Saturday, January 3, 2026
2.9 C
Bucharest

Surpriza majora – ce a decis sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă au fost săvârşite infracţiuni de fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme.

Cristina Tarcea declară în sesizare că, la data de 14 iunie 2018, a fost finalizată procedura de declasificare a protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.

“După publicarea formei declasificate a documentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acea dată a susţinut public că, deşi semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris şi nici nu a negociat protocolul în discuţie. La data de 19 iunie 2018 am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme. În cadrul discuţiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparţine, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu şi-a mai exercitat prerogativele de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost discutat sau negociat protocolul şi că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanţei supreme pentru a purta astfel de discuţii sau negocieri. Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni de fals, în temeiul dispoziţiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veţi efectua, să stabiliţi dacă există indicii că în cauză au fost săvârşite infracţiuni şi să apreciaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală”, se arată în sesizarea obţinută de AGERPRES.

Cristina Tarcea menţionează faptul că în arhivele Instanţei supreme nu au fost identificate documente care să clarifice aspectele legate de circumstanţele încheierii protocolului şi nici alte documente care să ateste tipul de acţiuni ce s-ar fi desfăşurat înainte şi după încheierea protocolului.

 

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img