Wednesday, February 4, 2026
3.7 C
Bucharest

Teodorovici zice ca e bine sa imprumutam miliarde de euro. Isarescu l-a laudat

România se împrumută pentru a asigura nevoi de finanţare pe diferite zone iar din punct de vedere al costurilor ţara trebuie analizată comparativ cu state din aceeaşi zonă nu cu cele din zona euro, consideră ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

‘Ne împrumutăm pentru a asigura nevoi de finanţare pe diferite zone. Ministerul de Finanţe nu zice ‘am împrumutat suma de, şi o dau, nu ştiu, pentru pensii sau pentru salarii. Este o nevoie de finanţare la nivel naţional. (…) Împrumutăm din piaţă ca să şi plătim scadenţele care anul acesta vin la plată, împrumuturi făcute cu mulţi ani de zile în spate’, a adăugat ministrul de Finanţe.

Acesta a precizat că nu poate da detalii suplimentare despre ultimul împrumut extern, dar că ceea ce diferă este costul de finanţare.

‘Ce poate să difere? Doar costul de finanţare. Vă spun cu foarte mare responsabilitate că (…), vizavi de ultima emisiune, în momentul în care vom putea să facem acest lucru public, pentru că suntem pe alte pieţe, şi trebuie să vedem ce anume se poate publica, pentru că aşa este piaţa’, a afirmat Teodorovici.

El a subliniat, însă, că România nu beneficiază de condiţiile de finanţare externă oferite statelor din zona euro.

‘Dacă vom compara România cu ţări din afara Uniunii Europene, din UE dar din zona Schengen, lucrurile diferă în funcţie de unde te afli, pe ce maturităţi, şi multe altele. Şi o să vedeţi că lucrurile stau foarte bine vizavi de cât împrumutăm, vizavi de felul în care investitorii din piaţă au încredere în România, pentru că nu degeaba de 30 de ani se împrumută. Înseamnă că încrederea există piaţa din România. Dobânzile cresc în toate zonele şi, repet, trebuie să comparăm mere cu mere, România cu ţări care sunt pe aceeaşi zonă. Dacă noi comparăm România cu o ţară care este în zona euro, credeţi că noi vom avea costuri în piaţă comparativ sau mai mici cu acea ţară? Ei sunt în zona euro’, a explicat ministrul Finanţelor.

El a afirmat, o dată în plus, că Ministerul Finanţelor deja prefinanţează anul 2020 din împrumuturile de pe pieţele externe şi a precizat că a vorbit cu guvernatorul Băncii Naţionale pe acest subiect.

‘Domnul Guvernator ştie, mi-a spus în particular: ‘Foarte bună ieşirea pe 30 de ani, super, o chestie unică în România’. (Ar trebui, n.r.) spusă public, dar spusă mai clar, mai ferm‘, a afirmat Eugen Teodorovici.

Primul împrumut de pe pieţele externe din acest an a fost efectuat în luna martie, când România a atras 3 miliarde euro de pe pieţele externe, din care 1,35 miliarde euro cu maturitatea la 30 ani. Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani, cu o dobândă de 2%, 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5% şi 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%.

Anul trecut, România a ‘ieşit’ pe piaţa internaţională de capital de trei ori, reuşind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro şi 1,2 miliarde de dolari.

Costurile de finanţare au crescut uşor pe parcursul lui 2018, de la 2,5% pentru euroobligaţiuni emise la început de februarie pe 12 ani, la 2,875% pentru euroobligaţiuni pe 10 ani lansate în toamnă. Pentru obligaţiunile în euro cu maturităţi mai mari, de peste 20 de ani, dobânzile au urcat de la 3,375% în februarie la 4,125% în octombrie.

Ministrul Finanţelor a participat miercuri la semnarea contractului de finanţare pentru proiectul ‘Sprijin în implementarea Strategiei Naţionale în domeniul Achiziţiilor Publice’, scrie Agerpres.

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img