Seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat luni ca problemele pe care le are Victor Ponta cu Justitia pot duce pe foarte multi oameni “la concluzia ca este o incercare de lovitura de stat”.

“Lucrurile acestea pana in final, privite cu detasare din exterior, pot duce pe foarte multi la concluzia ca este o incercare de lovitura de stat. Pentru ca lovitura de stat ce inseamna? Inlaturarea unui regim democratic ales prin institutiile de forta ale statului”, a spus acesta, intr-o declaratie in care a pus sub semnul intrebarii nivelul de experienta si responsabilitate al unui procuror de “27 de ani”.

In opinia sa, in acest moment, daca Victor Ponta isi da demisia, putem asista “la declansarea unor crize politice succesive”.

Tariceanu le-a cerut ziaristilor sa isi imagineze urmatorul scenariu: primul ministru este urmarit penal si isi da demisia, iar in fruntea guvernului este numit liderul opozitiei, respectiv Alina Gorghiu, care nu este “chiar o persoana care sa aiba un dosar perfect, fara niciun fel de pata”.

Astfel, aceasta “ar putea sa fie acuzata in acelasi dosar, avand in vedere ca societatea de avocati din care facea partea apara partea adversa” si “am asista iar la o declansare de urmarire penala si o noua criza de guvern”, a continuat Calin Popescu Tariceanu.

In acest scenariu, el s-a intrebat daca este “normal” ca intr-o tara democrata, cu un regim parlamentar, un procuror de 27 de ani “sa rastoarne doua guverne in decurs de o luna de zile”. Tariceanu s-a intrebat, de asemenea, cata “experienta si cate responsabilitate” are un procuror la aceasta varsta.

“Cred ca toti cei care lucreaza in justitie sunt cu totii constienti ca puterea pe care o au implica o responsabilitate uriasa”, a comentat el.

 

21 COMMENTS

  1. Eu le puneam TVA cat se putea maxim romanilor, adica 25%, le taiam pensiile si salariile la maxim desi oricum e ilegal sa tai pensiile si ii faceam de boala copiilor, pentru ca romanii oricum nu fac nimic si nici nu sunt in stare de nimic. Tocmai de aceea Basescu si-a batut joc de ei de toti cum au vrut sticlele lui, pentru ca atat securistul Basescu, cat si serviciile, stiu toti securistii ca romanii nu sunt in stare sa faca nimic si doar stau si latra zi lumina la neoane. Cam atat!

    P.S. Meltenilor nu este bine sa le faci bine, pentru ca ei te mananca de dorsal oricum! E ca la asociatia de la bloc, unde toti zic ca administratorul fura sau si-a bagat in buzunar! Sunt bolnavi toti de mahalagism si de clantanit! In rest nu misca nimeni in front, e numai clantaneala! Latrai. O zi buna! Pa.

  2. daca nici asta nu e o lovitura de stat??!?!1! atunci cum se poate numi cand abuziv si stalinist DNA+SRi fac dosare penale pe fapte inventate de a schimba guvernul?
    Nu vb numai de Ponta si de oricine ar fii in locul sau
    Rusine DNA si sistemul judiciar…..rusine servicii secrete sau sa va numesc SECURITATEA!!!! ca semananti ca doua picaturi de apa !

  3. Romanii sunt cunoscuti ca fiind niste mamaligari, in acest sens serviciile secrete facand ce vor din ei. Majoritatea stau si latra zi lumina ca maidanezii la neoane, fiind toti foarte mari teoreticieni, mari ganditori, iar unii fiind jurnalisti care fac mult scor din asa ceva, adica vreo cateva mii pe luna de euro, in tara numita Romania in care cu f greu se castiga si 3 lei. Pa, pa.

    P.S. Am inteles ca toate celelalte posturi de stiri sunt de propaganda, in timp ce Antena 3 care e tot un post de stiri privat el nu este de propaganda, ci lupta pentru dreptate, pentru propagarea binelui si a dreptatii in societate.

    • Asa e, adrian. Ai dreptate in privinta Antenei 3. Nu uita ca blejnar a facut controale peste controale acolo si la final a zis ”Felicitari, Antena 3 !”
      De ce nu te angajezi la acest trust de presa daca se castiga asa bine ? Ca nu te opreste nimeni. Iti depui si tu CV-ul ca tot omul si poate ai noroc.

  4. Klaus Iohannis poate fi supus la o tentativă de suspendare a președintelui
    99.9% există o majoritate solidă în Parlament,care sprijină guvernul.Dau acest procent pentru că politica e un domeniu fluid cu tentații și pericole la tot pasul.
    Acea majoritate are obligația de a încerca să-l suspende pe Klaus Iohannis pe următoarele argumente:
    Președintele României are obligația de a avea o relație instituțională non conflictuală cu Guvernul României,atâta timp cât guvernul are o majoritate parlamentară solidă.Încă de la bun început,Klaus Iohannis a oferit motive de tensiuni în relația instituțională,amenințând că va da guvernul în judecată.
    Și-a exprimat public intenția de a numi un anume premier,or asta înseamnă să nu respecte majoritatea parlamentară.Dacă guvernul propus de președinte,cade,poate porni un lanț de eveniment care s-ar solda cu o criză politică nemaiîntâlnită,dizolvându-se Parlamentul
    Klaus Iohannis a ridicat primul sabia.Guvernul Ponta nu va fi cenzurat dar are obligația ca imediat după,pentru evitarea unei crize politice mai mari,să încerce să suspende președintele României

    • @România Tânără, inca un motiv extraordinar de a-i suspenda si demite pe Johannis, Helviing, gen. Coldea, sef SRI dar si pe liberalul care l-a insotit pe Helvinng la SRI din toate functiile pentru a pune tara la cale in campoania electorala si a-i trimite pe acestia si-n fata parchetelor militare si civile pentru infractiunea de trafic de influenta si obtinerea de mijloace pecuniare necuvenite. Chiar Elena Udrea afirma cu subiect si predicat in insemnarile ei publicate de Cristoiu cum ca Helvving impreuna cu-n mare cacaniu din PNL s-au dus la SRI, chiar in acele zile premergatoare alegerilor prezidentiale, unde s-au intalnit cu gen. Coldea si l-au intrebat pe acesta daca SRI ii va baga bete-n roate lui Johannis la ICCJ vis-a-vis de procesul pe care acesta in avea pe rol acolo. Iar gen. Coldea i-a sigurat cum ca SRI nu-i vor baga bete-n roate candidatului PNL ceea ce inseamna cum ca verdictul dat va fi de achitare. Si mergand pe logica acestui fir inseamna c-actuala lovitura de stat data de Johannis cu Luluta in aceste zile are in mod sigur si girul SRI, teoria de neimplicare a SRI asa cum sustine Chireac fiind o mare gogorita mai ales cand Helvving a ajuns chiar sef la SRI iar Johannis nu l-a schimbat pe gen. Coldea drept multumire pentru achitarea lui. Jurnalistii de la luju au scapat acest amanunt. Ma mir ca jurnalistilor de la Antena3 le-au scapat acest amanunt foarte important care dovedeste foarte clar cum ca SRI a facut politie politica pe fata in sustinerea lui Johannis pentru castigarea tronului de la Cotroceni.

    • Corect. franz ghinion are apucaturile basaului si nu cred ca mai doreste cineva inca 5 ani aceleasi mizerii basiste.

  5. Oooo! Ieşiţi cu jalba-n proţap pentru apărare? Bre, chiar crezi că ne-am născut ieri şi nu ştim ce mizerie a fost la guvernare de 25 de ani de zile? Te înşeli amarnic! Încă memoria nu ne joacă feste chiar dacă pe mulţi reuşiţi să-i manipulaţi prin aberaţii şi minciună, spre ruşinea voastră oricare aţi fi ca politicieni. Trebuie să mă abţin, meriţi tratat cu un vocabular de maidan, asta e realitatea!

  6. Nu stiu daca conteaza foarte, foarte mult varsta procurorului, doar nivelul de experienta conteaza, totusi e o interdependenta.
    Trebuie sa fie constienti ca asupra lor apasa o enorma responsabilitate si constatam ca nu sunt cu totii patrunsi de acest sentiment.
    Oricum ne-am facut de ras in lumea intreaga cu Justitia noastra, nu ca altii ar fi perfecti.
    Dupa cunostintele mele o lovitura de stat este de regula o rasturare de regim de cele mai multe ori prin violenta dusa la bun sfarsit de catre militari, cee ce nu-i cazul la noi.

    • @Anonimul, Jean Uncheselul a fost numit procuror de catre Basinescu Traian in 2011 la Craiova. S-a fost avansat rapid in Capitala ca sa dea o mana de ajutor acelor cu nasul in suflet pentru a-i pune pe tava lui Johannis propriul guvern la Palatul Victoria. Asa ca aici nu se mai pune vorba de experienta juridica si de indoitul coloanei vertebrale cu mare viteza atunci cand ti se cere.

  7. Cat de batran ar trebui sa fie un procuror ca sa instrumenteze o gainarie ca cea presupus facuta de cei doi tineri oameni politici (iata un element comun,tineretea) ? Nu stiu,Tariceanu le da numai in gard de la o vreme,a fost unul dintre preferatii mei chiar si atunci cand a plecat din PNL dar ma uimeste,am mai auzit prostia asta la un circar TV si nu e prima data cand CPT preia mesaje de la acel Garcea al analizelor politice,poate ca e consilierul dansului si-i furnizeaza material de propaganda,sa faca publica relatia.

    • În acea perioadă Ponta și Șova nu însemnau NIMIC în politică și nici funcții în stat nu aveau. Dar dacă ești prost băsisto-iohannis și, desigur, kovesist, asta e…
      .
      P.S: Dosarul Flota a fost clasat de Kovesi pe 12 ianuarie 2015, când Băsescu avea ZERO imunitate prezidențială, (Cre)Tinel Gheorghe…

  8. dupa declaratia “democratului” tariceanu am ramas stupefiat ca protestele sunt atentat la siguranta nationala. Acum m-am lamurit ca represiune de ieri seara din Piata Universitatii a fost pusa la cale de catre Victor Ponta impreuna cu toti factorii de decizie ai coalitiei PSD inclusiv tariceanu. Fara comentarii, oamenii care s-au cocotat la ciolan pe bulanele luate de noi in ianuarie 2012 au ajuns sa puna bulanele acum pe oameni.
    Basism curat in capetele lui ponta, tariceanu&co. Au luat-o razna bine de tot.
    Credeam (speram mai mult) ca izmenarul vrea sa faca o nemernicie dar cand colo sunt toti o apa si-un pamant.

    • Natura umană e un ce oarecare, bretene, dar sigur pune botu’ la arginți. Arginții, bătuți pe muche de cezar, sunt tipăriți acuma cu dobândă de orice aberație cromozomială, așa că mai lasă-ne! Te ceaules bahtalo!

  9. Ce bine-ar fi fost cu mata prezident, bre, nea’ Tăricene! Dar, deh, așa se-ntâmplă când se joacă Evanghelie cu Prezidenția!

Leave a Reply