Intr-o tacere asurzitoare a marelui patriot ardelean din fruntea Guvernului Romaniei, Ungaria isi promoveaza mesajele nepermis de agresive la adresa tarii noastre. Si asta nu doar la Budapesta.
Orbanii vin chiar la noi acasa pentru a-si propaga atitudinile de inspiratie sovietica, anti-romaneasca. Cu toate ca nu este nici o noutate, la fel de grava ca tacerea complice a premierului este atitudinea conducerii UDMR.
Desi in principiu ei traiesc in Romania, sunt cetateni romani si au niste privilegii politice si financiare uriase din partea acestei tari, cativa lideri UDMR in frunte cu Hunor Kelemen incurajeaza Ungaria in atitudinea obsesiv adversa la adresa tarii noastre.
Bomboana pe coliva o reprezinta deplasarea premierului extremist maghiar Orban Viktor in Transilvania, pentru “campanie electorala in favoarea UDMR”.
Inca o dovada ca UDMR n-are legatura cu tara asta, cu institutiile ei, cu oamenii care o conduc vremelnic. Pentru formatiunea legal inscrisa in Romania UDMR, totul are legatura cu Ungaria, cu sprijinul ei. Inclusiv cu finantarile ilegale ce vin de la Budapesta, (dar pe care nimeni din tara noastra platit sa constate si sa sanctioneze asta) nu vrea sa le vada.
Ne lasam calcati in picioare de tot soiul de nefrecventabili precum Orban, nu stim sa folosim criticile justificate din SUA si Europa in legatura cu derapajele guvernului de la Budapesta, cabinetul marilor patrioti ardeleni baga capul in pamant si se ocupa de taiat hartii si marit cozi. Importante preocupari, n-am ce zice…
In timp ce adevaratele mize nationale si europene sunt tratate dupa chipul si asemanarea premierului : sters, lipsit de orice personalitate si pricepere, cu avant de catea lesinata pe linga care trec masinile in viteza si pietonii complet indiferenti.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că în cursul zilei de joi se va întâlni cu premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru a lansa un apel către comunitatea maghiară din România de a participa în număr cât mai mare la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
“Este extrem de oportună invitaţia (către Viktor Orban de a veni în România -n.r) şi mâine ne vom întâlni la Satu Mare şi vom face un apel de mobilizare pentru comunitatea maghiară”, a spus Kelemen Hunor.
El a mai spus că se întâlneşte cu Viktor Orban de 3-4 ori pe an.
‘Tensiunile au plecat şi în momentul în care au fost foarte multe decizii administrative şi nu numai în România, care au lezat comunitatea maghiară şi care, într-un fel, au atacat drepturile obţinute şi cunoaşteţi bine toate cazurile. Din acest punct de vedere, reacţia oficialilor de la Budapesta a fost o reacţie corectă, de responsabilitate faţă de maghiarii din România, aşa cum şi România ar trebuit să reacţioneze când românii din Valea Timocului sunt intimidaţi, sunt atacaţi şi drepturile lor nu sunt respectate. Sau în Ucraina sau în alte state. Eu cred că aceste reacţii sunt reacţii normale şi la aceste fapte vin şi au venit de foarte multe ori şi reacţii pe canale diplomatice, dar şi reacţii mai directe. Totuşi, eu cred şi sper în continuare în îmbunătăţirea relaţiilor între cele două state, între România şi Ungaria, şi sper că preocupările noastre vor fi comune pentru viitor în această regiune şi în UE’, a spus Kelemen Hunor.
El a fost solicitat să comenteze şi poziţia ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, care le-a interzis diplomaţilor acestei ţări să participe la Ziua Naţională a României.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ionuț Vâlcu, a afirmat miercuri că declarațiile pe care unii oficiali ungari le-au făcut recent la adresa Românei nu sunt în spiritul valorilor europene, lucru pe care ministrul Lazăr Comănescu l-a transmis omologului său maghiar la reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles.
El a adăugat că lucrurile trebuie privite “către secolul XXI și în spiritul valorilor secolului XXI”.
“Ați putut vedea cu toții ieri ministrul de externe ungar a avut niște declarații pe care le-a acordat mass-media din România prin care specifica faptul că România e un partener strategic al Ungariei. Ei bine, sperăm ca declarațiile respective să se concretizeze și să se reflecte și prin fapte. (…) E foarte ușor să escaladezi o temă, însă e mai greu să construiești”, a punctat oficialul MAE.
Acesta a precizat că România rămâne în continuare angajată să construiască parteneriatul strategic pe care îl are cu Ungaria, scrie Agerpres.