammerul in creierasul tau neted de patineaza si musca pe el.
          Nu esti decit o jalnica alcatuire pe care daca o vede un copilas pe strada, o sa tipe: Tati, tati, uite ceva care seamana cu un om! Si daca o sa te apuci sa deschizi gura, copilul o sa strige si mai tare: Tati, tati, chestia aia mai si vorbeste!
          Vorbeste, e adevarat. Daca ar mai si gindi, ar fi chiar un miracol!

  3. Un comunicat bun care probabil va ajunge alterat la destinatie ca si alte informatii. Din acest comunicat lipseste totusi precizarea foarte importanta ca toate amendamentele asociatiilor profesionale ale magistratilor au fost preluate in propunerile legislative.

    • Tu esti dorele? De care asociații vorbesti? Toti magistrații au respins categoric aceste legi! Ma bucur ca urmaritul penal tăriceanu împreună cu condamnatul și urmaritul penal Dragnea le spune americanilor sa aiba incredere in ei, adică in ei ca hoti ,ca schimbă legile justitiei pentru binele lor. Ma bucur ca nu a fost o consultare a întregului parlament iar americanii stiu asta. “Ei” au dat comunicatul și nu parlamentul!

  4. “principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă”

    Am vazut ca toti magistratii sustin larg modificarile dorite de Dragnea si Iordache. Vreo 4000 – 5000 pe putin. 😀
    Astia mint fara nici un fel de jena. Apoi se plang ca americanii sunt prost informati si mintiti.

    • Si de unde stii tu ca toti cei care au semnat petitia respectiva sunt chiar magistrati? Plus ca nu stim ce anume i-a deranjat din aceste legi.Dupa mine cred ca multi sunt suparati ca nu mai pot avansa in cariera atat de repede cum a fost pana acum..sau ca vor raspunde pentru eventualele erori judiciare..Adevarul e ca pana acum o gramada de juristi de pe la diverse institutii au intrat in magistratura fara a termina INM-ul…

  5. Propun ca DNA sa inceapa analiza pentru contractul cu Bechtel ..si sa vedem daca ..starpirea coruptiei in Romania le convine ..ar mai fi ford .. si cum a ajuns sefa la Hidroelectrica ..printesa ..Rotschild ..si tot asa ..

      • Sa-nceapa, dracului, nu mai conteaza cu ce !
        Da’, stai linistit, n-or sa inceapa, au “treaba” : ooo, “Belina” !
        (apropo : tanaru’ cu justitia in bot (Malin, ca toate trebuie sa poarte un nume), #-gen, nu se indigneaza ca Cocos-Microsoft ia parnaie cat ia ala de fura ouale de sub gaina (e drept, ouale alea neimpozitate de Vosganian ! Alta “lumina”…); e suparat ca “Dragnea”, ca “Noaptea ca hotii”, dar nu intelege ce i se intampla; de i s-ar intampla numai lui….

  6. “Martafoiii”americani sa isi vada de treaba lor si de natiunea lor,au destule probleme in tara lor! De ce se baga intrun stat suvetan? Li se permite?
    Daca tot li se permite,intrebare decenta:
    – johanis sau orice permitator,le accepta sa intre in patul lor,ca paznic sau insotitor noaptea in pat, live?

  7. Eu tot sper ca scrisoarea aia, asa zis asumata de Parlament, e doar o petarda pentru ochii poporului, si ca nu vor trimite asa Departamentului de Stat.

    • Eu sper sa le-o trimita…
      Cum ar veni, fiecare “spermeaza” in felul lui….
      (daca tot e cu “asa-zis” : daca ma intreba parlamentarul meu, ii ziceam s-o trimita… chit ca Gorghiu se impiedica de poceduri – vorba bancului cu “daca fug sunt …; daca stau sunt…; mai bine ma impiedic !”

  8. Americanii au incredere in parlamentul Romaniei atata timp cat lucreaza ptr tara si nu impotriva.Parlamentul Romanie de aproape 1 an de zile lucreaza ptr legile justitiei ,noua OUG13 ptr scaparea infractorilor de puscarie si nu ptr ce au promis in campania electorala.Iar cei care se inflameaza ca suntem jigniti , sclavi, slugi ,tratati inferiori de americani va recomand sa va relaxati, declaratia nu e adresata poporului roman ci infractorilor de la varf.

    • De vreme ce sunteți în relații așa de bune cu americanii, vă recomand și eu să le transmiteți o chestie: what goes around comes around.

      • Ati fost foarte amabil cu antevorbitorul; eu ii recomandam niste d-alea cu “beeep…beeep…beeeep”…. ca tot ne recomanda relaxare, antevorbitoru’ uatevar !
        (daca p-unu’ d-asta sta viitoru’, atunci un Bechtell reloaded e oricand posibil; eu m-am lamurit in 2012, cand mi-au intors pucu’, si-a iesit tot basssescu… cu 7,4 milioane peste (Malin) bot !

        • Daca atata stii atita zici beep beep beep,some people talk a lot , but say nothing. .Bechtel a facut o treaba buna in Albania dar bine ei nu au pe Nastase, Ponta ,Sova,Basescu,Udrea,etc

      • Ce ne mai place sa ne victimizam-some people created their own storms and then get mad when it rains.

  9. Dragnea si Tariceanu nu pot emite comunicate in numele Parlamentului fara consultarea acestuia.
    Acest raspuns este unul idiot in continut SI ilegitim.
    Va urma pozitia Opozitiei vis a vis de acest comunicat.

    • Daca tie iti convine sa-ti spuna unu’ cum trebuie sa-ti faci curatenie, atunci iti meriti lipsa de orice…
      Incearca si cu poze (cu cuvinte nu pari sa te dumiresti)…

  10. Well, well, well…Tanti Sorina Matei a avut o curiozitate la onor Dos și anume, care-s chestiile alea care-i îngrijorează de nu-i lasă să doarmă noaptea în ce mestecă ăia prin Parlament. Onor Behindu’ a trimis-o pe tanti să-i spună Klemm de ce crapă ei de îngrijorare; adicătelea, mor de grijă, țațo, da’ du-te la ăla să-ți spuie de ce mor eu de grijă. Pare-se că actualul jandarm mondial e ilegal de prost.

  11. Da ‘ in cine sa aiba incredere ?
    E ales democratic.
    Sau le place scandalul stradal, neautorizat, nelegal.

    • Daca se astepta autorizatie sa ai dreptul la protest si in ’89 si cand a cazut Boc nu mai eram aici !

      • Pai, nu asa prietene ! In 89 si pe vremea lui Ungureanu_ Boc erau o multime de oameni disperati si neorganizati.
        Aici se vede oraganizarea, investitii cu multi bani, citari pe feisbuc…
        Si ca orice oranizatie # care combate ILEGALITATILE GUVERNULUI ar trebui sa fie ea insasi LEGALA.MORALA.

  12. Statele unite trebuie sa aiba incredere in Liviu Pop? Asta nu stie pe ce lume traieste saracul. Si saracii de noi. Semi-evaziune, el find la putere… vai de **** noastra. Asta e ministrul educatiei.

    Iar asta cu secretarul de stat care a laudat Romania… a laudat Romania ca a facut plata, sau ca s-a angajat sa o faca, nu pentru demersurile guvernului PSD. De cate ori o sa va mai puneti obrazul pentru idiotii astia, cu atitudini partinitoare?

    Apropo, sunt pentru legile justitiei si modificarile fiscale, dar parca nu vorbeau de astea in campanie.

    A, si mahalagioaica de Olguta Vasilescu de ieri seara… acum scot milionul de oameni in strada si contra SUA.

    Nu credeti ca oamenii astia va scad IQ-ul doar prin faptul ca respirati acelasi aer cu ei acolo in platou? As intreba din nou de ce ii invitati, ca si pe idiotul de Codrin Dumitrescu, dar astia sunt. Astia sunt spuma PSD-ului.

    Noroc ca prostia nu e contagioasa.

  13. Aha, ce “dragut”! ce grijulii sunt americanii -dar depinde care americani, this is the question.
    Ieri seara la Antena nu mai retin exact cine a pus punctul pe “i” ref. comunicatul Adm. US -purtatorul de cuvant- acea jurnalista (nu-i mai caut numele) aseara il gasisem si desigur sotul ei. Ce echipa!
    Bun dar ce gasesc legat de ea – tot asa transmitand un comunicat al Adm. US- cu ceva luni in urma ref. la Ungaria si anume ca Ungaria nu trebuie sa il “alerge” pe “dragutul” de Soros, sa-i inchida centrele de invatamant, alea ….alea. Sa vezi si sa nu crezi Trump care nu il are la inima pe Soros, na ce sa vezi comunicat oficial al Adm. exact pe dos, de partea lui Soros in Ungaria.
    Bun asta e un fapt………
    Dar inca un fapt! sotul ei al jurnalistei, sa vezi alta minune el este actionar la Goldman Sachs. Goldman S. care a finantat campania Hillaresei (Hillary), la fel ca si Soros -well, nu sunt ei prieteni? ba da!
    Presa americana in perioada campaniei lui Trump spune ce zice Trump : Trump promite americanilor ca va ” clean the swamp” va curata mocirla din Adm. adica nu vor mai fi astia de pe Wall Street -bancherii si legaturile lor infiltrate peste tot in Adm. asa cum le-a facilitat Hillary astora.
    Dar surpriza! presa acum spune ” Trump hires yet another Goldman Sachs banker” Trump angajeaza iar un bancher de la Goldman Sachs. Foarte multi Goldman Sachs angajati de Trump.
    George Soros buys new stakes in Goldman Sachs!.

    hahaa, pai mai clar de atat nu e!

    Asadar CINE de fapt CONDUCE in America? -se vede cine!
    Este Trump de acord cu astia? A facut pactul cu ei? A mintit atunci cand a zis ca va face curatenie? E captiv astora – FIINDCA EI AU BANII? Ei, bancile nu? si bancherii si Soros si ….si…..
    Analizati dvs. Dle R. Tudor si Antena 3.

    Daca vreti sa sapati adanc si sa mergeti dincolo de comunicatul asta, atunci spuneti astea toate.
    Eu le-am gasit foarte simplu. Sunt publice.
    Originea acestui comunicat sta acolo – acolo unde se pare ca exista problema -pai este exact un stat paralel si la ei din moment ce astia sunt bine merci in Adm. US. Asa cum au fost si pe vremea lui Hillary si de fapt mereu.
    Din pacate Trump a ramas in “vitrina” sau este strans cu usa de astia -de cei care au si dirijeaza banii! Cred. Sau e bun prieten cu ei de fapt si le-a tras o mare pacaleala americanilor la fel, de aceea sunt si americanii fffffffff. revoltati ref. la ceea ce se intampla chiar in Adm. lor
    Ori una, or alta….. alta explicatie nu e.

    Si atunci ramane intrebarea cine conduce America?.

    Cine sustine Rezist la noi? Cum cine? Soros, prieten cu Goldman S. si lista continua.
    De ce ii intereseaza pe ei ASTIA legile justitiei la noi?. Pai Soros nu poate pierde “rezist” la noi! si alte motive pe care sunt sigura ca Dvs. le vedeti mult mai clar ca mine.
    Hillary e mai prezenta ca oricand in Adm. Trump hahaha. Si atunci se explica perfect cum a aparut acest comunicat exact asa!

  14. PS Sper Dle Radu Tudor si Antena 3 ca veti explica acestea =ceea ce am scris. Asa sunt convinsa ca romanii vor intelege ceea ce de fapt se intampla si ce e cu acest comunicat.
    Daca o tot dam cu NATO si parteneriatul nostru etc…..e perfect insa nu are nicio legatura cu scandalul asta -comunicatul.
    Cautati adanc! Cine se afla in pozitii cheie in Adm. US? -suficient ca deja stiu toti!!!! (americanii) ca sunt oamenii lui Goldman Sachs si pe aceeasi filiera Soros.
    Atunci avem si raspunsul pentru Romania.
    Precum si faptul ca lumea se tot mira cum de nu este Klemm retras. De aia!. Trump e omul lor, SAU e captiv lor! simplu.
    Deci scuze dar noi suntem pa! daca Romania avea cumva vreo speranta exact de la noua Adm. US.
    Si imi pare rau dar am urmarit opiniile invitatilor si unii si altii -PSD, PNL etc….. bat campii cu gratie Ce si cum……..
    Ca suntem suverani si nu colonie etc…..
    Adica se umfla in pene, BRAVO! dar faceti nene investigatii! mergeti la origine, la ei la mama Administratiei US si cine da aceste comunicate-ce legaturi au astia. Cum naiba Trump a tacut la aia cu Ungaria si Soros?. Si aveti raspunsul!. Si cati angajati ai Goldman sunt in Adm US

    Scuze, dar altfel sunt penibili invitatii cu batutul lor al apei in piua!. Ca e ofensator comunicatul – am auzit de 100 ori! si? ai nostri miorlaie la luna. Plus titluri gen “razboiul PSD -Alde cu America”!. Serios?. Ei analizeaza ca acest comunicat e ATIPIC! mamamaaaaaa ce descoperire! Asta conteaza forma/tipul comunicatului nu ce dracu e in spatele lui!
    Cred ca habar nu au ce naiba se petrece de fapt in US, ca apoi sa intelega ce e si cu Romania si acest comunicat.
    Mi-e jena de modul de abordare al invitatilor (politicieni). Parca acum au picat din nori!

  15. Încrederea, ca și respectul, se câștigă în timp, prin fapte și conduită personală fără cusur!

    …după “principiul”:
    Dacă nu ai băut și-ți zice unu’ că ești beat, poți să-l apostrofezi (înjuri, bați,… după cum ai fost, sau nu, educat!!!)
    Dacă-ți zic doi, nu comentezi și te gândești de ce!?
    Dacă-ți zice și-al treilea, te duci și te culci!

    Beatitudinea politică e cea mai gravă, în special la unii aleși de la putere sau opoziție (în ordinea asta) și care sunt din ce în ce mai mulți în starea asta.
    … Dar senzația de vomă și amețeală se “transferă” spre votanții din ambele “tabere”.

  16. Nici nu știe Departamentul de Stat ce procent suplimentar de voturi au mai adus alianței PSD-ALDE.

Leave a Reply