Răzvan Cuc, ministrul propus pentru Transporturi, a fost validat, miercuri, cu 37 de voturi pentru şi 12 împotrivă şi 11 abţineri.

În discursul său prezentat parlamentarilor, Răzvan Alexandru Cuc s-a referit la starea precară a infrastructurii şi a arătat care ar fi proiectele prioritare, majoritatea fiind cele de pe Coridoarele pan-europene (rutier şi feroviar). Autostrăzile Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov, ca şi Autostrada Transilvania – Braşov-Borş – se numără printre priorităţile sale la capitolul infrastructură rutieră.

După audiere, Răzvan Cuc a stat foarte puțin în fața jurnaliștilor, iar în momentul când a fost întrebat de numărul kilometrilor de autostradă care se vor face în acest an, acesta a răspuns scurt: „Nu promit nici unul, pentru că nu știu câți se vor face”. Cum jurnaliștii au devenit forte insistenți cu privire la cât se va construi în acest an, acesta a recunoscut că nu știe ce scrie în Programul de guvernare: ”Vom face cât scrie acolo”, a spus el neezitând să-i trimită pe jurnaliști la programul de guvernare al PSD.

El a susținut, în fața jurnaliștilor, că s-a ocupat ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor de transportul aerian și a spus că nu are ce să-și reproseze cu privire la companiaTarom, dar că va încerca să revitalizeze această companie.

Chestionat dacă va face mai mult politică sau se va ocupa de administrarea domeniului, ținând cont că fostul premier Dacian Cioloș l-a eliberat din funcția de secretar de stat, după ce ar fi participat la un miting electoral PSD în județul Giurgiu, Răzvan Cuc a spus că evident că nu va face politică acolo, a zâmbit și a fugit, scrie stiripesurse.ro.

 

9 COMMENTS

  1. Fifor este PA ? Nu era el marea surpriza pt postul de premier ? Ce s-a intamplat acolo,inseamna ca asta e guvern de 2-3 luni si ca adevaratul Guvern Dragnea 2.0 e in joc de glezne pana atunci.Ce smecher e Dragnea,vrea sa fie subtil,se da strateg dar pana si eu i-am anticipat adevaratele intentii. Omul Cuc e corect fratilor,pana-l schimba Fifor sau altul nu va apuca sa faca nici macar un km.

  2. Dar pe de altă parte , are sens ce spune ! Pentru că , construcția de autostrăzi ține foarte mult și de consiliile județene din România , iar porcii ăia trebuie plătiți și îngrășați ca să se aprobe construcția de autostradă.Ca să nu mai spunem de mediu ! Spre exemplu dacă ministrul propune o autostradă sau un tronson care să lege doi munți înseamnă că trebuie să faci o gaură în munți , sau trebuie să te asiguri că terenul rezistă

  3. Domnu’ Tudor, eu văd că mai aveţi o pagina pe FaceBook, acest TripbyTrip. E al dvs?

    Îmi cer scuze că nu comentez despre subiectul principal şi, sincer, nici nu cred că poate fi ceva adăugat.

    Cu stimă.

  4. 2012, Guvernul Ponta:
    Finalizam Autostrada Transilvania
    Finalizam Autostrada Bucuresti-Ploiesti-Brasov
    Demaram proiectul Autostrazii de Sud
    Demaram proiectul Autostrazii Vest-Est
    Finalizam Centura Bucuresti
    Reanalizam Coridorul IX PanEuropean
    Realizarea Reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda
    Demaram constructia Canalului Siret-Baragan
    Revitalizam Proiectul Canalului Dunare-Marea Neagra

    2016, Guvernul Grindeanu(-Dragnea)
    “social-democraţii susţin că vor construi nu mai puţin de cinci autostrăzi în România, fără a da însă un termen de finalizare” [0]
    „Nu promit nici unul (kilometru), pentru că nu știu câți se vor face” [Min. Transporturi]

    Am evoluat.
    Minciunile sunt tot sfruntate, dar detaliile macar sunt mai vagi.

    [0] https://www.antena3.ro/alegeriparlamentare2016/promisiunile-psd-pentru-urmatorii-patru-ani-ce-contine-programul-de-guvernare-390763.html

  5. pai si daca cuc a zis ca “Cum jurnaliștii au devenit forte insistenți cu privire la cât se va construi în acest an, acesta a recunoscut că nu știe ce scrie în Programul de guvernare: ”Vom face cât scrie acolo”, a spus el neezitând să-i trimită pe jurnaliști la programul de guvernare al PSD.”
    nu-i normal sa se ia Klaus de Dragnea sa-i invete si pe ministri programul de Guvernare?
    lumea a sarit pe buna dreptate pe Iohannis cand s-a dat macho cu fraza lui, darpe asta cine-l besteleste?!… ca dupa nume, e predestinat M Transporturior: o sa avem km de autostrada cand o canta Cucu’!!

  6. Pana la urma omu’ are dreptate, nu poate promite (minti) ceea ce inca nu stie, de abia este ministru de o zi si cine stie cat o zabovi pe acolo.

Leave a Reply