Thursday, November 13, 2025
5.4 C
Bucharest

Studiu : ce tipuri de alimente ameninta sanatatea si viata

Alimentaţia bogată în produse ultraprocesate ar putea creşte riscul de cancer cu 12%, conform unui studiu realizat pe un număr de peste o sută de mii de persoane adulte de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, relatează Press Association.

Alimentele ultraprocesate, precum băuturile carbogazoase, produsele de panificaţie şi dulciurile ambalate şi mezelurile pot creşte riscul de apariţie a tumorilor, se arată în cercetare.

În medie, produsele procesate alcătuiesc până la 50% din alimentaţia unei persoane obişnuite din unele ţări dezvoltate şi pot contribui la creşterea riscului de cancer, au notat oamenii de ştiinţă din Brazilia şi Franţa.

Echipa de la Universitatea Sorbona din Paris şi de la Universitatea din Sao Paulo a descoperit că o creştere cu 10% a cantităţii de produse ultraprocesate consumate a fost asociată cu un risc cu 12% mai mare de cancer.

De asemenea, cercetarea a indicat o creştere cu 11% a riscului de cancer de sân.

Concluziile studiului, publicate în British Medical Journal, s-au bazat pe un sondaj efectuat pe grup format din 104.980 de persoane adulte din Franţa, cu vârsta medie de 43 de ani, care au consumat 3.300 de produse alimentare.

Alimentele au fost grupate în funcţie de nivelul de procesare, iar participanţii la sondaj au fost rugaţi să declare dacă primiseră sau nu un diagnostic de cancer – informaţii ce au fost ulterior confirmate prin intermediul datelor medicale.

Cercetătorii au luat în considerare şi alţi factori de risc precum vârsta, sexul, nivelul de educaţie, consumul de tutun sau cazurile de cancer din familie.

Chiar şi un aport puţin semnificativ de produse ultraprocesate a fost asociat cu un risc sporit de cancer.

Nu a fost observată o asociere semnificativă între produsele mai puţin procesate – precum conservele de legume, brânza şi pâinea proaspătă – şi dezvoltarea tumorilor. Astfel, consumul de alimente proaspete sau puţin procesate, cum ar fi fructele, legumele, orezul, pastele şi carnea a fost asociat cu un risc general mai mic de apariţie a cancerului.

“Din câte ştim, acest studiu este primul care investighează şi evidenţiază o creştere a riscului general de cancer – şi în special a celui de sân – în urma consumului de produse ultraprocesate”, au notat autorii cercetării.

Echipa de oameni de ştiinţă a subliniat că în această etapă, studiul are doar caracter observaţional şi nu poate fi trasă nicio concluzie definitivă cu privire la asocierea între consumul de alimente ultraprocesate şi riscul de cancer.

În general, produsele ultraprocesate au un conţinut ridicat de grăsimi totale, grăsimi saturate, zahăr şi sare şi o densitate redusă de fibre alimentare şi vitamine. De asemenea, în produsele alimentare procesate termic se regăsesc deseori contaminanţi, unii dintre aceştia având potenţial carcinogen, iar multe dintre ele conţin aditivi, legali însă controversaţi, precum nitritul de sodiu şi dioxidul de titan, scrie Agerpres.

Hot this week

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Topics

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img