Un ampla analiza publicata pe www.stiripesurse.ro
Circulă pe rețelele de socializare un tabel al “modificărilor periculoase” la legile justiţiei, preluat dintr-o publicaţie care pretinde că oferă o “explicaţie pe înţelesul tuturor”. Sunt enumerate o serie de modificări pretins negative, printre care şi câteva neadevăruri evidente. Pentru că scopul nu este de a lovi într-o publicaţie sau alta, voi analiza lista “modificărilor periculoase” fără să dau numele publicaţiei sau al autorului. De altfel, tabelul a devenit un soi de “bun comun” în rândurile celor care căutau cu disperare argumente logice pentru vaietul general împotriva modificării legilor 303, 304 şi 317 din 2004. În fapt, este o manipulare profesionistă.
1. “Pasul unu. Au modificat statutul magistraţilor.” – Evident, întreaga lege 303/2004 este despre statutul magistraţilor, lucru menţionat chiar în titlul actului normativ.
2. “Au scos din lege garanția de independență acordată procurorului.” Jurnalista Sorina Matei a realizat zilele trecute o sinteză foarte bună cu privire la independenţa pretinsă a procurorilor:
“CEDO, în jurisprudența sa și în mai multe hotărâri de condamnare a României spune clar: Tribunalul este ‘numai un organ care se bucură de plenitudine de jurisdicție, răspunzând unor serii de exigențe, precum independenţa faţă de Exectiv, ca și faţă de părţile în cauză, iar nu aceasta este situația procurorilor din cadrul parchetelor și procurorului general, în România, procurorii acționând în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public, subordonaţi mai întâi procurorului general, apoi ministrului Justiției, nu îndeplinesc condiţia de independenţă în raport cu puterea executivă’.
Constituția României, mama legilor, la art 132, statuează cum procurorii își desfășoară activitatea conform ‘principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiţiei’. Ceea ce se întâmplă deja.
Ministerul Public explică chiar pe site-ul său, în secțiune separată ‘Relația cu puterea executivă’ modul cum funcționează acesta subordonare față de executiv care poate fi înțeleasă numai în sens administrativ. Ceea ce se întâmplă deja.
Constituția României, mama legilor, arată în art 124 – Înfăptuirea Justiției – că doar judecătorii beneficiază de independență.
Constituția României, mama legilor, arată în art 126 că Justiția se realizează prin ÎCCJ și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
Să nu lăsam propagandă să strice realitatea care poate fi verificată oricând. Judecătorii niciodată în Constituție și la CEDO nu au fost pe același picior cu procurorii.”
3. “Procurorul ierarhic superior poate cenzura actele procurorilor și pentru netemeinicie, nu doar pentru nelegalitate. Cuvântul netemeinicie lasă loc de arbitrar și poate să însemne orice.” Netemeinic are un sens suficient de restrâns pentru a nu permite abuzarea principiului “controlului ierarhic” din Constituţie. Mai mult, procurorul ierarhic superior cenzurează motivat soluţiile, iar procurorul care a dat soluţia poate ataca la instanţa competentă măsura infirmării dată de superior.
Legat de punctele 2 şi 3, să ne amintim cât de independent poate fi un procuror căruia i se spune de către superiorul ierarhic: “Ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea.”
4. “Se separă cariera judecătorului de cea a procurorului.” Lucru cerut de CSM şi magistraţi, normal şi benefic. Cu alte cuvinte, o măsură bună, prezentată drept măsură rea. Printre efecte se află şi anularea posibilităţii procurorilor de a deveni judecători şi a judecătorilor de a deveni procurori altfel decât luând-o de jos, de la nivel de judecătorie.
5. “Procurorul este pus de facto sub autoritatea ministrului justiției, adică sub control politic.” Vezi din nou punctul 2. Autoritatea respectivă e dată de Constituţie şi de CEDO. Autoritatea este clar definită şi în prezent, în sens administrativ, deci nu se schimbă nimic. În niciun caz ministrului Justiţiei nu i se va permite să intervină în dosare.
6. “Pasul doi. Au modificat legea de organizare judiciară.” Evident, despre asta e legea 304/2004. Dezbaterile nu s-au încheiat în comisie pe legea 304.
7. “Apare Secția specială de investigare a infracțiunilor comise de magistraţi.” Această secţie există deja, doar că se află în interiorul DNA, lucru problematic ţinând cont de faptul că procurorul care merge la judecător să-i cenzureze soluţiile poate să-i facă un dosar şi judecătorului care ia decizii contrare soluţiilor sale. Din nou, o măsură bună, prezentată drept măsură rea.
8. “Şeful ei va fi numit doar de CSM, fără alte filtre.” Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organ colectiv, este garantul independenţei justiţiei. Numirea de către CSM asigură tocmai o neimplicare a politicului. Spre deosebire de acest mecanism, şeful serviciului de investigare a magistraţilor din DNA este numit prin ordin de Laura Codruţa Kovesi (o singură persoană, numită politic).
9. “Cei 20 de procurori care o compun sunt ușor de controlat, având în vedere modificările deja operate.” Nu e clar de unde s-a tras această concluzie. Şeful secţiei este numit de CSM, nu de un factor politic, secţia este în cadrul Parchetului General. Procurorii din cadrul secţiei vor fi atât de “uşor” de manipulat pe cât de uşor este să manipulezi un magistrat în prezent. Ba chiar mai puţin, având în vedere diferenţele dintre noua secţie şi secţia aflată în cadrul DNA.
10. “Ei vor putea ancheta magistrații incomozi sau scăpa pe cei obedienţi.” Concluzia asta o fi extrasă din activitatea secţiei deja existente în DNA. În privinţa noii secţii, această posibilitate este mai redusă decât în prezent. Apropo, a mai auzit cineva ceva de dosarul fostului procuror general Tiberiu Niţu, scos din peisaj printr-o acuzaţie de complicitate la abuz în serviciu pentru că ar fi folosit un antemergător în trafic? Au trecut aproape doi ani de la punerea sub urmărire penală şi Niţu nu a fost încă trimis în judecată. Cât de greu o fi pentru secţia din cadrul DNA să trimită în instanţă un dosar cu o acuzaţie atât de banală?
11. “Statul este obligat să se întoarcă împotriva magistraților care au luat decizii cu gravă neglijență sau rea credinţă. Grava neglijență este o formulă vagă, care va încuraja hărțuirea procurorilor care obțin achitări.” Deci, în opinia autorului, românii ar trebui să suporte din propriul buzunar despăgubirile dictate de CEDO în urma unor nedreptăţi comise din gravă neglijenţă sau rea-credinţă. Grava neglijenţă nu este o formulă vagă aruncată împotriva unui magistrat de un inculpat achitat. Grava neglijenţă sau reaua-voinţă, temeiurile acţiunii în regres a statului împotriva magistratului, vor fi constatate de instanţele independente.
12. “Aceste modificări s-au operat majoritatea împotriva voinței magistraţilor”. Ultima dată când am verificat Constituţia, magistraţii nu aveau dreptul de a legifera. De altfel, majoritatea modificărilor reprezintă amendamente preluate de la CSM, AMR şi UNJR. Dacă UNJR nu duce lipsă de contestatari, AMR are peste 1000 de membri, iar CSM reprezintă toţi magistraţii din România. Sigur, unii s-au plâns că nu au fost invitaţi la dezbaterile comisiei. Doar că la momentul depunerii amendamentelor (criteriul pe baza căruia s-au făcut invitaţiile), unii au preferat să ceară boicot total.
13. “Dezbaterile sunt în curs. Notă: Această lege se află în dezbaterile Comisiei Iordache, după care merge la vot în plenul Camerei și Senatului după care ajunge la promulgare.” Aici, autorul are drepteate, deşi la legea 303/2004, un singur cuvânt dintr-un singur articol a fost schimbat în plen faţă de raportul comisiei. De bună seamă, vigilenţa este bună, existând destule amendamente problematice respinse în comisie.
14. “Pasul trei. Urmează legea de funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii”. Logic. Aşa s-a anunţat din start, nu e nicio conspiraţie la mijloc.
15. “Aici miza este scoaterea Inspecției Judiciare de sub CSM.” Din nou, un lucru anunţat şi dezbătut, care ar putea să fie adoptat sau respins în comisie.
16. “Transformarea Inspecţiei în instituție autonomă nu garantează independenţa ei. Depinde cine va numi noii șefi și cine va popula nouă inspectie.” E valabilă şi reciproca: scoaterea de sub CSM (unde s-a văzut în ultima perioadă cât de “bine” funcţionează) nu implică o slăbire a instituţiei sau un control politic. Numirea şefilor ar urma să fie făcută de un organism colectiv cu reprezentanţi din Justiţie. Un pas important, dar nu un argument suprem. Şi Kovesi a fost propusă la DNA de Ponta.
17. “Din legile justiției au mai dispărut câteva filtre esenţiale.” Nu se menţionează care sunt acele filtre.
18. “Şeful statului nu va mai putea refuza propunerile de numire în funcțiile de conducere la Înalta Curte, nici măcar o singură dată.” Ăsta o fi unul dintre filtrele menţionate anterior? Ce motiv ar avea preşedintele să refuze propunerea CSM (garantul independenţei justiţiei) pentru conducerea ÎCCJ, după ce s-au parcurs toţi paşii legali? Preşedintele nu ia decizii pe ochi frumoşi, iar un eventual refuz s-ar putea baza doar pe informaţii suplimentare celor deţinute de CSM. De unde are preşedintele informaţii suplimentare? De la SRI. Este de dorit să se ofere indirect serviciilor de informaţii un drept de veto în numirea celor mai importanţi judecători din ţară? Dacă modificarea propusă de comisie trece controlul de constituţionalitate, efectele sunt pozitive.
19. “Modificările văzute în ansamblu induc autocenzura: cea mai perfidă formă de control a justiţiei.”Nu este clar nici aici de unde s-a tras această concluzie. Poate de la noua formă a răspunderii magistraţilor? În acest caz, autorul confundă responsabilitatea personală cu autocenzura. Cel mult, procurorii vor renunţa la tactici de genul “Shoot first, ask questions later”, iar judecătorii îşi vor aminti principiul “in dubio pro reo”.
20. “Pasul patru. Există în continuare riscul real ca președintele să fie eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi. Există precedent. Plenul Camerei a votat o formă respinsă în Comisia specială a răspunderii magistratilor.” Există oricând şi riscul să cazi în baie, să dai cu capul de gresie şi să mori. Există precedent. Lăsând gluma, comisia nu a modificat procedura de numire a procurorilor şefi, iar plenul Camerei Deputaţilor a mers pe varianta comisiei. Nici măcar în proiectul iniţial înregistrat la Parlament nu se prevederea eliminarea preşedintelui din procedura de numire.
21. “Secţia specială și Inspecția judiciară riscă să devină o armă în mâna politicienilor, un veritabil instrument de control.” Recitiţi punctul 8. Deci, în opinia autorului, deşi factorul politic este eliminat, secţia riscă să devină o armă în mâna politicienilor. Unde e logica? Poate m-am înşelat când am scris că manipularea este una profesionistă.
22. “Legile justiției sunt trecute în mare viteză prin Parlament. În plen, orice se poate schimba, chiar dacă legile au trecut într-o formă rezonabilă de Comisia Iordache.” Fenomenal! După toată poliloghia alarmistă, autorul ne spune că, de fapt, legile au fost modificate rezonabil de Comisia Iordache.
23. “PNL și USR acuză PSD-ALDE-UDMR că omoară esența democrației: dezbaterea parlamentară.” În cele peste 50 de ore petrecute deja în comisie, parlamentarii or fi jucat Bingo în loc să dezbată legile? Cât despre dezbaterea în plen, să ne amintim atitudinea parlamentarilor USR, pentru care stau dovadă propriile statusuri de pe Facebook. La momentul dezbaterilor: “Facem tot ce putem să blocăm sau măcar să amânăm legile.” La momentul votului: “Nu ne-aţi lăsat să dezbatem!” Din păcate, reprezentanţii puterii au cedat prea uşor “trolling-ului” USR. O dezbatere pe amendamente în plen, deşi ar fi durat câteva zile, ar fi lămurit publicul cu privire la forma rezonabilă a modificărilor, menţionată la punctul anterior.
24. “Institutii cheie sunt transformate radical prin amendamente introduse peste noapte în legi.” O noapte cam lungă totuşi. De prin august se tot dezbat amendamente, iar procedura parlamentară durează câteva săptămâni.
25. “După ce vor fi adoptate în Parlament, președintele le poate trimite la reexaminare după 20 de zile.” O parafrazare corectă a Constituţiei.
26. “Ultimul pas. Chiar dacă legile justiției sunt votate fără corecții după reexaminare, președintele este obligat să le promulge.” Mai precis, preşedintele are şi posibilitatea de a ataca legile la Curtea Constituţională înainte de a le promulga. Chestiunea nu e nouă, nu e decisă de “Comisia Iordache”, ci e prevăzută de Constituţie.
Despre ceea ce ar putea fi miza reală a scandalului din jurul legilor justiţiei, dincolo de manipulările mai mult sau mai puţin profesioniste, într-o analiză viitoare.
