Wednesday, March 18, 2026
12.2 C
Bucharest

Străbunicul Mick Jagger, tată a 8 a oară, la 73 de ani

Mick Jagger, în vârstă de 73 de ani, a devenit joi tată pentru a opta oară. Atât copilul cât și mama sa, dansatoarea americană Melanie Hamrick, se simt bine, a anunțat purtătorul de cuvânt al solistului trupei The Rolling Stones.

“Fiul lui Melanie Hamrick și al lui Mick Jagger s-a născut în New York și (părinții) sunt amândoi încântați. Mick a fost la maternitate în timpul nașterii. Mama și copilul se simt bine și cerem mass-media să le respecte intimitatea”, a declarat agentul vedetei, Bernard Doherty, într-un comunicat citat de AFP.

Acesta este primul copil al lui Jagger cu Melanie Hamrick, o dansatoare în vârstă de 30 de ani, cu care a început să se întâlnească după sinuciderea în 2014 a precedentei sale partenere, creatoarea de modă L’Wren Scott.

Cântărețul britanic este deja tatăl a șapte copii cu vârste cuprinse între 17 și 46 de ani, pe care i-a avut cu patru partenere: Karis, Jade, Elizabeth, James, Georgia, Gabriel și Lucas.

Jagger este și bunic având deja cinci nepoți și a devenit străbunic, în mai 2014, când nepoata sa Assisi a dat naștere unei fetițe.

Mick Jagger nu este singurul membru al formației The Rolling Stones care continuă să facă copii la vârstă avansată. În luna mai, chitaristul Ronnie Wood, 69 de ani, a devenit din nou tată, când soția sa, Sally, i-a născut pe gemenii Gracie Jane și Alice Rose.

The Rolling Stones au lansat la sfârșitul lunii noiembrie cel de-al 23-lea album, “Blue and Lonesome”, la 11 ani după ultimul lor album de studio, prin care își celebrează pasiunea pentru blues-ul din Chicago.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img