Friday, April 10, 2026
6.5 C
Bucharest

Sute de ofiţerii SPP asigura protecţia demnitarilor ONU în teatrele de operaţii

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), generalul Lucian Pahonţu, a primit, la sediul instituţiei, vizita subsecretarului general ONU Peter Drennan, şef al Departamentului de Siguranţă şi Securitate al Naţiunilor Unite.

Potrivit unui comunicat al SPP transmis, marţi, AGERPRES, în cadrul întâlnirii, subsecretarul general ONU şi conducerea serviciului au discutat despre dezvoltarea măsurilor de securitate întreprinse de echipele SPP în teatrele de operaţii.

‘În acest context, oficialul ONU a transmis conducerii serviciului mulţumirile şi aprecierile sale şi alte altor înalţi oficiali ONU pentru profesionalismul, devotamentul şi dăruirea ofiţerilor români de protecţie aflaţi în misiuni, în teatrele de operaţii’, se arată în comunicat.

Subsecretarul general ONU a vizitat şi Centrul de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate – SPP şi a asistat la deschiderea primului curs de protecţie, din acest an, pentru ofiţerii de securitate ONU.

‘Peter Drennan a fost impresionat de facilităţile de pregătire puse la dispoziţie de SPP şi de înaltele standarde de instruire, atât ale ofiţerilor SPP, cât şi ale cursanţilor trimişi de ONU să se perfecţioneze la Bucureşti’, precizează sursa citată.

Alte cinci cursuri de pregătire pentru angajaţii ONU sunt planificate să se desfăşoare, în acest an, în cadrul Centrul de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate – SPP.

Programul de pregătire a debutat în urmă cu opt ani şi a însumat peste 22 cursuri, cu peste 300 de ofiţeri de protecţie ONU. Cursurile organizate la Bucureşti în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate – SPP sunt coordonate de echipe mixte formate din instructorii SPP şi ONU. Instructorii serviciului sunt acreditaţi internaţional şi fac parte dintre ofiţerii care au executat anterior misiuni sub egida ONU.

ONU şi SPP colaborează de 14 ani. În acest timp, 35 de echipe echipe ale SPP, peste 500 de ofiţeri de protecţie, au desfăşurat misiuni în cele mai active zone de conflict. Ofiţerii SPP au asigurat protecţia demnitarilor ONU în teatrele de operaţii din Afganistan, Sudan, Sudanul de Sud, Siria, Republica Centrafricană şi Libia.

Oficialul ONU a desfăşurat luni şi marţi o vizită la SPP, scrie news.ro.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img