Sunday, November 15, 2026
4.4 C
Bucharest

Trupele ruse Wagner, măcelărite în Mali

Separatiştii care acţionează în partea de nord a statului african Mali au revendicat duminică o “victorie zdrobitoare” împotriva armatei guvernamentale şi a trupelor ruse din gruparea Wagner care luptă de partea acesteia, după trei zile de lupte intense în zona localităţii Tinzaouatene, în apropierea graniţei cu Algeria, transmite AFP.

“Forţele noastre au anihilat definitiv aceste coloane inamice sâmbătă. Vehicule şi arme semnificative au fost capturate sau avariate. Puţinii supravieţuitori din rândurile armatei şi miliţiei (ruse) Wagner au fost luaţi prizonieri”, se arată într-un comunicat de presă semnat de un purtător de cuvânt al alianţei de grupări armate separatiste CSP-DPA, dominată de tuaregi.

Imagine

Lupte de o amploare nemaivăzută de luni de zile au izbucnit joi între armată şi separatişti în localitatea Tinzaouatene, după ce Statul Major al armatei anunţase că a recucerit recent mai multe localităţi în operaţiunea sa ce are ca obiectiv recăpătarea controlului asupra întregului teritoriu al ţării.

Armata nu a anunţat duminică evaluarea sa asupra ostilităţilor la care fac referire separatiştii, în timp ce acelaşi purtător de cuvânt al rebelilor a trimis către AFP imagini cu cadavre ale soldaţilor din rândul trupelor guvernamentale şi cu prizonieri, unii dintre aceştia din urmă fiind albi.

La rândul său, un ales local fost lucrător la misiunea ONU din oraşul Kidal a declarat tot pentru APF că armata s-a repliat şi că cel puţin 15 combatanţi ai grupării paramilitare ruse Wagner au fost ucişi sau luaţi prizonieri, în timp ce un alt reprezentat al separatiştilor vorbeşte despre zeci de soldaţi ai armatei şi ai grupării Wagner ucişi sau capturaţi.

Grupările separatiste armate au pierdut începând de anul trecut controlul asupra mai multor localităţi din nordul Mali, după o ofensivă a armatei care a culminat cu capturarea oraşului Kidal, un bastion al rebelilor.

Statul Mali se confruntă din 2012 cu grupările armate jihadiste active în regiunea Sahel, precum cele afiliate al-Qaida şi Statului Islamic, dar şi cu grupări ale rebelilor separatişti şi cu diverse bande înarmate.

La fel ca juntele militare care au preluat puterea prin lovituri de stat în ţările vecine Niger şi Burkina Faso, junta condusă în Mali de colonelul Assimi Goita a întors spatele fostei puteri coloniale Franţa, care s-a văzut forţată să-şi retragă trupele, în timp ce aceste trei ţări din Sahel strâng relaţiile politice şi militare cu Rusia, scrie Agerpres.

Cel mai important propagandist al mercenarilor din Grupul Wagner, autorul canalului Telegram Grey Zone, a fost ucis în Mali, afirmă publicațiile The Insider și Mediazona, citat de cotidianul ucrainean Pravda.

În dimineața zilei de 28 iulie, rebelii tuaregi din Mali au anunțat că zeci de soldați și mercenari Wagner au fost uciși și răniți în două zile de lupte în apropierea graniței cu Algeria.

În acest moment, informația a fost confirmată și de mass-media și propagandiștii ruși.

De asemenea, se știe că mai mulți ruși au fost, de asemenea, capturați.

În timpul luptelor, autorul celui mai mare canal apropiat de mercenari, Grey Zone, care are peste o jumătate de milion de abonați, Nikita Fedianin, 29 de ani, originar din Lipetsk, a murit.

Imagine

Fotografii cu ceea ce este prezentat ca fiind cadavrul său au fost publicate pe mai multe rețele sociale.
Imagine
Imagine

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img