Friday, May 1, 2026
10.5 C
Bucharest

Tăriceanu, avertisment catre premierul Dancila

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere primului ministru să acorde ”o atenţie sporită” prelungirii contractului de concesiune care ar permite consorţiului format din companiile Exxom şi OMV să exploateze gazele din Marea Neagră, acesta spunând că, în lipsa acestui contract, cele două companii nu vor investi în exploataţiile off-shore, scrie news.ro

Prezent, miercuri, în judeţul Prahova, acolo unde şi premierul a făcut o vizită, Călin Popescu Tăriceanu a transmis un apel către Viorica Dăncilă, legat de exploatarea gazelor de la Marea Neagră, operaţiune ce ar urma să fie făcută de compania Exxon – OMV.

„După cum ştiţi, anul trecut, la Parlament, am făcut o serie de adaptări şi am adoptat legea exploatării off-shore. De atunci, prea puţine semne am primit de la concernul Exxon – OMV în legătură cu investiţia pe care urmează să o facă în Marea Neagă. Acestă rezervă, această tăcere a concernului Exxon – OMV se datorează faptului că aşteaptă să se facă de către Guvern prelungirea contractului de concesiune care expiră. Deci, fără existenţa unui contract de concesiune valabil şi pe o perioadă suficientă care să le permită recuperarea investiţiei, decizia de investiţie nu va veni. Fac un apel către doamna prim-ministru prin care o rog să aibă în atenţie sporită această problemă care ţine de resortul Guvernului. ANR-ul trebuie să dea acordul de prelungire a licenţei, astfel încât calendarul pe care l-au stabilit cei de la OMV şi Exxon să poată fi realizat. În esenţă, punerea în funcţiune a investiţiei într-un termen de doi până la trei ani”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a arătat că exploatarea gazelor de la Marea Neagră va transforma România într-un jucător regional pe piaţa gazelor naturale şi va asigura independenţa ţării noastre din punctul de vedere al aprovizionării cu gaz, iar din redevenţe şi alte taxe vor intra sume importante la bugetul de stat.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img