Friday, January 2, 2026
5 C
Bucharest

Tarzan în copacul cu maimuțe

Tarzan în copacul cu maimuțe

Destinul lui Liviu Dragnea pare să fi fost pus la păstrare în conserva unei vechi cimilituri teleormănene: șarpele, cînd îl doare capul, iese singur la drum. De aceea, zilele astea, Dragnea n-a lipsit de la întîlnirea cu bîta.

Încurcat ca un păpușar neîndemînatic în plasa unor sforării de neînțeles, președintele PSD-ului poate sucomba, ca Laocoon, nu în strînsura șerpișorilor din Opoziție (ca să rămînem în zona tîrîtoarelor), ci asfixiat de propriii săi fii, cărora le-au crescut solzii pe trupurile alunecoase.

Ca un făcut, producția de prostănaci proaspeți din rezervația lui Ion Iliescu a crescut în așa hal, încît Mircea Geoană, în comparație cu ei, pare un solist al Filarmonicii din Bratislava pe lîngă lăutarii care cîntă după ureche în Adunații Copăceni.

Bastarzi ai unui stîngism de operetă, Ponta și Grindeanu umblă ca două stafii prin sala goală a Palatului Victoria, încercînd să-l sperie pe Dragnea că nu îi e prea bine vacii pesediste, că vine Iohannis cu pielea ei pe băț.

Numai că acești băieți de băieți n-au înțeles că Iohannis nu se mai ocupă cu reparatul partidelor, fiind cuprins de boala lui Emil Constantinescu, căruia, la un moment dat, i-a crescut pe obraz o aluniță de lider zonal. Inflamația neamțului e mai învîrtoșată decît a bietului Milică, Iohannis simțindu-se un lider de-a dreptul transoceanic.

Premiat de Comitetul Evreiesc American pentru curajul de a-i fi prins “Steaua României” în piept unui bătrîn legionar şi confundat de Donald Trump cu Johnny Weissmüller, omul junglei estice, nu-i de mirare că Iohannis se simte printre politicienii români ca Tarzan în copacul cu maimuțe.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img