Sunday, April 19, 2026
19 C
Bucharest

Submarinele rusesti din Marea Neagra isi testeaza puterea de foc

Un eveniment ce necesita o atentie sporita din partea riveranelor membre NATO la Marea Neagra.

Submarine militare ale Flotei ruse din Marea Neagră au efectuat, vineri, teste cu rachete Kalibr, în cadrul unor manevre navale programate, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

“În conformitate cu programul de antrenamente, submarinele Rostov-pe-Don şi Novorosiisk, aparţinând Flotei militare din Marea Neagră, au lansat rachete Kalibr spre ţinte terestre şi aeriene, într-o zonă de manevre”, a declarat Viaceslav Truhaciov, purtătorul de cuvânt al Flotei ruse.

“Ambele submarine au lansat rachetele din poziţii situate sub suprafaţa apei. Au fost folosite două rachete de tip Kalibr-PL”, a adăugat Truhaciov, precizând că a fost un eveniment programat.

“Peste 20 de nave militare din Marea Neagră, precum şi avioane ale Flotei ruse din Marea Baltică au izolat zona unde au avut loc exerciţiile, din raţiuni de securitate”, a explicat oficialul rus.

Joi, alte două submarine ale Flotei militare ruse din Marea Neagră – Veliki Novgorod şi Kolpino -, aflate în misiune în Mediterană, au lansat zece rachete de croazieră Kalibr spre poziţii din estul Siriei ale reţelei teroriste Stat Islamic, scrie Mediafax.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img