Monday, April 6, 2026
20.6 C
Bucharest

Terorismul, risc de extindere in Europa

isis

Regele Arabiei Saudite, Abdullah, a avertizat că terorismul riscă să se extindă în Europa şi Statele Unite dacă nu este combătut la nivel internaţional, anunţă agenţia oficială Saudi Press Agency, relatează cotidianul Jerusalem Post, în ediţia online.

Într-un discurs susţinut în oraşul său natal, Jeddah, în prezenţa ambasadorilor acreditaţi la Ryad, regele Arabiei Saudite le-a cerut diplomaţilor să transmită guvernelor naţionale un mesaj cu privire la pericolul reprezentat de terorism. “Terorismul trebuie combătut cu forţă, raţiune, în cel mai scurt timp”, a atras atenţia suveranul saudit.

Liderii lumii ar trebui să răspundă în cel mai scurt timp pericolului reprezentat de terorism, înainte ca acesta să se extindă dincolo de graniţele Orientului Mijlociu, a avertizat regele Abdallah. “Teroriştii nu dau dovadă de umanitate”, a atras atenţia regele saudit.

Regele Arabiei Saudite a condamnat, în discursul său, asasinatele în masă şi decapitările care au loc “zi şi noapte” în Orientul Mijlociu, încălcând “învăţăturile lui Allah”.

Suveranul saudit a atras atenţia că atrocităţile nu se vor opri aici, cu terorişti care vor comite atentate sinucigaşe. “Sunt convins că vor ajunge în Europa într-o lună”, a afirmat regele Abdallah. El a adăugat că Statele Unite vor fi, de asemenea, vizate, la o lună după Europa.

Organizatia terorista ISIS, ce actioneaza in nordul Irakului si Siria, a ucis cateva sute de oameni in ultimele luni si a decapitat doi ostateci americani capturati in Siria. ISIS este continuatorul al Qaeda prin promovarea unor asasinate in masa si interpretarea unor percepte islamice wahhabite legate de uciderea adversarilor Islamului.

 

Hot this week

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Topics

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img