Saturday, March 14, 2026
4 C
Bucharest

Tariceanu, somatie transanta lui Ciolos in cazul Antena 3

„Statul, domnule prim-ministru, nu poate recurge la intimidare şi violenţă, fie şi sub aparenţă legală, decât sacrificând cele mai elementare principii democratice, Un stat violent, ce nu respectă chiar şi în exerciţiul funcţiilor sale represive, legitime, ‪#‎demnitatea‬ persoanelor şi garanţiile constituţionale, de care se bucură toţi cetăţenii, nu corespunde niciunei definiţii a statului de drept (…)

Vreau, aşadar, domnule prim-ministru, să aveţi în vedere întreprindereaunor acţiuni în concordanţă cu principiile statului de drept şi aici mă refer, sigur, că aveţi temeiuri legale la care v-aţi referit, dar, în acelaşi timp, trebuie să vă uitaţi şi la prevederile Constituţiei, care este legea supremă. Nu lăsaţi impresia că ‪#‎România‬ devine, mai degrabă, un stat poliţienesc sau un stat de drepţi”.

Călin Popescu-‪#‎Tăriceanu‬, intervenție plenul Senatului României

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img