Sunday, January 18, 2026
-5.3 C
Bucharest

Trump, condamnat de justiție

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost condamnat vineri de un tribunal civil din New York să plătească 83,3 milioane de dolari scriitoarei E. Jean Carroll pentru că a defăimat-o, pe fondul unor acuzaţii de viol din anii 1990, scrie AFP.

Fostul preşedinte al Statelor Unite, în campanie pentru a fi reales, a denunţat imediat pe reţeaua socială Truth Social o condamnare “ridicolă” şi a promis că va face recurs.

Marele favorit la primarele republicane şi foarte probabil adversar al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a denunţat încă o dată “o vânătoare de vrăjitoare condusă de Biden împotriva (lui) şi a Partidului Republican”.

Această sumă astronomică de peste 83 de milioane de dolari, decisă de un juriu popular, include în special 65 de milioane de dolari daune “punitive”.

Juraţii au recunoscut intenţia de a “răni” a lui Trump, 77 de ani, deja găsit responsabil de judecător pentru remarci defăimătoare împotriva lui Jean E. Carroll, 80 de ani, care a cerut despăgubiri de cel puţin 10 milioane de dolari pentru prejudicii morale şi profesionale.

Elizabeth Jean Carroll este o fostă editorialistă la ediţia americană a revistei Elle, care l-a acuzat pe Donald Trump de viol în 1996 într-un cabină de probă a unui magazin universal din New York.

Pe baza unei alte plângeri civile din 2022 pentru viol şi defăimare, ea obţinuse în mai să fie găsit vinovat la civil de agresiune sexuală în urmă cu 28 de ani şi de comentarii defăimătoare făcute în 2022.

Trump a fost obligat atunci să plătească despăgubiri de cinci milioane de dolari.

Totalul a ceea ce trebuie să plătească după procesele din 2023 şi 2024 se ridică, aşadar, la peste 88 de milioane de dolari.

Acest al doilea proces, exclusiv pentru defăimare, a decurs dintr-o primă plângere civilă în 2019 şi a început pe 16 ianuarie, într-o atmosferă electrică, în prezenţa de cele mai multe ori a fostului locatar al Casei Albe care visează să se întoarcă acolo.

Pe lângă acest caz, patru procese penale îl aşteaptă pe fostul preşedinte al Statelor Unite, reaminteşte AFP, citata de Agerpres.

 

Hot this week

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Topics

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente Prostata...

Miliardele Chinei se multiplică accelerat

Excedentul comercial al Chinei a atins, în 2025, un nivel...

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img