Zăpada a început să dispară din Elveţia, ţară identificată tradiţional cu câmpurile înverzite şi dealurile acoperite de zăpadă, care au atras generaţii de schiori şi de excursionişti, se arată într-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Geneva.

Rezultatele studiului arată că zonele unde ninge puţin sau aproape deloc reprezintă 44 % din teritoriul ţării în perioada 2005-2007, comparativ cu 36 % în deceniul 1995 şi 2005.

Această diferenţă implică o creştere cu 5.200 kilometri pătraţi a suprafeţei unde se poate afirma cu certitudine că zăpada este o raritate, potrivit acestei investigaţii realizate în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Efectele încălzirii planetare sunt deja perceptibile în această ţară: topirea gheţarilor, recrudescenţă a perioadelor de secetă şi episoade mai frecvente de caniculă, scrie Agerpres.

3 COMMENTS

  1. asta imi aduce aminte ca partenerul strategic s-a retras din tratatul ala global de prevenire a emisiilor cu efect de sera.

  2. Well, Pompei și Herculaneum erau stațiunile de vacanța cele mai chic din Imperiul roman pana nu le-a distrus vulcanul; schiorii se vor muta in Rusia dacă piere zăpada in Alpi și dacă se muta și bancile in Franta, de pilda (cine știe ce cataclism economic mai poate adveni după Brexit) Elveția va rămâne ceea ce era înainte de mitul ceasurilor și-al banilor fără miros—o țara cu vaci grase și laptoase, mercenari loiali employerilor lor (au murit toți apărând Versailles-ul devastat de revoluționari) și un erou ca Wilhelm Tell căruia nu-i era teama de nimic pe pământul acesta. Asta da, mitologie!

  3. Este alarmant ca totul se schimba in rau pe acest Pamant, inclusiv disparitia zapezii de pe versantii elvetieni ai Alpilor. Poate unii vor rade, una dintre multele cauze a disparitiei zapezii elvetiene, se numara si dezgolirea alarmanta a multilor Romaniei, de padurile seculare de brazi. Orice dezechilibru intr-o parte a continentului afecteaza clima si ecosistemul in alta parte.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply